---

Când cineva vă spune că nu contează energia cu care faci ceva, luați cu copy-paste exemplul pe care vi-l dau eu: Frances Tiafoe vs Daniil Medvedev. Sunt aproximativ din aceeași generație și, astăzi, au aproximativ același clasament. Dar în timp ce Medvedev pare că mai are 12 metri de se târât până la groapa în care se retrage, Tiafoe funcționează ca un soi de speranță veșnică a tenisului american nu pentru că ar câștiga constant și ar fi aproape de un titlu de Grand Slam, ci pentru că de fiecare dată când câștigă un meci – orice meci – te face să crezi că 1se întâmplă. 

Pentru Medvedev s-a întâmplat în 2021. De-atunci și până azi a rămas sus în clasament nu pentru că a găsit puncte ATP sub ghiveciul de pe terasă, ci pentru că a tot câștigat turnee. Nu de Grand Slam, dar nici dintre alea în care cântă ASIA și Ansamblul Mărțișorul. Când se deschide sezonul de Masters-uri, Medvedev pleacă cu câte o franzelă acasă oricare ar fi componența rândului făcut în fața casieriei. 

Și totuși, Tiafoe e cel care pare să fie în viață. Zboară în jurul lui toate narativele fantastice și basmele despre cum a urcat el pe un dragon și a aterizat pe „arena poporului”, Louis Armstrong, ca să aducă muncitorimii newyorkeze un Grand Slam pus pe numele unui american. Chestie care e drăguță, dar se izbește de fiecare dată de câte-un Alcaraz ori Sinner și, la modul social, se frânge sub greutatea prețurilor biletelor care oferă acces în turneu.

Dar până la inevitabilul moment în care visul american se sparge, Tiafoe ține acțiunea filmului în spate și produce povești cum respiră. Cu victoria de azi, Tiafoe ajunge la 10 victorii legate pe a doua arenă din complexul US Open și e neînvins. Așa va și rămâne, dar asta pentru că meciurile americanilor se cam mută pe Arthur Ashe când competiția ajunge în săptămâna a doua. 

Dubios cu adevărat era bilanțul meciurilor dintre Medvedev și Tiafoe. Nu că Medvedev îi furase sandwichuri din toate ghiozdanele și în toate pauzele în care s-au întâlnit pe hol. Asta ar fi fost ceva de înțeles din partea unui fost câștigător de Grand Slam. Chestia e că, până la meciul din aceste optimi, Tiafoe câștigase doar două seturi în 8 meciuri, iar unul dintre ele fusese la o partidă jucată în Laver Cup, competiția aia care prin importanța ei ne amintește că și campionatul nostru de fotbal a avut o competiție chiar mai puțin importantă decât cea principală, și anume Cupa Ligii. 

Toată problema cifrelor agregate s-a lovit de zidul de energie pe care Tiafoe l-a ridicat de la început și l-a ținut în picioare chiar și când apărarea lui Medvedev a fost folosită ca un soi de sabie boantă care nu străpunge, dar care pune adversarul mereu în postura de a căuta soluții complexe într-un mediu neprielnic. Cam cum ai încerca să rezolvi ecuații de gradul trei în timp ce nu doar tu ești lihnit de foame, ci și aligatorii care sunt cu tine în piscină și negociază drepturi de preempțiune cu un cuplu de rechini. 

Tiafoe a avut momente de accelerație în care a găsit încă o viteză în angrenajul care oricum îl purta prin meci la viteză maximă. În tiebreak-ul setului unu a jucat de parcă toată tensiunea de până atunci fusese o simplă încălzire, iar pe final de meci a reușit să revină de la minge de set cu niște execuții și decizii care dau speranțe. Ca să fie apoi motive de plâns sub ușă, dar până la urmă oameni suntem și n-avem decât să credem că inclusiv Tiafoe poate. 

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Noul Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la US Open.

---