US Open 2026 Carlos Alcaraz – Tommy Paul: 6-4, 6-3, 6-4 Dacă se va întâmpla ca Alcaraz să câștige US Open, după o pauză de patru luni în care i-a crescut părul ca lui Ulise când s-a dus la război, nu zic că restul băieților din circuit
US Open 2026 Linda Noskova – Marta Kostyuk: 7-5, 5-7, 6-4 În al șaptelea game din setul doi, după un început în care se proptise în ușă în timp ce încerca să deslușească rebusul din jocul Noskovei, Marta a reușit să iasă vie din această
US Open 2026 Iva Jovic – Alexandra Eala: 7-5, 3-6, 7-5 Din tot ceea ce știm din online (și eu, cel puțin, știu multe, că mi-o împinge algoritmul sub nas de parcă mi-e vecină), Alexandra Eala și Iva Jovic sunt foarte bune prietene. Toată
US Open 2026 Learner Tien – Jakub Mensik: 6-3,1-6, 6-7, 6-3, 6-4 După meciul în care l-a retras pe Gael Monfils și de la US Open, după ce cu câteva zile înainte îi anulase viza pentru turneul de la Toronto, Tien a povestit cum a ajuns el la primii bani
US Open 2026 Qinwen Zheng – Maddison Keys: 1-6, 7-6, 7-5 Tusea și Zhenghiul Într-o viață de cronicar, evident, visezi să scrii cronicile unor evenimente care ajung încercuite prin calendare. Pe unele nu le-ai prins, pentru că dinozaurii nu încăpeau nici măcar
US Open 2026 Francisco Cerundolo – Taylor Fritz: 3-6, 4-6, 6-3, 6-4, 6-4 Când AI-ul nu ne va mai lăsa pe internet pentru că vom avea de-i dus apă cu gălețile ca să îl adăpăm, roboții le vor spune copiilor copiilor noștri că existase la un moment dat un
US Open 2026 Anna Kalinskaya – Elina Svitolina 6-3, 2-6, 6-3 Se rostogolește degajat replica asta în sfera consumatorilor veritabili de tenis destinat oamenilor mari: în loc să ne pregătim de o încleștare Muchova - Svitolina, o optime care ar fi
US Open 2026 Carlos Alcaraz – Yibing Wu 6-3, 6-4, 6-1 Revenit după atâtea luni în care ne întrebam cât de mult a regresat, doar n-o să fii naiv să crezi altceva într-o perioadă în care antrenamentul specific și meciurile au fost doar pe
US Open 2026 Aryna Sabakenka – Kamilla Rakhimova 6-3, 6-4 Meciurile Sabalenkăi nu mai interesează pe absolut nimeni, sunt execuții în direct cu plătitori de bilete pe margine. În centrul terenului noi credem că vedem un fileu, că zboară o minge,
US Open 2026 Sorana Cîrstea – Jasmine Paolini 6-3, 6-3 Templu Paolin Urăsc să scriu despre situații irevocabil triste și refuz să cred că această sportivă, ajunsă la 36 de ani la care unii fac referiri ca la vârsta senectuții, va împacheta la finalul