Oare ce sentimente ne-ar transfera un meci între Generația de Aur, aceea din anii ’90, și Steaua 1986? Sigur am putea încrucișa și alte repere, cu siguranță și din discipline de nișă. Sau cum cerceta OTV-ul domnului Diaconescu pe vremuri, cu mesaje pe bolta ecranului, “cine ar bate între daci și extratereștri”? Cu scuzele de rigoare că am coborât atât de mult igiena scriiturii. Însă exemplul propus e doar pentru furajarea imaginației, pentru a o face să iasă mai des din perimetrul ei uneori prea înghesuit. E constructiv să lași labirintul cenușiu să-și mobileze garsonierele care o compun, să fie proteină în fiecare poveste, nu doar pixeli, scalp și râsete de complezență.
Așadar, s-ar da goluri multe, ar ieși Hagi în evidență, ce am găsi bun de tocat la chibițăreala de după? Credeți că n-ar vinde un asemenea produs la nivel european, că nu s-ar ridica la anumite standarde? Nu l-am pomenit pe Ilie Năstase, n-am știut să-i găsesc termen de comparație în această reprezentare simbolică.
Shi Tang/Getty Images
În aceeași manieră trebuie să se fi întrebat și suporterii tenisului ucrainean. Cum ar da pe sticlă un skandenberg de Grand Slam între Svitolina și Kostyuk? Sigur s-ar găsi și aici niscaiva zel din partea analiștilor care, și dintr-o prudență explicabilă, ar livra contraargumente pentru un afiș domestic:
– N-ar fi spectaculos, stimabililor, fetele se știu între ele, n-am vedea niciun break și, pentru că se cunosc atât de bine, nici n-ar lupta atât de aplicat. Ar exista miză, dar sunt și o grămadă de motive să credem că vor fi lipsite de concentrare. Poate că se vor și opri din schimbul de mingi și vor sta de vorbă, pe margine. Cum să lovești cu forță în raza de acțiune a unei cunoștințe?
Robert Prange/Getty Images
Frivolități. Nici dacă ar fi urmat un anumit scenariu, n-ar fi tras Marta și Elina așa cum au făcut-o astăzi în capitala Franței. Timp de mai bine de un set, traforajul lor pe bază de rachete încinse a fost susținut și de zgomotul unei torențiale care fierbea pe acoperișul arenei cu râvna cu care floricelele de porumb se dau cu capul de pereții ceaunului. Cu această muzică naturală pe fundal, ucrainencele, ridicându-și cu fanatism nivelul, au servit unul dintre acele sferturi pe care le revezi oricând cu drag.
Mirosea a rivalitate în ciuda zâmbetelor aruncate când și când peste fileu. 6-3 Kostyuk, după un break subtilizat rapid în meci, apoi o demonstrație de forță din partea soției lui Gael Monfils, care asista ca la un spectacol de gală, cu un sacou peste hanorac, dovadă clară că se răcise lângă Sena. Cinstit, după manșa încheiată la 2 de Svitolina, nu mai anticipam nicio ancoră din partea jucătoarei mai tinere. Veterana fusese destul de convingătoare. Și a urmat un decisiv fix cum nu se aștepta nimeni – cinci break-uri la rând, apoi trei game-uri în care Marta a mai lăsat la voia întâmplării o singură minge.
Mustafa Yalcin/Anadolu via Getty Images
E în semifinale, cel mai înalt nivel al carierei, după ce a mai fost în penultimul act la dublu, atât la Roland Garros, cât și la Wimbledon, cu câțiva ani în urmă. Risc un pronostic: e și prima finalistă a turneului.
Vrei cronici care-ți vin direct pe mail fix când publicăm? Bagă aici mailul:
Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.