Soccer is gayAmericanii de la The Onion sunt amuzanţi chiar şi atunci când fac mişto de lucruri pe care nu le-nţeleg.09.12.2010 · Mircea Meșter
Toate într-o pungă– Bună ziua, am spus civilizat, ajungând după cinci minute de coadă la gaura din ce în ce…08.12.2010 · Mircea Meșter
Un scandal naţional pe înţelesul tuturorProbabil că printre pasiunile voastre nu se numără şi urmărirea discuţiilor din Comisiile de specialitate ale Camera Deputaţilor.…08.12.2010 · Mircea Meșter
TricoloțiiAflu cu surprindere că Federația Română de Polo a organizat un concurs de desenat chiloți. De care n-am aflat, că pe sport.ro, prosport și gsp nu-i interesează chiloții decît dacă…08.12.2010 · Mircea Meșter
Danez, deci existPână acum ne-au tremurat chiloții cînd ne gândeam la tricourile lor roșii cu sigla aia a lor rotundă.…08.12.2010 · Mircea Meșter
De ce trebuie să le respectămSpania e tare. Competițiile sportive recente ne arată asta cu vârf și îndesat. De la fotbal la ciclism,…08.12.2010 · Mircea Meșter
Lecție britanică: cum sa faci un reportajDe-li-cios. De colecţie. Şi asta pentru că stilul BBC n-a ajuns încă la noi, unde reporterii sunt încă…07.12.2010 · Mircea Meșter
Porsche poate să ghicească viitorulCitez dintr-un comunicat primit astăzi, 7 decembrie, de la Porsche: Professor Ferdinand Alexander Porsche, Honorary Chair of the Supervisory Board of Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG, Stuttgart, celebrated his…07.12.2010 · Mircea Meșter
Spiritul critic devine la noi o boalăMă regăsesc complet în ideile lui Pleşu exprimate în Dilema Veche. “Spiritul critic în supradoză” a devenit o…07.12.2010 · Mircea Meșter
Supermarket închis duminica?S-a vorbit astăzi pe Twitter despre faptul că se studiază varianta ca supermarket-urile să fie închise în weekend…07.12.2010 · Mircea Meșter
Simţul umorului nu se discută Simţul umorului nu se măsoară, se vede. Nu există oameni cu simţul umorului mai dezvoltat decât alţii, ci oameni care înţeleg o situaţie şi oameni care nu înţeleg respectiva…07.12.2010 · Mircea Meșter
Bem de mici și producem zeroInspirat de camil, unul dintre cei care și-au exprimat punctul de vedere în legătură cu subiectele dezbătute prin zonă, am analizat niște povești interesante de pe și mai interesantul site…07.12.2010 · Mircea Meșter
DuicaÎi spuneam Duica. Când vobeam între noi. Când vorbeam cu ea, era doamna profesoară. Când vorbeam cu alţi…06.12.2010 · Mircea Meșter
Taxi – Matematică imposibilăO nouă piesă superbă. Mesaj uşor trist, dar melodia e genială.06.12.2010 · Mircea Meșter
Moroșanu o face KO pe Inna la englezăMulți l-au criticat și l-au înjurat, dar mie mi se pare că se descurcă mult mai bine decât alții în limba engleză. Și mă gândesc la d-alde Inna, care cântă…06.12.2010 · Mircea Meșter
Realitatea vs. TVGran Turismo 5, cel mai așteptat joc auto al tuturor timpurilor. Pentru că a fost amânat repetat timp…06.12.2010 · Mircea Meșter
Mutu a vorbit, Mutu va tăceaNe-a trebuit un gol. Atât. Iar întreaga nație de jurnaliști de sport (jurnaliști sportivi nu sunt, că au…06.12.2010 · Mircea Meșter
Doamna cu coasa veghează în Piața RomanăÎntr-un exces artistic de zel, oamenii care s-au ocupat cu deja clasica împodobire a centrului capitalei cu ocazia…06.12.2010 · Mircea Meșter
Noul Chrysler 300CCeva mai bine conturat decât anteriorul. Rămâne o mașină puternică, de status. Nu lipsesc LED-urile. Obligatorii.05.12.2010 · Mircea Meșter
Măcar noi să vorbim corect românește (1)Limba română e, la fel cum se întâmplă cu toate limbile pământului, într-o continuă și dinamică schimbare. Doar…05.12.2010 · Mircea Meșter
Se-ngroașă glumaDupă 1-0 cu Sportul Studențesc, Oțelul e la cinci puncte de locul al doilea și pare a semăna…05.12.2010 · Mircea Meșter
La UEFA, Real Madrid a bătut-o pe BarcelonaPentru că ce-i prea mult nu-i prea puțin, vorba cântecului, UEFA.com l-a exclus pe Guardiola din lista potențialilor antrenori ai echipei anului, clasicul sondaj pe care site-ul federației europene îl…05.12.2010 · Mircea Meșter
Meci cu furculița (2)Duminica dinaintea venirii lui Moș Nicolae trebuie întâmpinată, din punctul meu de vedere, cu un buchet de mirosuri care să-l atragă pe gras să stea cât mai mult cu cadourile…05.12.2010 · Mircea Meșter
Moș Crăciun, Moș Nicolae, Moș Gerilă – scurt tratat de imposturăÎn principiu, toți cei trei moși sunt niște invenții cu iz economic, dar, analizând apariția lor, vedem că…05.12.2010 · Mircea Meșter