Uzbekistanul e o țară cu 37 de milioane de locuitori cu Samarkandul bătut în cuie pe propria hartă, oraș prin care trecea Drumul Mătăsii pe vremea când mătasea era Bitcoin, nu fake chinezesc. Ne-a dat moschei albastre înalte cât blocurile, pilaful gătit în ceaune de-o sută de porții, un președinte despre care ambasadorul britanic zicea că-și fierbea opozanții (la propriu, nu metaforic) și, obligatoriu, a mai fătat ideea atât de sovietică de a seca o întreagă mare ca să crească bumbac pe mal. Aralul, unul dintre cele mai mari lacuri ale lumii acum o jumătate de secol, este azi cam cât o baltă din Bărăgan și iese în evidență prin peisajul plin de vapoare ruginite în mijlocul fostului fund de mare, actualmente deșert, ispravă fotografiată cu sete de toți documentariștii planetei.
Ce nu dăduse niciodată Uzbekistanul e o jucătoare de tenis.
Dar vorba circulă repede în fostul bazin al Marelui Urs: vecinii din nord au rezolvat problema asta acum vreo zece ani fără să pună o cărămidă la baza vreunei academii, fără antrenori, fără să inventeze arene de zeci de mii de locuri. Kazahstanul a scos mălaiul, a cumpărat-o de la Moscova pe Elena Rybakina, iar patru ani mai târziu avea campioană la Wimbledon. Model preluat din modul în care au răsărit palmierii în Emirate: nu se crește nimic de la stadiul de răsad, plantele se cumpără gata crescute și se înfig în context până nu se mai vede rădăcina.
Caleb Bowlin/Getty Images
Uzbecii au luat notițe. Întâi au adoptat-o pe Maria Timofeeva, iar în noiembrie anul trecut, la câteva săptămâni distanță, pe Kamilla Rakhimova, născută la Ekaterinburg, dar cu mamă care prestase pe vremuri tenis pentru RSS Uzbekă și cu frate născut la Tașkent, deci cu actele încălzite pentru transfer. Federația din Uzbekistan a executat urgent atunci un comunicat care s-a înfășurat în jurul plenetei și care anunța, probabil cu mâna pe inimă, „un eveniment de importanță istorică”. Oamenii erau convinși că nou-venita va stabili recorduri sub steagul uzbec. De la Moscova, Șamil Tarpișcev a răspuns însă sec că fata „rămâne rusoaică” și că a plecat doar ca să prindă Olimpiada. Degeaba ziceți, dar nimic nu-i mai reconfortant decât două costume sovietice care se ceartă pe-un subiect care le e complet paralel.
Ei bine, azi, la două zile după ce Rakhimova a împlinit 25 de ani, evenimentul de importanță istorică a promovat la gradul de eveniment, cu potențialul de a trece în viitorul apropiat la nivelul de happening istoric. Kamilla, ajunsă între timp pe locul 88 mondial, a demontat-o în turul întâi de la US Open pe Barbora Krejcikova, cap de serie 27 și dublă campioană de Slam, în două seturi fugerătoare, ultimul 6-2. Cehoaica a împrăștiat pe teren și mai ales în afara lui 40 de erori neforțate, statistică din care reiese că a venit la concert cu instrumentul complet dezacordat. S-a negociat cât s-a negociat doar în primul set, iar dup-aia Kamilla a servit ca la carte, a luat break-urile conform manualului de contraatac, chit că apoi s-a chinuit cu ultimul dumicat din farfurie și a închis abia la a șaptea minge de meci, când Barbora i-a făcut favoarea unui retur trimis în plasă.
Comunicatul ăla plin de limbă de lemn scris la umbra steagului a prins aderență în nouă luni. Cam repede pentru o profeție de federație, nu suntem obișnuiți cu așa ceva pe plaiurile mioritice.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
