Dacă ați deschis televizoarele abia la mijlocul sezonului sau pur și simplu acum faceți cunoștință cu sportul ăsta (păcat, avem de recuperat împreună, stați pe-aproape), aflați că Marta e, de vreo două luni, cel mai periculos om din circuitul feminin. Știu: Sabalenka, Iga, Rybakina, Gauff, astea-s numele care sună amenințător, iar în ochii multora Marta continuă să fie copila aia care a trecut și pe turneele noastre de la Cluj, la un moment dat, a ciugulit ce-a putut și-a plecat într-ale ei. Însă ucraineanca s-a schimbat mult între timp și astăzi a devenit jucătoarea care a câștigat 21 din ultimele 22 de meciuri disputate, a măturat tot ce i-a ieșit în cale pe zgură până în semifinale la Roland-Garros, iar acum a mutat prăpădul pe iarbă, deși s-a simțit până acum pe iarbă ca pe gheață.
Pentru Kostyuk, iarba era până la acest Wimbledon suprafața pe care venea o săptămână pe an, din obligație, și pleca ușurată că s-a terminat sezonul plantelor în tenis. Anul ăsta, la fel: a jucat un singur turneu pe podea botanică. Fix ăsta, Wimbledon 2026, în care tocmai s-a calificat în semifinale. Inutil să-ți zic că e cel mai mare rezultat al ei aici. Este, de fapt, cel mai mare rezultat al ei la un Slam, la egalitate cu Roland-Garros-ul de acum o lună.
Mike Egerton/PA Images via Getty Images
Dar Marta Kostyuk nu e o jucătoare oarecare. E ucraineancă, joacă tenis pentru o țară care de peste patru ani se apără de tembeli, e printre cele mai ferme voci din circuit pe subiectul ăsta și e femeia care refuză, meci după meci, să dea mâna peste fileu cu adversarele din Rusia și Belarus. E o linie pe care n-o trece, indiferent de scor sau de context. Poți să fii sau să nu fii de acord cu gestul, dar nu poți să nu vezi din ce aluat e făcută femeia asta.
În fața acestei versiuni de Marta, Jasmine Paolini n-a prea avut cu ce să răspundă azi. Finalista de la Wimbledon din 2024, o jucătoare minionă și veselă care trăiește din mișcare pe teren și din contraatac, s-a trezit împinsă în afara terenului de forță brută: de fiecare dată când nu a reușit să-și pună prima minge de serviciu în teren, o încasa pe a doua direct în obraz. Iar atunci când a stat la primire, a fost nevoită să scoată mingi de prin colțurile împăienjenite ale grinzilor arenei centrale, pentru că Marta a dat în ele cu dușmănie. A prins și Paolini câteva forehanduri pentru fotografi, cât să nu plece cu caietul alb de la seminar, dar meciul n-a avut niciodată suspans. Italianca a rămas, în mare parte, spectatoare la propria eliminare.
Matthias Hangst/Getty Images
Așa a ajuns Marta Kostyuk, la 24 de ani, în prima ei semifinală la Wimbledon, pe suprafața de care fugea cândva mâncând pământul. În penultimul act o așteaptă Linda Noskova, cea care ne-a închis nouă turneul scoțând-o pe Sorana. Vine imediat și cronica Lindei, dar nu cred că există cineva pe aici care poate să mizeze all-in pe faptul că doamna Kostyuk nu va mirosi parfumurile fine ale lojei regale în finala de sâmbătă. Se joacă.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
