În mod evident, pentru Nole e tot mai greu să câștige meciuri la Roland-Garros. Nu a fost Valentin Royer așa o mare problemă, dar dificultățile lui vin mai degrabă din perspectivă istorică. El resimte altfel căldura de 50 de grade de la soare, având în vedere că, pe vremuri, când era puști și avea o mână de trofee, meciurile astea se jucau pe răcoare, cu calota glaciară în locul tribunei principale și la umbra ferigilor-gigant din care-și luau dinozaurii prânzul.
Milioane de ani de tenis mai târziu, Nole e hotărât să mai parcurgă și era asta. Dacă pericolele din prima săptămână de turneu sunt jucători cum e Royer, tipu’ mai poate juca 200 de ani de-acum, face o pauză până dibuim ce pensule ne trebuie ca să tragem linii de teren pe Marte și apoi mai trece la catastif câteva finale la care să fie cel puțin prezent pe teren în setul decisiv.
Foto: Ian MacNicol/Getty Images
Atât de intens disputat a fost meciul ăsta încât, în sfertul trei, la 2-2, comentatorii englezi dezbăteau filozofic dacă tenisul mai are nevoie de regula prin care se impune liniște din tribune în timp ce se joacă punctul. E drept că acțiunea îmbia spre revelații complexe și căutări interioare, către exterior. Eu, de exemplu, mi-am dat seama că mă uit la varianta pe zgură a acelor episoade din Teleenciclopedia din care versiunea mea de 5 ani afla despre viețile unor peștișori ce trăiesc mâncând de pe spatele unei balene de câteva zeci de tone. Nici prin cap nu-mi trecea atunci că treaba asta poate fi metafora unui meci de tenis.
Totuși, Nole a ajuns la punctul acela din viață în care este atât de inspirațional încât, dacă stai suficient de mult în teren cu el, face jucător de tenis din tine. Setul trei a ajuns până la urmă la Royer în tiebreak, pe măsură ce francezul a apăsat și întins fiecare minge și l-a adus pe Nole tot mai aproape de momentele deja clasice în care simte nevoia să se plângă de cum bate soarele, cum alunecă talpa și ce note cântă păsărelele din copac.
Foto: Dan Istitene/Getty Images
În fine, nu ne-am chinuit prea mult. Royer e totuși un jucător care a ajuns la 24 de ani și deja a avut un sezon în care s–a lăsat de meciurile din circuit și a trecut la turnee challenger ca să alimenteze sacul din care se aprovizionează cu cazări la hotel și bilete de avion. Nu decidem noi în cronică dacă e un jucător slab, dar îți dă chiar și de pe canapea speranța că, dacă te-ai fi născut în Franța, aveau ăia resurse să te arunce într-un tur doi cu idolul tău și al suveraniștilor care merg a ultramaratoane cu buzunarele pantalonilor scurți burdușite de jeleuri cu uleiuri esențiale.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
