Urăsc să scriu despre situații irevocabil triste și refuz să cred că această sportivă, ajunsă la 36 de ani la care unii fac referiri ca la vârsta senectuții, va împacheta la finalul turneului, indiferent că e vorba de meciul de peste două zile sau oricând. Refuz să cred că va strânge tot ce a lăsat în urmă și va păși în tribune sau prin studiouri de televiziune. Are timp de așa ceva, nu acum. Mi-e lehamite de anumiți indivizi care dau lecții în fața camerelor de luat vederi, dar care, dacă sunt solicitați pentru o demonstrație practică, le urcă tensiunea în tâmple cu liftul exterior și li se întoarce prânzul din stomac în ograda sublinguală.
Sorana, și noi îmbătrânim o dată cu tine, nu e ca și cum unii dintre ființele care te urmăresc de pe margine cu sufletul la gură se prăjesc mai repede sau mai lent sub apăsarea nemernicului de Cronos! Cu toate că, la mijlocul celor două seturi de astăzi, cu Paolini, când se judeca, de fapt, întreaga ecuație, stresul mi-a subtilizat un sac de neuroni. M-a făcut orfan de câteva sinapse bune. Categoric, sunt mult mai prost acum, la cronică, decât înaintea meciului!
Manuela Davies/USTA via Getty Images
Mă uitam cum ești la limita unui poker face de care se putea agăța italianca. Și-i răspundeai așa cum le place suporterilor tăi, de pe margine, să o facă. Dar n-o să reușim niciodată să te substituim. Nu ne dă voie ori non-talentul, ori condiția fizică precară sau mai-marii Federației Internaționale care ar pune gorilele pe noi dacă ne-ar prinde ca pe Jimmy Jump prin mijlocul terenului. La sfaturi suntem noi campioni, însă Mondialele de Povețe se anulează mereu din motive încă necunoscute.
Sori a jucat cu Jasmine, însă în același timp ducea o luptă paralelă cu statistica, cu felul în care niște cifre-martor îi puteau inhiba încrederea în propriile forțe. E tot un reflex pavlovian, vrei să depășești instantaneu acel obstacol. E skandenbergul dintre rațiune și emoția eșecurilor care deja se adunaseră. Dădeau pe-afară. Să pierzi de trei ori din trei cu o sportivă pe care, vorba comentatorului de limbă română, nu prea o ajută talia este și provocator, numai că și un zgârie-nori o să se prăbușească fie că îl lovești cu ciocanul de bătut șnițele.
Se va întinde cât e de lung. În 13.585.776 ani, dar sigur o va face. Nu ne dă voie fizica să credem altceva.
Caleb Bowlin/Getty Images
Să nu omitem faptul că românca a început meciul la aproape 0-3. A existat o minge de game pentru Jasmine care, agresivă, așa cum joacă mereu, își făcuse rost de break chiar cu prima ocazie. Dacă i-ar fi ieșit și reverul contracarat de Cîrstea, situația ar fi devenit complicată. În lumina ideii generale că ar fi ultimul său GS din carieră, o vedeam deja pe reprezentanta noastră cu flashback-uri ca din altă viață. Ficatul lui Doroftei, la ultima sa apariție în ring, era prezent în memoria subsemnatului. Era moale și cald. Te salut, Moșule, ăsta e reperul pe care afectul mi l-a readus din sertarele deceniilor trecute!
Peninsulara dădea ca Arturo Gatti. Nu cu tehnica regretatului pugilist italo-canadian – intensitatea era de acolo, plus impulsivitatea finalistei de acum doi ani, de la French Open și Wimbledon. Aceste elemente îmi aduceau aminte de nedorita ipostază în care un român este nevoit să încaseze. Iar tu, pe fotoliu, ai doar telecomanda în mână.
Manuela Davies/USTA via Getty Images
Bine că n-a durat mult, upercuturile și croșeele Jasminei mergând și alături, după țigări. Să mă ierte Arturo, de dincolo, că l-am adus pe nepusă masă în această poveste! Omul era artist, însă combinațiile fetei din Cizmă chiar măcinau. Încă din primul game a plesnit două duble, și s-a scăldat în ele pe întreaga desfășurare a partidei, numai că tot ea capitaliza. Până când i-a intrat și lui Sori un high-kick. Din plin, s-a simțit energia până dincolo de tribune, a plouat cu transpirație peste Brooklyn. Paolini s-a adunat de pe jos, se făcea rebreak și rămâneam martorii aceluiași nivel de tărie din partea italiencei. Era ca un roboțel programat să facă rău, dar deja plesnea garduri, plopi și stâlpi de telegraf.
Sorana o controla copios – de la acel “aproape” 0-3, s-a dus lansat la “aproape” 5-2. În manșa a doua, la 3-2 pentru Paolini, s-a jucat și probabil una dintre ultimele probabilități să asistăm la set decisiv. Reprezentanta noastră a făcut break și s-a mai oprit doar la serviciul final, când trebuia să închidă. Cu 40-0 în rachetă, i-a tușit puțin încrederea. Se ciupea pe interior, ajunsese să-i facă statistica fular fostului număr 4 mondial. A irosit cele trei mingi de meci, însă a vrut să ne demonstreze de ce nu are cum să treacă la pupitru, ca analist TV, sau unde ar avea ea chef. A primit încă una la pateu, însă nu s-a făcut 5-4, ci 6-3 cu două serve de campioană. Prima, într-o zonă în care nici cei care au montat tribunele nu pot ajunge, cealaltă dincolo, în oglindă.
Bătătorul de covoare al adversarei se făcuse “al dente”. Doamnelor și domnilor, parcă abia acum a început US Open!
Manuela Davies/USTA via Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
