---

Se ridică următoarea problemă. Un june din Helsinki s-a dat răvășit din punct de vedere medical (sau emoțional) înaintea meciului cu Grigor Dimitrov. Era finala din calificări, acel labirint prin care rătăcesc cei mai mulți dintre aspiranții la o umbră pe tabloul principal. Nu se știe unde făcuse buba finlandezul, ideea este că renunțase, iar bulgarul a profitat. Însă nici băiatul care părea că merge la infirmerie n-o șterpelise la domiciliu.

E și greu pe la New York cu zborurile directe – oricât de mult ți-ai dori, în viața asta n-o să prinzi cursă cu peron pe partea dreaptă până la Lappeenranta, Stara Zagora sau Fălticeni.

Până să vadă cum e cu escalele și cu schimbările de fus orar, s-a accidentat și Marin Cilic. Alt truditor într-ale tenisului, altă istorie. Esențial e că se eliberase un loc călduț în chiar primul tur al Șlemului de peste Atlantic. Se căuta cu disperare un lucky loser. La americani, mai mult decât în alte gospodării, e important să fie multe meciuri, să aibă lumea ce urmări ronțăind. Sau ce ronțăi urmărind, nu contează ordinea. Fie în arenă, fie pe lângă aceasta sau pe timpul pauzelor publicitare.

Au scotocit organizatorii, s-au uitat stânga-dreapta, i-au controlat pe toți la țurloaie ca pe garniturile de tren la Dolhasca și – ce să crezi, nene? – mi l-au reactivat pe însuși flăcăul care umbla teleleu prin aeroport, cu rucsacul pe cocoașă. Lui Otto Virtanen, după numele-i înregistrat la Sfatul Popular acum 25 de ani, i s-a propus o absurdă promovare în turul 1, contra lui Rublev, și în mod surprinzător n-a existat un refuz. Deși afacerea se discuta la puțin timp după un abandon medical.

Nordicul n-a mai simțit dureri nici la musculatură, nici pe carcasă sau la îmbinări. Brusc, redevenise bun de competiție, apt pentru a fi tăvălit de un rus care tot încearcă, fix ca un hamster pe roată, să revină în Top 10:

– Stai și tu acolo măcar un set, trage de tine, prețiosule, l-or fi furajat mental mai-marii de la Flushing Meadows, și-așa nu prea s-au văzut jucători de tenis în Finlanda! Te pârpăleai ca vilegiaturistul după suveniruri prin duty-free…

Otto s-a prezentat la teren în ambele picioare, fără targă și fără asistență în halat alb, și i-a lipsit o minge, una singură, pentru a-l interna pe Andrey. A irosit-o în setul decisiv, la 6-5, pe serviciul rusului. Presiunea s-a simțit în loviturile sale, parcă și-ar fi dorit să ducă duelul într-o altă dimensiune, poate pe o planetă pe care mișcarea se face doar în slow motion. Să plaseze obiectul cu penseta undeva, pe tarlaua adversarului pe care îl scosese din minți. După două seturi luate în tiebreak, al doilea cu un spulberător 7-0 în care a lipit doi ași, finlandezul cu nume de pilot de raliuri și-a adus aminte că a fost și bolnav. Nu doar când era mic.

N-a mai ținut ritmul. Diferența de valoare nu avea nevoie de turnesol, în ciuda faptului că Rublev jongla cu primul și cu ultimul pătrar al nebuniei, fiind la un pas de a-și sfâșia tricoul. Atunci când nu lua mingea la șuturi.

Fostul număr 5 mondial, transpirat până în capilare, a conștientizat că pe timpul evenimentului din Queens nu poate fi consultat nici de vreun specialist în afecțiuni sufletești și nici de maeștri ai artelor marțiale. Ținea numai de el să termine meciul fără escortă. Și l-a executat pe Virtanen la zero în setul al treilea, apoi a depus cam același efort pentru a duce meciul în decisiv. Canalizase altfel acea cisternă de energie neagră. S-a răcit cu aproape două grade la mingea de meci a eșuatului de prin autogară sau de pe unde își pierduse busola, dar a chițăit vesel-turbat după un super-tiebreak în care oboseala finlandezului se întinsese ca râma pe valiză.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Noul Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la Wimbledon.

---