Iga Sirenă

---

Nu-s psiholog, n-am studii de specialitate, nu am avut niciodată tendința de a avea impresia că mă pricep să citesc starea mentală a oamenilor și să le repar circuitele. Cu toate astea, am dezvoltat o metodă infailibilă de a mă prinde din timp cine câștigă un meci de tenis feminin. Nu trebuie decât ca una dintre jucătoare să trântească la un moment dat o minge în fileu, preferabil la un deget de bandă, ceva care să usture și pe tabelă, și pe creier. Dacă acest moment tehnic este însoțit de mișcarea bâtlanului, adică de brațe care se ridică și apoi se lovesc nervos de coapse, eventual cu vreo sudalmă în limba maternă accesorizată cu situația, lucrurile sunt clare: jucătoarea aia nu mai are nicio șansă să se ridice din depresiunea intramuntoasă pe care tocmai și-a săpat-o vertiginos.

Deci va pierde.

Încercați să faceți asta și verificați validitatea situației. O să fiți surprinși că semnele astea sunt aproape de fiecare dată garant al unei viitoare înfrângeri. Nici măcar nu contează la ce scor are loc show-ul. Există o singură excepție de la regula asta, Jelena Ostapenko, fie-mi iertată mențiunea Nănașei într-un sfert de finală în care ea nu mai există (la simplu, că la dublu are mâine semifinală la Stuttgart, nu scapi de Ostapenko cum nu scapi de acarieni). Nănașa face mișcarea asta de cinci ori pe game, deci e oarecum normal ca statistica, probabilitățile și simțul realității să nu ți se aplice atunci când ești caz special, capăt de plajă. În fine.

Azi, episodul de îmbufnare a survenit în setul al treilea, pe la mijlocul lui, când meciul încă părea echilibrat. Dar a fost de ajuns ca Iga să piște banda fileului cu un rever beat și s-a întâmplat performanța teatralo-nervoasă. Am știut atunci, cu vreo 20 de minute înainte de final, că Mirra Andreeva urmează să fie semifinalistă la Stuttgart.

Și da, a fost.

Primul set fusese câștigat de Swiatek cu 6-3, cu break-uri plasate chirurgical, cu topspinul ei gros de forehand care pe zgura de la Stuttgart a funcționat exact cum funcționa în 2022 și 2023, când lua trofeul și mașinile de aici (Ce vremuri! Momente în care Iga părea de neclintit, nu mai avea limba română sinonime pentru „robot”). Roig, proaspăt instalat în loja Igăi ca antrenor principal, probabil nota pe o foaie mică: „merge.” Și într-adevăr mergea, dar vorba aia: orice ceas stricat arată ora corectă de două ori pe zi.

Setul al doilea a fost rollercoaster d-ăla care te face să crezi că nu înțelegi nimic din tenis – dacă ați deschis ecranele pe tenis recent, nu e din vina voastră, e de la ele. Andreeva a făcut break, Swiatek a revenit, Andreeva a făcut break din nou, Swiatek iar a revenit, 4-4, totul aparent echilibrat, doar că invers de cum ar trebui să fie tenisul. Fizic, pe teren, exista însă o diferență care se vedea cu ochiul liber: Mirra nu se agita, Iga era ca Borsecul. Și în tenis, cutuma zice că cine se agită prima nu e neapărat cea mai slabă, dar e aproape sigur cea care pierde decisivul.

Penalty-uri, deci. Decisivul a fost locul în care s-a întâmplat exact tipul de secvență pe care antrenorii o revăd pe video la 3 dimineața, cu un pahar de whisky lângă laptop. Swiatek 2-0, un prim break bifat, minge de 3-0, adică o jumătate de semifinală deja acontată. Dar Andreeva a slobozit o minge pe linie care dacă se ducea cu trei centimetri mai la dreapta te făcea să citești altă cronică acum. A mușcat însă tușa, iar de acolo a fost avalanșă, cu cinci game-uri consecutive pentru rusoaică, două break-uri și cu Swiatek topindu-se ca gheața-n pahare pe terasele grecești, gata să plece de la Stuttgart cu același lucru cu care a venit: întrebări.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Macan Turbo îți oferă cronicile de la Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart.

---