Asasinner

---

Am observat reflexul ăsta de jelanie colectivă care vine la sau înainte de orice înfrângere a lui Djokovic. O nevoie de a aprinde o lumânare și de a înmuia coliva în lacrimi în timp ce ne amintim în imagini alb-negru și cu purici de vremurile în care Djokovic câștiga titluri de Grand Slam.

Oameni care îi udă cu lacrimi calde florile de pe un mormânt în care omul nici nu a intrat. Și facem asta în timp ce tipul ăsta făcut din ramuri de salcie, mușchi nesfârșiți și elastice în loc de tendoane joacă semifinale la aceleași turnee de Grand Slam, nu zace de sute de ani la baza unei statui. 

Nu știu dacă îi e cuiva clar că în cea mai bună zi a vieții lui în tenis, Nole ar fi câștigat meciul de azi cu Sinner, care în trei seturi a tras curent din prize doar în game-urile în care a făcut break. În rest, a jucat consumând energia rămasă din faptul că în după-amiaza asta nu a avut de socializat la niciun party al sponsorilor.

Singurul moment din partidă în care l-am văzut pe Sinner pus cu adevărat în încurcătură a fost după meci, când a fost întrebat cum e să joace având în tribună staruri ale modei, iar roșcovanul cu carismă de blender a uitat brusc toate urmele de limbă engleză în timp ce o fixa cu privirea pe Anna Wintour. Momentul ăsta sper că îi oferă niște răspunsuri Annei Kalinskaya. 

Dar în meci, totul a mers de parcă Nole a fost invocat în semifinala asta din curtoazie. În setul doi, la 5-4 și înainte să servească Sinner, comentatorii au făcut o dezbatere ca înainte de alegeri despre cum Nole trebuie să atace acolo și acolo serviciul doi al lui Sinner, pentru că în nu știu ce punct din teren apar spații și oportunități, acolo începe să se vadă linia orizontului printr-o crăpătură din mijlocul muntelui și un glob de cristal ținut în palme de o bătrânică gârbovită, dintr-o căsuță de la marginea pădurii. După care Sinner a câștigat la zero un game în care nici măcar un prim serviciu nu i-a intrat. 

După o oră și 56 de minute de joc, partida a mai avut un moment de profundă cumpănă a vieții, pentru că Nole a făcut rost de prima lui minge de break din meci. După care Sinner a pus în teren un as și apoi a câștigat game-ul. În toate cele trei seturi, Sinner a pierdut 17 dintre cele 79 de puncte jucate pe serviciu. Astea toate, la un loc, nu fac trei game-uri cât de cât echilibrate. 

Dar altfel, meciul ăsta nu e moartea, sfârșitul ori ultima haltă pentru nimeni și nimic. Nole, așa împachetat cum pleacă de la ediția asta, o face dintr-o semifinală a abia celui de-al cincilea turneu din an pe care îl joacă. E ca și cum auzi că Hrușcă revine iarna pentru cele cinci concerte pe care le are pe cinci stadioane din țară, dar când face bilanțul, descoperă că a avut 80 de scaune libere la fiecare concert. Da, se putea mai bine, dar de fapt se putea?

Ajung eu, care schimbam zile de cronici când juca Nole, să vă invit să îl lăsați să terorizeze circuitul-ATP-minus-trei-jucători fără să mai audă pe fundal acorduri de „Veșnica Pomenire”. Omul e cât se poate de bine. În timp ce Sinner joacă de parcă e turneul lui, Zverev descoperă viața bună din tenis și Alcaraz își crește pletele ca să nu ajungă ca Rafa, Nole are un ritm de degradare în care, la 48 de ani, îl va bate chinuit, în cinci seturi, pe un Alex Michelsen care va fi încercând în premieră să ajungă în sferturi la Wimbledon. Și nici atunci nu îi va fi venit sfârșitul.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la Wimbledon.

---