Domnule Fritz,
Vă scriu cu respectul cuvenit unui om care a cedat doar două game-uri în 98 de minute pe cea mai mare arenă de tenis din lume, dar și cu neliniștea cuvenită unuia care v-a mai văzut făcând asta. Mattia Bellucci, stângaciul italian care vă luase un set la Stuttgart în iunie, a plecat joi de pe Arthur Ashe înainte să apuce să bea o sută de mililitri de apă, nici n-a trecut la izotonice. Vorba aia, la ora la care alții încă se încălzesc, dumneavoastră vă demachiați.
Felicitări sincere, așadar. Ați adunat zece victorii la rând, aveți în teșcherea titlul de la Washington, genunchiul care vă râcâia la Londra pare de acum istorie.
Dar nu de asta vă scriu, domnule Fritz.
Vă scriu fiindcă, în timp ce dumneavoastră jucați, tabloul a fost măturat. Sinner e acasă și doarme dus cu genunchiul lui de pluș în brațe, abia al doilea lider mondial din 1973 încoace care lipsește de la US Open. Djokovic, domnul care vă deranjează ca un os de pește-n gât, care are 10-0 în directe și care v-a scos de aici anul trecut, e probabil deja în Serbia și se pregătește de Australian Open. Auger-Aliassime, alt băiat în fața căruia altădată vi se zbătea un ochi, a fost și el evacuat azi. Mai rămâne practic domnul Alcaraz Carlos, care joacă după patru luni de pauză și care are în geanta de tenis o perie de sârmă cu care freacă rugina de pe încheietură. Practic, în nicio săptămână, drumul dumneavoastră spre finală s-a golit ca Las Vegas Boulevard duminică dimineața la ora 8.
Aici e problema, domnule Fritz. Că, vedeți dumneavoastră, nu-i prima oară.
Patrick Smith/Getty Images
În 2024 tabloul vi s-a crăcănat la fel, dar ați ajuns în finală și ați pierdut-o. În 2025, ați fost ultimul american în picioare și v-a scos Djokovic în sferturi, pentru a zecea oară din zece. Criptonită, nu alta. De fiecare dată ați bătut la aceeași ușă, de fiecare dată v-ați împiedicat de același prag. Iar în spatele dumneavoastră stă o nație care n-a mai câștigat un Slam masculin de la Andy Roddick, în 2003, au numărat conaționalii dumneavoastră 90 de Slam-uri la rând. Număr pe care televiziunile din America îl afișează cu fontul cu care anunță decesele.
Cererea noastră e modestă: dacă n-o fi să fie Carlos anul ăsta, faceți cumva să nu dați cu scăfârlia-n prag, cum faceți de obicei când ușa e larg deschisă. Că dacă-l scoatem din ecuație pe spaniol, nu prea mai e nimeni mare de bătut, ați văzut și dumneavoastră. Bellucci a fost o formalitate, chestiune care pentru dumneavoastră nu a fost niciodată o mare problemă, ați rezolvat mereu impecabil formalitățile. Problema a fost, întotdeauna, ce vine după.
Cu stimă și cu un ochi pe tablou, că asta mi-e jumătate din meserie,
Un tip care a mai văzut filmul ăsta.
Simon Bruty/USTA via Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
