Când se simte un strop de Tsitispas în atmosferă, n-ai cum să nu forezi după comparațiile cele mai insolite. De ce nu, să pui mere alături de excavatoare?! Se poate orice în combinație cu oricât. Și șuruburi ruginite cu sinapse. Primim.
Doar pentru că e și Fane pe aici, o să mă laud că, în vara care tocmai se varsă, mi-am plimbat papilele pe la o tavernă grecească. La noi, la Mamaia-Năvodari, întrucât în Mykonos mi-aș știrbi demnitatea. Firește, m-am lovit de o pastișă învăluită în ritmuri de palamakia și bouzouki în care nici măcar eternul sos tzatziki – altfel, un preparat culinar supraevaluat – nu și-a cunoscut versiunea pe care o merită. Servirea, deplorabilă, cu ospătarul dispărând între main course și desert ca Stefanos de pe locul 3 ATP în mulțimea de necunoscuți.
– Iertare, șefule, dar a trebuit să-mi mut mașina, s-a scuzat stimabilul nefericit, ca să-și permită la final un curaj utopic de a mă întreba ce bacșiș îi vom trimite interimarului Bolojan pentru fiscalizare.
Nu l-a pomenit pe cetățeanul din Oradea, dar orișicât, mai citim și noi. Și nu doar printre rânduri.
Rhea Nall/USTA via Getty Images
Reevaluându-l pe grec după acest prim meci de la US Open 2026, aș șterge toate rândurile ironice care l-au vizat vreodată. Totuși, nu, ar fi o greșeală. Tsitsi merită acest tratament și dacă va prinde trofeul de fălci. E genul ăla de sportiv care bate tot în meciurile amicale, iar în campionat nu pupă niciun punct și retrogradează direct în cel mai inferior eșalon. De la jobul de birou, cu multe ore pe zoom, aterizează hodoronc-tronc lângă schela de zidărie sub coiful confecționat din pagina de mică publicitate a ziarelor de pe vremuri. E valabil și reversul medaliei.
Ne-am săturat de anii în care tot așteptam recrudescența acestui virus pe care nici măcar Paula Badosa nu l-a cunoscut cu adevărat. A rămas cu două mari finale în CV, Roland Garros 2021 și Australian Open 2023, apoi și-a trecut în palmares multe GS-uri pe care le mânjea cu un singur meci. Venea turul inaugural, își trăgea bentița peste plete și, salutând de complezență, dispărea prin spatele tribunelor. Eh, tocmai acum, în ultimul turneu cu ștaif al anului, când specialiștii rostogoleau o nouă perlă spre fazele finale, vine Fane și ne-o împachetează în stil de campion cu pedigree d-ăla bun.
Arthur Fils, un francez care vorbește limba noii generații din circuit, cu echipament muscular ca la orele de anatomie care se țineau și cu inspectorul de față, cu deplasare în teren și cu execuții care ar ridica și cele mai scumpe sprâncene ale faunei, a încăput în buzunarul de la piept al grecului. Acest Monfils de rit nou, cu alura unui star de Hollywood, a luat mai mult pe vârfuri primul set al meciului cu Stefanos. Nici n-a guițat elenul. Eram obișnuiți, chiar dacă acum favorit nu mai era atletul din Atena.
Rhea Nall/USTA via Getty Images
Un alt adversar al tipului din Hexagon ar fi avut nevoie de o scânteie pentru a răsturna partida. Aceasta se ivise la 5-2 în setul secund. 5-2 pentru Arthur, să ne înțelegem! Pe Fănică îl consideram imun la asemenea impulsuri – lui, îndeobște, nici măcar un incendiu pe zeci de kilometri pătrați nu-i e îndeajuns. Nu se prinde, nu reacționează. Până astăzi. Habar n-am ce i-a trecut prin minte lui Zorba acestei epoci, dar la acel 2-5 cu damf de 0-2 la seturi s-a suflecat, a săpat cu mâinile goale dincolo de pânza freatică și a tras pe săturate de ogor. A pus și tzatziki. Lui i-a plăcut.
Statuia Libertății, din inima gârlei, se hurducăia ca la seismele alea mari. Îi fila și făclia ca la Revelion, i se zbătea și un ochi de ipsos.
Suferea. Nu-l putea lăsa singur pe bietul Fils care, cu fiecare lovitură, mai pierdea câteva vertebre din încrederea cu care la un moment dat călărea situația și găsea și instagramabilul pe tabela de marcaj. 7-6 cu tiebreak adjudecat la 2, apoi alte două manșe în care favoritul jocului, un pianist în devenire care momentan e nevoit să cânte la calorifer, s-a transformat în sparring-partnerul acestei specii ciudate pe care nu te poți supăra.
Pete Staples/USTA via Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
