---

Acum vreo zece ani, două puștoaice poloneze făceau pereche la dublu și câștigau împreună Fed Cup-ul de junioare pentru leși. Una dintre ele era cunoscută încă de pe atunci drept „aia cu șepcuță”, pentru că să scrii Świątek era imposibil încă de atunci fără diacritice dubioase, și e acum cvadruplă campioană la Roland-Garros. Pe cealaltă o chema Maja Chwalinska și-a luat-o din loc ceva mai lent. De exemplu, n-a câștigat niciun meci pe un tablou principal de Slam până la ediția asta de Roland-Garros. Cu toate astea, să vezi cum e tenisul: Swiatek își plimbă azi necăjită Porsche-ul prin Varșovia, ștergându-și lacrimile cu Race-Tex, pielea Alcantara de pe bord, în timp ce Maja se pregătește să joace poimâine meciul vieții ei, sfert de finală pe Chatrier. Încă o dovadă a faptului că viața are un simț aparte și foarte confuz al echilibrului.

Pentru cei care n-o știu (și nu o știe practic nimeni, de ce să vă mint?), Chwalinska e o stângace de 24 de ani din Dąbrowa Górnicza, un oraș industrial din sudul Poloniei, cu o poveste care la un moment dat o luase înspre zonele gri ale mentalului. Maja a luat o pauză lungă din tenis acum câțiva ani, pentru că sportul se transformase din lucrul pe care îl iubea cel mai mult în viață într-o continuă sursă de presiune și suferință. S-a întors, a învățat să fie mai blândă cu ea însăși, iar acum joacă cel mai bun tenis al vieții pe una dintre scenele imense ale tenisului mondial. Un tip de revenire care, dincolo de orice scor, merită mult respect și și mai multă introspecție din partea noastră, cei care consumăm tenis dintr-o perspectivă mult mai puțin apăsătoare.

Trecând la meciul de azi, musai trebuie notat faptul că un meci între Chwalinska, locul 114 WTA, și Diane Parry, locul 92, este numai bun de programat pe terenul al doilea de la Cluj, eventual luni dimineața, în prima zi după calificări, când tribunele sunt pe jumătate goale și spectatorii încă își caută locurile cu biletul în mână. Faptul că meciul ăsta s-a jucat de fapt pentru un loc în sferturile de la Roland-Garros spune multe despre cât de tare s-a diluat tabloul feminin de la Paris anul ăsta: Gauff acasă, Świątek acasă, Rybakina acasă, Pegula acasă, jumătate din capii de serie evaporați, senzația e că acolo unde altădată trebuia să treci peste trei jucătoare de top 10 ca să prinzi semifinalele, acum poți ajunge departe dacă ai reușit să te-ascunzi în vestiar și ieși pur și simplu pe teren fluierând și cu căștile pe urechi.

Ceea ce ne aduce aminte de un lucru pe care îl tot ocolim, de teamă să nu-l deochiem: Sorana e încă pe tablou. Iar într-un tablou ajuns așa, momentul e pe de o parte incredibil, pe de altă parte meritat. Nu știu dacă turneul ăsta i se cuvine Soranei mai mult decât altora, deși nu a pierdut încă set până la ora asta, dar ar merge să i se dea un Slam pentru toată activitatea, ca la Oscaruri. Pentru că Sorana a fost mereu acolo. Iar anul ăsta pare că acest „acolo” folosit de jucătorii de tenis pentru a defini un soi de poziție mentală, fizică și tehnică supremă e brusc mult mai aproape decât a fost vreodată.

Parry, ultima gazdă rămasă pe tablou la Paris, a intrat pe Philippe-Chatrier cu visul de a juca un sfert de finală de Slam la zece minute de casă, dar n-a găsit până la final soluția contra jocului variat al polonezei. Deși servește des sub 140 km/h, viteză la care nici măcar nu se deranjează poliția să te oprească pe autostradă, a plimbat-o pe franțuzoaică prin tot terenul cu scurte, loburi, slice-uri și accelerări bruște de rever, obligând-o pe Parry să-și asume riscuri pentru care locul din clasament nu a putut să fie pus garanție. Iar când ești silit să rupi tu mingea, greșelile curg: Diane a comis erori în serie, a obținut prima minge de break abia la 2-1 în setul al doilea, când povestea meciului era deja trei sferturi scrisă, și a plecat acasă bătută, dar cu statutul noului număr 1 al Franței în topul WTA, consolare slabă pentru ratarea unui sfert de Slam care nu știm dacă mai vine și, dacă vine, cum vine.

Pe Chwalinska o așteaptă Anna Kalinskaya într-un sfert în care vor juca două fete care n-au câștigat niciun titlu WTA la simplu în toată cariera lor. Ceea ce poate să fie cea mai frumoasă poveste a turneului sau dovada perfectă că zgura pariziană din 2026 a rămas fără stăpâni. Sau ambele în același timp.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.

---