Karolina Muchova – Coco Gauff: 6-3, 5-7, 6-3


Dacă ai pus mâna măcar pe un pumn de zgură la viața ta, știi deja una dintre cele mai bune declarații post-meci din istoria tenisului: „Nimeni nu-l bate pe Vitas Gerulaitis de 17 ori la rând”. Se întâmpla în ianuarie 1980, după ce americanul pierduse 16 meciuri consecutive contra lui Jimmy Connors și în sfârșit l-a câștigat pe-al 17-lea, iar Vitas Gerulaitis avea aerul unui om care tocmai a descoperit că ușa de la pivniță, blocată pe toată lungimea vieții sale, era de fapt deschisă, doar că clanța se învârtea în cealaltă direcție.

Karolina Muchova a avut nevoie de mai puțin pentru a se prinde de asta: doar șase înfrângeri consecutive contra Cocuței Gauff, etalate pe parcursul a trei ani și pe trei suprafețe diferite. Fiecare meci pierdut clar, cu senzația că era la dentist și dentistul e foarte bun la meseria lui, deci n-ai ce să comentezi când îți umblă printre molari. A șaptea încercare a Muchovei a venit azi, la Stuttgart, pe zgură, adică pe singura suprafață pe care cele două nu se mai întâlniseră. Ok, zgură indoor, altă specie de zgură față de ce cunoaștem noi, dar orișicât. Iar pe zgură, dragii moșului, pare că dentistul n-a mai făcut diferența dintre canin și incisiv.

Marijan Murat/picture alliance via Getty Images

Muchova a intrat în meci după ce și-o fi citit notițele de la cele șase meciuri pierdute, le-a memorat, le-a dat foc și a decis că de data asta să facă exact invers. Pe zgură, mingea sare altfel, ritmul se schimbă, practic tenisul devine aproape alt sport. Iar Gauff, care o zi mai devreme îmi spusese la conferința de presă de după meciul cu Samsonova că zgura indoor de la Stuttgart nu crede că se potrivește jocului ei și că încearcă „să rupă blestemul” de aici, a aflat că blestemul nu s-a rupt, ba chiar s-a extins cu încă un capitol.

În setul al doilea, Gauff a părut ceva mai solidă, dar Muchova a continuat să livreze. Cehoaica a ajuns la 5-4 și la un game de victorie, dar Coco și-a adus aminte că e numărul 3 mondial (pe toate suprafețele, per total, cum ar veni) și, mai ales, și-a adus aminte că-i câștigătoarea celui mai recent Roland-Garros. A câștigat 7-5 cu o combinație de serviciu bun, retururi agresive și look de elevă de liceu american care tocmai a luat notă mică la test și vede asta ca pe o catastrofă. Și-a căutat staff-ul în lojă de câteva zeci de ori pe parcursul meciului, cu o privire care oscila între „ajutați-mă” și „de ce dracu’ m-ați lăsat să vin la Stuttgart?”. În fine, setul câștigat în prelungiri nu i-a adus nimic în afară de speranță. Iar speranța, în tenis, e cea mai nesigură monedă de schimb. Nu recomandăm.

Robert Prange/Getty Images

Muchova a început decisivul bine, a făcut break la 3-2 și de acolo a zbughit-o spre final, unde ne aștepta zâmbetul larg al unei femei care a părut că tocmai și-a plătit ultima rată la un credit pe care credea că nu-l va achita niciodată. Karo va juca în semifinala de la Stuttgart contra Svitolinei, unde o așteaptă aceeași situație, doar că ceva mai puțin adâncă: cehoaica e 0-3 în directe cu Sveta, iar toate meciurile au fost jucate pe hard. Pe zgură, sâmbătă, cele două vor juca una contra alteia pentru prima dată.

Nimeni n-o bate pe Muchova de patru ori la rând?

Katharina Kausche/picture alliance via Getty Images

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură


Porsche Macan Turbo îți oferă cronicile de la Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart.


A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.


Discover more from Cronici. Satire. Șarje.

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.