Era 2-1 la seturi și 4-0 pentru Karen în setul al patrulea când Felix a decis să trăsnească un rever în cross care a vopsit colțul din dreapta al terenului. În mod normal, o lovitură ca asta nu prea poate fi scoasă dacă ești în toate mințile, nu se poate apăra nici dacă portarul ghicește colțul, vorba lui Ilie Dumitrescu. Doar că Khachanov s-a întins spre minge și, deși era efectiv cu spatele spre fileu, a întors pufoasa în terenul canadianului. Care atacase fileul, cum te-nvață de la copii să faci atunci când știi că ălălalt n-are șanse să lovească, ci maximum să agațe. Și nu doar c-a mers în terenul canadianului, dar l-a și pasat, lăsându-l pe Felix cu atacul în vine.
V-am descris o fracție de punct din meciul ăsta, lucru care nu-mi stă-n fire, pentru că la cronicile astea știți deja că nu suntem fanii descriptio tenisae în sensul clasic al termenului. Dar este vital să înțelegeți dinamica acestui punct ca să înțelegeți cum s-a jucat pe tot parcursul partidei: deși Felix a părut mereu jucătorul cu tupeu și inițiativă, rusul a făcut tot posibilul să-l bage pe FAA într-o cameră a oglinzilor din care canadianul n-a ieșit decât după ce și-a rupt nasul și falca lustruind cu fața sticlele care l-au dezorientat cumplit. De obicei, asta s-a tradus printr-un winner venit de nicăieri în mijlocul unui schimb despre care ai fi jurat că mai durează cel puțin jumătate de minut. Alteori, de prea multe ori, cheia a fost în unghiurile dezacordate ale lui Felix, care a trimis mingea-n pribegie cu sete, de-a dreptul masochistic.
47 de erori neforțate ale lui Felix la 30 ale lui Karen a fost scorul direct la capitolul nasoale.
Pete Staples/USTA via Getty Images
Singurul moment în care Felix a văzut drumul prin parbriz a fost tiebreakul din primul set, luat cu 7-5, moment în care lumea strânsă pe Louis Armstrong Stadium și-o fi zis că se intră-n filmul clasic: al treilea cap de serie trage de primul set, apoi face ordine. Numai că au urmat trei seturi fără prea mare ecou, 6-3, 6-2, 6-2, cu Khachanov trăgând forhand-uri și reveruri ca lamele de ghilotină, fix armele pe care rusul le scoate la lumină cam o dată la 4-5 ani, când se apucă lumea să-i plângă de milă că ar fi putut face mai mult în tenis. Dacă vă aduceți aminte, a ajuns aici în semifinale în 2022, tot ca invitat neașteptat.
Brad Penner/USTA via Getty Images
Pentru Felix, contextul e mai amar decât scorul. Venea la New York ca semifinalist al ediției de anul trecut, al treilea cap de serie de pe tablou, cu semifinala din partea lui de tablou aranjată (pe hârtie) contra lui Zverev și cu un sezon în care a pierdut de fiecare dată la un pas de ceva mare: la Paris cu Cobolli, la Londra după cinci ore și un sfert cu Djokovic. Recordul lui personal este locul 4 mondial și a fost atins abia în vara asta, dar intră de acum sub semnul întrebării. Așa că 2026 rămâne, deocamdată, o colecție de sferturi frumoase și un titlu la Montpellier care l-a făcut cel mai titrat canadian din era Open. Chestie care pentru un tip de 26 de ani care cândva îi bătea Zverev, Rublev și de Minaur la același Slam sună a bătaie amară pe umăr.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
