---

Leylah a muncit la Stuttgart cât toți turcii din oraș într-o lună cu tot cu simplu, dublu și conferințele de presă obligatorii. Iar opera epică a canadiencei s-a încheiat cu două meciuri-maraton jucate la interval de 24 de ore: primul cu tucoaica Sonmez în optimi, unde a revenit din morți la 1-5 în decisiv și a câștigat 7-6, al doilea cu Rybakina în sferturi, unde a pierdut, iată, cu 8-6 în tiebreak-ul setului decisiv, prelungiri la prelungiri care au băgat-o în sperieți kazahi corciți cu diavoli ruși pe Rîbakina.

Plus la dublu, unde a pierdut tot într-un decisiv, 10-6 în super tiebreak, pentru că dacă tot ai bătut drumul până la Stuttgart și-a consumat avionul ăla kerosen și-acuma e atât de scump, de ce să nu joci și acolo? Ce, ai nevoie de mușchi întregi la Roland-Garros? N-ai, că oricum nu-l câștigi tu.

Practic, Leylah Fernandez ne-a adus aminte săptămâna asta de Simona Halep, doar că stângace: a acoperit terenul cu la fel de mult entuziasm, a jucat la fel de multe ore de uzură de-aia străveche, os pe os, a ajuns la aceleași mingi imposibile și a trimis înapoi cu îndărătnicia unei antilope care scapă mereu de ghepard în documentare, făcându-te să apreciezi lipsa armelor cel puțin la fel de mult cum o face Cholo Simeone, de exemplu. Ei bine, Rybakina a avut nevoie de trei ore și ceva azi ca să bată această îndărătnicie.

Cheia meciului a fost evidentă din start la final și și-a întins umbra dințată peste tot meciul: câte mingi reușește să dea Fernandez înapoi până când Rybakina greșește? În primul set, suficiente: canadianca a câștigat în tiebreak, 7-5. În setul al doilea, mai puține. Picioarele au început să plătească factura meciului cu Sonmez, 4-6. În decisiv, din nou suficiente, ba chiar îndeajuns de multe până la achiziția a două mingi de meci pe serviciul Rybakinei. Două momente în care, dacă kazaha greșea vreun unghi la livrare, scriam acum altă cronică. Dar Elena n-a greșit, că (printre altele) de-aia-i numărul 2 mondial în cel mai pretențios și complex sport din lume. Serviciul ei a funcționat fix când îi ardea buza cel mai tare, ceea ce e tot ce-i poți cere unei arme pe care te bazezi.

Despre Rybakina trebuie spus un lucru pe care fața ei nu-l spune niciodată, iar asta se întâmplă mai ales pentru că fața ei nu spune nimic, niciodată. O suspectez sincer că are în geanta cu rachete o poză cu propria față lipită pe oglindă pe care o consultă înainte de meci ca să-și calibreze neutralitatea. Dar stresul se vede undeva, chiar și la nivelul ei de imparțialitate gestuală: în duble greșeli. A făcut două în tiebreak-ul decisivului, primele din set, fix când ar fi vrut cel mai mult să nu le facă. Din fericire pentru ea, au venit la scoruri la care nu au contat decisiv. Ăsta e un soi de management avansat al panicii: cedezi exact cât poți, când îți permiți, fără să cazi. Nu se predă asta la academiile de tenis. Cine s-o facă, Mouratoglou?

Sâmbătă după-amiază, Elena Rybakina joacă semifinală cu Mirra Andreeva, probabil în același timp în care Leylah Fernandez zboară din Stuttgart cu lecția primită de sportiva care pierde gloria la milimetru: uneori, corpul se predă cu o minge înainte decât ar fi vrut capul. Dar cineva ar trebui să-i dea fetei asta măcar o roată din Porschele ăla, pentru efort. Plătim noi plăcuțele de Quebec.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Macan Turbo îți oferă cronicile de la Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart.

---