Qinwen Zheng – Iga Swiatek: 7-5, 6-3

Qinwen și jale


Nu puteam decreta asta după minunile din turul anterior, dar azi îmi e destul de clar: Zheng e singura jucătoare din circuit care are nevoie să fie condusă cu 5-0 ca să înceapă meciul. Cam cum unii colegi de la facultate aveau nevoie de sesiune ca să deschidă în sfârșit manualul, apoi luau 10 fluierând. Zona crepusculară, nu alta.

Pentru a nu intra în detalii irelevante și devoratoare de timp prețios, o să încep și eu cronica de la 5-0 pentru Swiatek, scor la care am mutat plictisit pe transmisiunea de la Andreeva cu Potapova, meci jucat în paralel, cu accent pe jucat – o partidă memorabilă, frumoasă, a cărei cronică vine și ea pin pic mai târziu, după ce ne ocupăm de deslușit miracole chinezești. Era primul set și Iga își punea mental overgrip-ul pentru meciul din sferturi, pentru că-n fața ei nu era decât un soi de replică de pe temu a lui Qinwen Zheng, fostă campioană olimpică. Se făcuse 5-0 după o dublă greșeală și două erori neforțate ale lui Zheng în ultimul game jucat, moment în care, la fel ca mine, zumzăitorii de serviciu din tribune și-au scos telefoanele ca să verifice la ce oră intră următorii pe Ashe.

Simon Bruty/USTA via Getty Images

Dar i-a sunat brusc alarma chinezoaicei: a luat șapte game-uri la rând jucând aproape perfect, cu exact două erori neforțate în restul setului, i-a luat Igăi serviciul de câte ori a avut chef și a închis setul cu 7-5. Iar Iga s-a dereglat complet și iremediabil: o tonă de mingi în burta fileului, cealaltă tonă în aut și o mână care strânge mânerul rachetei de parcă ar vrea să-l stoarcă. Plus acele monoloage interne pe care Iga și le șoptește la umbra cozorocului atunci când e călcată pe coadă, semnalmente ale faptului că a rămas fără direcție pe coborârea pe serpentine.

La 5-3 în setul al doilea, cu Zheng la serviciu, s-a făcut 40-0 și chinezoaica a avut trei mingi de meci contra femeii care o bătuse de șapte ori din opt meciuri jucate anterior. Iga a salvat două dintre mingile de meci din reflex, cum îți tragi mâna de pe plită, dar apoi a plecat mingea a treia și Zheng a rămas pironită-n propria mirare, pișcându-se să verifice dacă-i trează. Iga a întins mâna de complezență, dup-aia a zbughit-o pe tunel și a plâns unde credea că n-o vede nimeni. A văzut-o toată lumea, n-ai cum să-ți lingi buzele în ziua de azi fără să facă ăștia documentar din atâta lucru De altfel, tunelul ăla a văzut săptămâna asta mai multe lacrimi decât un serial turcesc, până și marele mohican Djokovic i-a testat rezistența la apă.

Zheng e Bruce Willis-ul turneului, Tom Cruise feminin călare pe rachetă în drum spre stele. Știm deja din cronicile zilelor anterioare că i-a făcut aceeași schemă și lui Madison Keys, care a sucombat în fața chinezoaicei după ce-a avut 5-0 în decisiv. Și mai dureros, practic. Dar un licăr de amintire pe care o am din turneul olimpic m-a făcut să sap un pic în memorie și am redescoperit faptul că Zheng a bătut-o și atunci pe Iga, pe zgura de la Paris, după ce poloneza avusese 4-0 în setul al doilea. A întors-o pe Swiatek pe zgură cum întorci păstrăvul prin porumb și a plecat acasă, câteva zile mai târziu, cu aurul olimpic. Deci groapa nu-i un accident la femeia asta, ba chiar m-aș arunca să risc să spun că-i place. E biroul de unde lucrează, e zona ei de confort.

Simon Bruty/USTA via Getty Images

Cât despre locul 121 pe care-l vezi lângă numele ei, aia-i ce crede computerul WTA, care n-a văzut Olimpiada și a auzit în binar de operația la cot care a scos-o un an din circuit. Dar noi, ăștia care o cunoaștem încă de pe vremea în care Qinwen ne prăjea sinapsele la un Roland-Garros în care a afumat globul de cristal al Simonei, știm că Zheng a fost numărul 4 mondial. Și că n-a ajuns acolo prin tragere la sorți.

„Nu pot să concluzionez decât că am dovedit că revenirea de la 0-5 din meciul anterior nu a fost noroc”, a zis Qinwen la interviul de pe teren. Ce să zic? Cine ajunge s-o conducă cu 5-0 pe Zheng să aibă grijă să ceară mai întâi un prosop și-un preot.


Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură


Noul Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la US Open.


A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.


Discover more from Cronici. Satire. Șarje.

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.