---

O să fiu sincer cu voi și-o să vă adresez o întrebare cât se poate de directă: are careva vreun minim de habar despre motivul pentru care Serena Williams a ținut să revină într-un turneu oficial la 44 de ani? Adică există vreun motiv abscons, ceva ce nu-nțeleg eu, ce-mi scapă? De ce te-ai înhăma iar la munca de circuit când ai gustat din viața de acasă, când ai copii și n-ai nicio apăsare financiară, niciun contract restant, nicio rată la Porsche Cayenne, nicio problemă socială. Și nici foame n-are cum să-ți fie, că nu ești ca ăia de la Backstreet Boys, care s-au reunit și la toamnă trag 10 concerte în 10 zile consecutive în Dusseldorf pentru că se aude de la București cum le ghiorțăie mațele.

Ce-o fi în spate, care-s câștigurile reale, palpabile? Evident, pe lângă cele ceva mai mici, clare, între care se numără faptul c-am aflat pe parcursul meciului, săpând despre copila asta simpatică din Australia cu ochi de căprioară, că Maya Joint are centură maro la karate. Sau că s-a născut la Detroit, dar joacă pentru Australia pentru că taică-su-i neam de canguri. Sau că, la 20 de ani, a copiat de la Samantha Stosur implicit faptul că are ochelari de soare care-i acoperă jumătate de față atunci când joacă pe arșiță, motiv pentru care recunosc că n-am avut prea multe ocazii să-i văd privirea care la meciul de azi a baleiat constant între nedumerire, inocență și instinct de killer cu față de păpușă din paie.

Și nu o acuz pe Serena că a revenit, de parcă i-ar păsa vreodată de asta. În esență, e dreptul fiecărui om să facă ce vrea cu viața lui, nu judecăm decizia. Doar o analizăm, îi calculăm împreună logica, îi măsurăm fereastra de oportunitate. Întreb pe bune, buimac. De curiozitate, vorba lui Dem Rădulescu.

Iar incertitudinea mea legată de revenirea Serenei este cu atât mai îngroșată cu cât – poate nu știați asta – un jucător care vrea să revină după retragere trebuie să intre-n programul de teste antidoping aleatorii cu minimum șase luni înainte să poată să pună mâna pe overgrip într-un meci oficial. Deci, pentru ca Serena să joace azi pe Centralul de la Wimbledon, ea trebuie să le zică ălora de la ITIA pe unde-și plimbă copiii încă din decembrie anul trecut. Cu atât mai mare nedumerirea cu cât, zilele trecute, Serena critica sistemul de testare antidoping pentru că, zice ea, „sunt mamă și femeie de afaceri, am un program foarte încărcat, e greu să mă coordonez cu fereastra de testare”. Și totuși, fără ca asta să fie obligatoriu prin lege (deși cu domn’ președinte Portocală e posibil orice), Serena a revenit, a ocupat un wildcard la Wimbledon, a jucat azi cu Maya, i-a furat fetei toate reflectoarele, a luat un set în tiebreak, s-a mișcat previzibil, lent și foarte lent, apoi a pierdut meciul, a dat mâna peste fileu cu Jointuța și dusă a fost.

Adică are sens doar dacă treaba asta a fost un plan foarte bine pus la punct care să ne țină pe ecrane greșite cât timp la un pas distanță jucau în paralel Wawrinka cu Berrettini, dar nici asta n-are substanță. Pentru că aș fi dat orice să vă scriu despre meciul ăla, dar m-au oprit eticheta, tradiția și vreo doi-trei nesuferiți de pe aici se găseau să mă certe că n-am stat în miez de noapte să-i număr cristalele de pe unghii colegei de generație.

O fi vrut să mai câștige un Slam, să-l egaleze pe Nole, pe care l-a văzut pedalând în gol de ceva vreme pe acest subiect? Sau s-o egaleze pe Margaret Court? La asta n-are absolut nicio șansă după ce-am văzut azi cu Maya Joint, care a devenit brusc cunoscută în toată lumea pentru că a bătut-o pe Serena. În esență, destul de lejer. Dacă-i pica Sabalenka, Serena se mai retrăgea de 5 ori din tenis înainte de finalul primului set.

Sau o fi vrut să mai citească încă o cronică, măcar una, despre ea? Asta da, asta ar putea să aibă în sfârșit sens.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la Wimbledon.

---