Pe Podul Carol de peste Vltava, în inima Pragăi, se vorbește frecvent și fluent engleza. Evident, printre alte nenumărate limbi utilizate de cupluri care zboară din diverse colțuri ale planetei. În același timp, astăzi, la Londra, încă de la mișcările de încălzire și până la festivitatea de premiere, s-a conjugat din belșug în cehă. Marketing la cel mai înalt nivel, ambasadă culturală ambulantă a celor pe care îi reperam pe vremuri pentru Arabella, Pane Rumburak și pentru îmbulzeala pe care o creau în stațiunile de la Marea Neagră.
– Dacă ei nu au ape întinse, ce să facă?
Asta era motivația, de ca și cum trebuia să existe una.
Cameron Spencer/Getty Images
Naționala de fotbal a acestui stat din Europa Centrală și-a rezolvat în regim de urgență situația de la Mondialul din America, însă se poate petrece în continuare în aer liber. La terase sau în piațetele cu ecrane cât podul pomenit anterior, finala de la Wimbledon a făcut record de audiență în Republica Cehă. A fost și la o oră excelentă după ce turneul de fotbal din SUA, Mexic și Canada a îmbolnăvit de somn Bătrânul Continent. Îi gonflează ficatul și din cauza berii specifice zonei, mulți zic că ar merita.
Muchova versus Noskova, vasăzică. Ai mai mari șanse să-ți găsești și anul următor lăcățelul de dragoste prins în mod infantil pe unul dintre monumentele de pe Charles Bridge din capitala Cehiei decât să te trezești cu două sportive de pe acest teritoriu călcând militărește, ca la instrucție, iarba de pe All England Lawn Tennis. Fixarea încuietorii metalice a devenit interzisă pe podul din Praga, fiind considerată o formă de vandalism. Cu riscul de a deveni și mai antipatic, salut intrarea nemiloasă cu pânza de bomfaier în belciugul iubirii – îți poți demonstra sentimentele alese și fără să lași urme care cântăresc zeci inutile de grame. Și care mai și ruginesc într-o zonă plină de istorie.
Mike Egerton/PA Images via Getty Images
Asta nu înseamnă că unii turiști nu continuă să atârne în continuare lacăte. Laurențiu + Mary = love. La fel, Karolina și Linda au ajuns să-și încrucișeze rachetele într-una dintre cele mai inedite finale all time de Grand Slam. Dacă am fi trăit victoria celei care fusese călcată de tren, resuscitată și abilitată – tocmai ea, victima primelor “aproape” două seturi – să-i controleze pe călători la bilete, ar fi fost una dintre cele mai tari din istorie.
Urmașele Kvitovei și Safarovei. Da, fix așa, întrucât niciuna nu e de talia Martinei Navratilova, prezentă în lojă alături de Kate Middleton, Simona Halep și Maria Sarapova. Și Petra, posesoare a două trofee chiar pe iarba londoneză, era un rând mai sus. Le găsesc ADN pentru același testament, dar e greu să fie ajunsă și depășită de compatrioatele sale.
Adam Davy/PA Images via Getty Images
Finalistele se întâlniseră mai degrabă la cumpărături, în mall, sau la Taxe și Impozite decât în meciuri de tenis. Statistica e seacă – o singură înfruntare oficială există la dosar. Anul trecut, în turul 3 de la US Open, Karo a profitat de experiența și valoarea superioare (așa era atunci, aveam și azi aceleași așteptări) și a câștigat cu 2-1. N-am acces la presa de scandal din Cehia, prin urmare merg pe mâna informațiilor oficiale. Chiar or fi prietene Noskova și Muchova. Reprezintă generații diferite, n-au urmat aceeași școală, însă la spartul târgului Karo, plânsă toată, a salutat-o pe “fosta sa prietenă”. A nuanțat că e o glumă.
Într-o glumă se putea transforma și acest ultim act de la Wimbledon. A fost cu adevărat o finală doar câteva game-uri. De la 5-2 pentru Linda în setul al doilea până la 3-0 în decisiv, când gloanțele Karolinei deveniseră doar biete dopuri de plută.
Mike Egerton/PA Images via Getty Images
Muchova, altă dată o forță a naturii, a venit la meci cu un forehand îngrozitor, teribil de strâmb. Nu i-a intrat nici serviciul, pe retur tușea regulat, aproape că n-a fost la teren o bună bucată de vreme. Fiind pregătit pentru o compoziție sută la sută cehească, mi-aș fi dorit să fac o comparație sofisticată, să cobor în metaforă ariile lui Dvorak, să elogiez loviturile misterioase și climaxul emoțional specific unei bătălii pentru supremație. Mi-am scrântit glezna la pomul lăudat, cum ar veni.
6-2, 5-2 pentru Linda și pleca fiecare la scara lui, însă abia atunci haloul ușor robotic al viitoarei campioane ne striga în gura mare că nici AI-ul nu-i vreo șmecherie. Știm asta și încercăm să ne facem și noi curaj, însă nu e obligatoriu să avem de câștigat. Privirea fixă a fetei de 21 de ani și obrajii de pe care îi alunecă absolut orice sentiment primeau în plin un pumn din partea umanității. Se trezise Karolina și salva ca înecatul un sac de mingi de meci. Cinci bucăți! Ochii sportivei care nu era în stare să închidă jocul se apucaseră de minerit în orbite, groaza se instala pentru un city break în sufletul celei pe care Sorana o avusese la degetul mic. La o minge de meci, să nu uităm.
Cameron Spencer/Getty Images
Apropo, e și asta o ispravă. Anul acesta, atât campioana de la French Open, Mirra Andreeva, cât și aceea de la Wimbledon au ajuns să pupe strachina abia după ce au învins-o pe Cîrstea. E un pic de Miorița și în această constatare, poate tot noi am inventat și sintagma de “finală mică”. În tenis nu există.
Revin la finala WTA de la Londra. Karo, după o oră și ceva de consternare și de monolog steril, a improvizat, a întors de la 2-5 la 7-5 și probabil a crezut că amica sa din Moravia s-a prăjit emoțional. Nu mai avea spatele la zid, ieșise pe interval și ar fi trebuit s-o vedem zburdând în decisiv. Linda își băgase degetele în urechi ca să facă abstracție totală de entuziasmul tribunelor, și-a tras prosopul pe cap și a revenit pe gazon ca să demonstreze că e în stare să ia lucrurile de unde le abandonase. Lăsase cinci mingi decisive în praf? Le-a cules pe fiecare, le-a șters cu dedicare, a ajuns încă o dată la 5-2, iar pe cea de-a șasea a fructificat-o cu privirea-i obișnuită.
Shi Tang/Getty Images
Redevenise umanoid. Circuitele sale greu de înțeles pot scrie o altfel de istorie. Poate că o va depăși pe Kvitova. Are și vârsta, are și o pornire grozavă și poate că, până la următoarele finale, îi vom înțelege și celelalte arme care au transformat-o dintr-un muritor de rând în zeița celui mai conservator podium din circuit.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.