US Open 2026 Tatjana Maria – Jelena Ostapenko 4-6, 6-1, 6-2 Nu doar că ne pleacă valorile, dar trântesc și necuviincios ușa după ele. În mod normal, meciul acesta ar fi trebuit să se termine cu mai bine de 24 de ore în urmă, însă reprizele
US Open 2026 Yunchaokete Bu – Rafael Jodar 6-2, 6-1, 6-1 "Cine este jucătorul care are un sezon de vis și poate ataca supremația lui Sinner și Alcaraz?" Iată un titlu croit pe clickbait care îmi acostase atenția precum mămăliga tăvălită
US Open 2026 Marta Kostyuk – Sloane Stephens 6-1, 7-5 N-o mai văzusem de ceva vreme pe Sloane. A avut și ea încercări. Pe Fefeleaga modernă nu-i musai să ți-o închipui făcând cărăușie cu o biată mârțoagă. Caznele te pot ține în
US Open 2026 Sorana Cîrstea – Diane Parry 6-2, 7-5 Nimic nu e ceea ce Parry Cum era acea expresie care instantaneu îți pune subconștientul la treabă? Ești ceea ce bei sau apă bei, apă joci. Bine, păcatele mele, se vede că mă trag din zona Moldovei. Cam prin
US Open 2026 Carlos Alcaraz – Roman Safiullin 6-4, 6-4, 6-4 Fără Sinner, de ca și cum sunt vorbiți să absenteze pe rând, cu Nole aruncat peste bord încă de la primul apel, Carlitos, aparent lăsat singur pe o insulă special pustiită, s-a întors
US Open 2026 Sorana Cîrstea – Julia Grabher 6-3, 6-0 Grabher strică treaba Austriaca din cauza căreia ne-am băgat atât de târziu în această noapte la somn e mai aproape de retragere decât de încurajările pe care le primea la început de carieră. Merg pe mâna
US Open 2026 Andrey Rublev – Otto Virtanen 6-7, 6-7, 6-0, 6-2, 7-6 Se ridică următoarea problemă. Un june din Helsinki s-a dat răvășit din punct de vedere medical (sau emoțional) înaintea meciului cu Grigor Dimitrov. Era finala din calificări, acel labirint
US Open 2026 Stefanos Tsitsipas – Arthur Fils 4-6, 7-6, 6-1, 6-4 Când se simte un strop de Tsitispas în atmosferă, n-ai cum să nu forezi după comparațiile cele mai insolite. De ce nu, să pui mere alături de excavatoare?! Se poate orice în combinație
Formula 1 2026 FORMULA 1, BELGIA Kimie organică Cu ani buni în urmă, la volanul unei mașini franțuzești de clasă mică, reabilitată după un anevoios transplant de ambreiaj (în acea perioadă încerca să asimileze și o nouă garnitură
Wimbledon 2026 Linda Noskova – Karolina Muchova 6-2, 5-7, 6-3 De la pământ la ceh Pe Podul Carol de peste Vltava, în inima Pragăi, se vorbește frecvent și fluent engleza. Evident, printre alte nenumărate limbi utilizate de cupluri care zboară din diverse colțuri ale