M-ați vedea umblând șchiop prin Central Park dacă aș fi eu antrenorul Soranei Cîrstea, pentru că am văzut primul ei set din meciul cu Jessica Pegula, am constatat la fel ca ea că primul punct a venit în game-ul al treilea, dar tot i-aș fi transmis din lojă că e ok. Tehnic vorbind, am câștigat setul, pentru că dacă scoți din ecuație acele 13 puncte consecutive luate de Pegula la început de meci, setul s-a terminat 25-24 pentru Sorana.
Dincolo de logica asta de Gabi Tamaș la apogeul de carieră în psihanaliză, îți trebuie doar o pereche de căști ca să înțelegi chiar și la nivel profan ce înseamnă experiența unei arene de la US Open, mai ales când joci în sesiunea de seară și intri după un meci care a umplut tribunele. Ordine socială ca la turneul ăsta cred că mai găsești doar în jocurile Grand Theft Auto, după ce ai pus toate parolele și te caută pe hartă inclusiv poliția animalelor din Vice City.
Foto: Pete Staples/USTA via Getty Images
Zece inși vin pe drumul pe care alți 16 se întorc încărcați cu merinde, un elicopter își face rondul de noapte prin zonă, influencerii forează like-uri în rândul 72 folosind lumini de șantier îndreptate spre teren, iar fundalul e asigurat de același tren care să mor dacă pricep ce face, că îl aud frânând de șapte ani, de când scriu cronici și pare că face asta pe distanța Fânațele Socolului – New York Triaj.
Îmi imaginez că asta nu prea a ajutat-o pe Sorana să se concentreze în acel început de meci. Care, pentru ea, a început mai târziu, în momentul în care și Pegula a înțeles că e totuși și o parte rea în a porni meciul cu subvenție de 3-0 de la stat, pe baza rezidenței: lucrurile tind să se complice când adversarul care aparent nu joacă face totuși puncte.
Foto: Pete Staples/USTA via Getty Images
Sorana a recuperat un break și a stat în coasta Jessicăi. Părea că setul devine un soi de platformă de experimentare și antrenare a unor obiceiuri ceva mai bune, care să ajute în setul doi, dar barca a continuat să ia apă. La 1-4 în setul secund, Pegula a avut patru mingi de break din care nu s-a ales nimic, iar în următorul game karma s-a întors către Sorana.
Rebreak-ul a urmat mai natural ca un pahar trântit pe scări în mijlocul punctului și a reapărut senzația că e loc de băgat burghiul în jocul adversarei, doar că reapar probleme care țin de calitatea și constanța curentului ce pune în mișcare motorașele fetei noastre.
Foto: Matthew Stockman/Getty Images
Evident că nici Jessica Pegula nu e făcută din paie ca să poți trece pe lângă ea când și cum îți vine. A servit bine și, oricât de mult a greșit, a făcut-o în niște limite care să îi permită jocului ei să iasă la suprafață, iar adversara să rămână în acea stare în care încerci să transporți lapte cu sita și să faci din asta o activitate care să nu genereze frustrare exponențială.
S-a terminat așa cum spune scorul și acum rămânem noi să continuăm să jucăm meciul dilemelor. Nu în absolut toate privințele, pentru că măcar dintr-un punct de vedere știm răspunsul: a fost un an cu cea mai bună variantă de Sorana Cîrstea din toate câte putea Sorana să producă.
Foto: Matthew Stockman/Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
