Frica Swiatek

---

(Cronica lui Axinescu)

– Trezește-te odată, Iga, e deja 7!
– Ce, am pierdut încă un meci cu Ostapenko?

Știm deja că așa vor arăta coșmarurile bietei Swiatek în următoarea perioadă a vieții ei. Șase din șase bătute a încasat polaca în duelurile directe cu Leana, moment prielnic să discutăm un pic despre nănașafobie, maladie cunoscută și ca leanafobie. 

Potrivit DSM, nănașafobia e o teamă inexplicabilă de Jelena Ostapenko, care se lasă cu simptome bizare. Anxietate severă, verificarea obsesiv-compulsivă a oricărui colțișor pentru a elimina posibilitatea de a o găsi acolo pe Leana, creșterea periculoasă a ritmului cardiac sau evitarea până la izolare totală a locurilor unde ai putea da nas în nas cu letona. Spre deosebire de alte fobii, care lovesc milioane de oameni, leanafobia are răspândire limitată. Până la noi dovezi sau studii britanice, doar burgerii, sucurile acidulate, pizza și Iga Swiatek suferă de problema asta. 

Acum, ca să fim drepți și cu mintea deschisă, există și alte explicații posibile pentru ceea ce i se întâmplă Igăi în relație cu Leana. De pildă, poate că letona o are cu ceva la mână pe polacă. O fi filmat-o cândva cum își schimba cipul în toaletă și de atunci o tot șantajează. Sau, cine știe, poate că înaintea fiecărui duel direct, trei malaci la costum din Liepaja intră peste Swiatek în vestiar și îi șoptesc: „Nici să nu te gândești!”. Nu spun că e așa, dar ca detectivi cronicari mereu cu fața la joc nu putem arunca la coș nicio variantă.

Cert e că, întotdeauna când dă ochii cu Leana, Igăi i se curbează cocoașa și îi clănțăne dinții. Zici că-i un lungan cu oase în burtă și cu un picior beteag. Ostapenko, altfel eternă pretendentă la aur într-un campionat mondial de lene, pare un titirez pe lângă ea. Unde mai pui că, independent de mișcarea de pe zgura, letona sufletului nostru etalează execuții și viziune cu vreo două clase peste sărmana Iga. Parcă ar fi mătușa înstărită de la Paris care o primește în vizită pe nepoata care doarme pe plajă în Marsilia.

În cele două ore și un pic pe zgura de la Stutgart, Leana a fost un soi de Andrew Tate pentru Iga. I-a controlat nu doar jocul, ci și gândurile. De fiecare dată când se ivea oportunitatea unei reveniri care să schimbe cursul firesc al istoriei, Swiatek a catapultat următoarea minge fie în fileu, fie în aut. Un aspect care, fără să insinuez nimic, ne face să scormonim mai adânc la ipoteza aia cu șantajul. 

La cum stă treaba pe aici, recordul bravului Gael Monfils nu mai stă mult timp în picioare. Franțuzul a luat-o pe coajă de la Nole Djokovic de 20 de ori din tot atâtea meciuri. Leana mai are nevoie de 15 meciuri cu Iga ca să rezolve problema. Speranțele lui Swiatek se reduc fix la cele ale naționalei de fotbal a României: trageri la sorți favorabile.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la turneul WTA Stuttgart îți sunt oferite de Porsche.

---

(Cronica lui Meșter)

Am citit deunăzi într-o postare a unui psiholog american faptul că toate personalitățile importante ale istoriei, oricât de mari și de impozante ar fi fost, ascundeau frici, angoase și anxietăți care mai de care mai mărunte și mai (aparent) lipsite de importanță. Articolul era construit pentru a-ți explica ție, cititor pe vreo veceu din Europa Centrală și de Est, că fobiile sunt parte normală din viețile noastre și că nu există oameni care și-au învins toate fricile inconștiente, ci eventual doar oameni care încă nu le-au descoperit.

Îmi aduc aminte de faptul că Nicole Kidman e speriată de fluturi, iar Megan Fox nu poate să atingă hârtia. Lewis Hamilton, de exemplu, este băgat în sperieți de ceapă. De legumă, așa cum auzi.

În cazul Igăi Swiatek, ceapa ia forma unei letone cu istorie comună și pe care am fost și noi la un pas s-o transformăm în criptonită. Din fericire, cazul nostru a fost închis la timp, înainte ca Simona să-și înceapă slalomul involuntar prin văgăunile ITIA. Cazul Igăi, însă, începe să fie patologic și să continue inexplicabil și aproape ireal.

Într-un tenis în care credeam că nu prea mai sunt lucruri multe de inventat, Iga a răsărit de dedesubtul șepcuței sub care-și ascunde ochii și a inventat fabrica de covrigi pe care i-a agățat de cozile rivalelor în ultimii 4-5 ani, de când își face loc prin WTA ca Mireasa lui Tarantino în căutarea lui Bill. Cu toate astea, atunci când nimerește pe tablou cu madam Leana, tot ce știm despre stăpânirea de sine, răbdarea și caracteristicile de rocă ale Igăi se transformă-n praf.

Înaintea partidei pe care au jucat-o azi la Stuttgart, Iga și Nănașa împărțiseră terenul de cinci ori în turneele WTA, iar letona câștigase de tot atâtea ori. Nu jucaseră însă niciodată pe zgură, suprafață pe care a lui Swiatek fâșâie ca Mikaela Shiffrin prin omăt. Nu mai zic de faptul că azi s-a jucat pe zgura indoor de la Porsche Tennis Grand Prix, pe care Iga a părut că a deslușit-o rapid și iremediabil încă de la prima sa participare la acest turneu. Două titluri (și două mașini) din trei participări a adunat Iga aici, în timp ce Ostapenko a jucat mai mereu rolul actorului grăbit în piesa germană.

Deci aveam toate premisele ca partida de azi să desfacă blestemul, să dezlege misterul și să-i regleze balamalele Igăi.

Da’ ai cu cine?

Treaba cu Ostapenko este că orice fel de încercare de overthinking te duce-n bălării. Dacă-ți faci tactica impetuos, matematic, nemțește, pânzele rupte-n vânt ale velierului Nănașa o să te ia mereu prin surprindere. E ca și cum te-ai duce la examenul de geometrie învățând toată materia doar pentru ca la locul faptei să te trezești că ai examen la geologie. Tot ceva cu geo, ce mare chestie?

Cât timp Leana își face numărul, care include piruete-n magazinul cu porțelan și mingi preluate pe piept și returnate înainte ca Swiatek să-și termine mișcarea de manual a rachetei după ceafă, așa cum a-nvățat ea la Varșovia, lucrurile vor arăta constant ca-n primul set al meciului. Unul dominat autoritar de Leana, care părea că joacă cu o copilă care-cearcă să rupă țipla junioratului, nu cu ditamai dubla campioană de la Stuttgart și cu o cvintupla câștigătoare de Slam.

Cu Leana trebuie să te joci, să intri-n atmosferă, să te prostești, să-ți dai ochii peste cap, să molfăi baloane de săpun, să te machiezi în Mickey Mouse. Degeaba aduci macete la un concurs de înot în stil fluture. Iar pentru prima dată în istoria meciurilor directe cu Leana, Iga a făcut asta. Vreme de un set – al doilea din acest meci. A lăsat manierismele deoparte, a plescăit ciorbă pe babețică și a descoperit că tenisul are încă o dimensiune, pe lângă toate alea despre care credea că aflase tot până la venerabila vârstă de nici 24 de ani, cât face poloneza în mai. A înțeles că serviciul nu-i un rucsac inutil pe care-l cari c-așa zice regulamentul, ci poate fi și o armă la o adică.

Apoi, pe nesimțite, când roata părea că se-nvârte corect, a început setul decisiv și Iga a făcut pană de idei. Leana și-a găsit iar sperietoarea de serve în trusa de scule și-a trăsnit în fiecare minge cu tendințe moi care venea din partea opusă, iar Iga a trecut de la manetă la manșetă, jucând parcă rol de ridicător la volei pentru bastârcile Nănașei. Cu un plus pentru serviciile Nănașei, care atunci când intră, nu doar intră, ci zvântă. N-o avea Nănașa prea multe lovituri în schema tactică, da’ dacă alea pe care le are sunt ascuțite și strălucesc, taie ca naiba.

6-0 pentru Ostapenko în meciurile directe cu Iga Swiatek. O ecuație aparent inexplicabilă, dar dovada faptului că uneori e bine să porți babețică și să sorbi din lingură cu zgomot.

---

Ce e oare mai imprevizibil pe lumea asta, prieteni? Poate măsurile economice pe care le va lua mâine dis-de-dimineață Donald Trump? Cumva prognoza meteo pe un an pe coasta indoneziană? Ziua exactă în care închidem ochii definitiv și irevocabil? Evident, nu. Răspunsul corect este sfântul circuit de tenis feminin.

Și nici eu nu mă învăț minte, cu toate că scriem la cronicile astea de când era lupul cățel. Zilele trecute, o ridicam intensiv în slăvi pe doamna Jessica Pegula taman pentru consecvența-i. Că cică jocul ei nu are fluctuații, lucru rar în WTA, subtilități de tipul ăsta. După care a venit Ekaterina Alexandrova, rusoaică din Praga, și mi-a dat cu „sâc” la modul Uzzi: „Nu ne-ați făcut voi, v-am făcut noi pe voi!”.

Acel 6-0 din primul set a fost o capodoperă a rusoaicei născute la Chelyabinsk, de unde a plecat repejor, încă de la 12 ani. Alexandrova a jucat fiecare punct ca și cum l-ar vrea folosit pentru un generic. Spectaculoasă, precisă, de parcă ar fi găsit o cutiuță cu minuni la vestiare. În termeni fotbalistici, primul set a fost precum o primă repriză în care decarul înscrie două goluri din foarfecă, două boabe cu călcâiul, unul din voleu de la 30 de metri și în minutele adiționale mai percutează și o rabona.

Și al doilea set a fost pus pe șotii. Alexandrova a continuat să domine, în timp ce Jessica dădea impresia că are ceața în față de nu zărește nici fileul. S-a făcut 5-2 și 40-0 pentru rusoaică, doar că era să trăim din nou o nefăcută.

Americanca a schițat o remontada, și-a salvat game-ul și apoi a făcut și break-ul. Până la urmă, un sprint care a lăsat-o fără oxigen în al zecelea game, pierdut pe propriul serviciu. Alexandrova merge mai departe și dă senzația că poate bate pe absolut oricine. Ceea ce probabil că nu se va întâmpla, evident.

În facultate, am strâns o colecție apreciabilă de cursuri la care m-am prezentat direct la examen. Mi-am amintit de asta cu ocazia prezenței Arynei Sabalenka la Sttutgart. Bielorusa a venit la turneul Porsche, unde altele se chinuie să prindă prima zi de luni, și a început să dea în blănoasă direct din sferturile de finală. Muritorii de rând – plebski, cum ar zice Aryna – își zdrelesc coatele prin calificări și tururi inaugurale, în timp ce burghezii veritabili apar în al doilea weekend al întrecerii. Clasă și eleganță, astea nu se cumpără.

Culmea e că Sabalenka și merită privilegii, scuzată să-mi fie eventuala incorectitudine politică. Și nu doar pentru că azi a dat de pământ cu belgianca Elise, mai cu seamă de la 3-4 în primul set. Cu break în față, doamna din Hamont-Achel s-a scufundat odată ce bielorusa a ridicat toate pânzele sus. Încă sub efectul recordului Leanei Ostapenko, remarcăm că Sabalenka tocmai a strâns 14 seturi consecutive câștigate în fața lui Mertens. Sunt alții care alunecă spre depresie pentru mai puțin, așa că sperăm doar că Elise stă turbo pe dopamină.

Cum ziceam, Aryna nu numai că zbârnâie la tenis, dar cochetează și cu show-ul. La acel 3-4, moment declanșator pentru bătuta ce avea să urmeze, a profitat de pauza medicală a lui Mertens, și-a scos telefonul și a fotografiat urma mingii trimise de ea oleacă mai devreme. Încă îi stătea pe cap că arbitrii au dat aut la un punct pe care ea l-a văzut în teren. Nici nu mai contează adevărul, noi am îmbrățișat spectacolul.

După fotografia buclucașă, n-a mai existat decât un punct de inflexiune. La 1-1, în setul al doilea, belgianca a avut o minge de break pe care n-a transformat-o. Ura și la gară de acolo până la final. Mertens a rămas pe teren, dar cu tărtăcuța era deja la vestiare, context în care Sabalenka a mers în pas de dans spre semifinale. Sau, mă rog, turul doi, cum îi zice ea.

Ca psiholog fără studii de specialitate, dar autodidact și liber întreprinzător, mă opresc puțin ca să o psihanalizez la sânge pe Coco Gauff. Cu toată stima pentru ea, americanca pare mai aproape de retragere decât de începutul carierei, chit că abia ce a împlinit 21 de ani. E deja copleșită și istovită de meseria asta, de parcă în ultimii 30 de ani ar fi semnat condica la corporație. 

Nu-i lipsesc doar concentrarea și inspirația, ci a dispărut și bucuria, adică exact ceea ce ne face să ne trezim dimineața. Coco pare că deja visează la momentul în care dă foc la rachete și își cumpără o căsuță lângă plajă sau își deschide un pub sportiv în Atlanta. Un pub, desigur, unde se transmit toate evenimentele importante din sport, mai puțin alea din tenis, că de ăsta-i sătulă până peste cap americanca.

Și e păcat că se întâmplă una ca asta, mai ales că Gauff poate spune „stop” în orice moment, nu ca un trepăduș de multinațională care e legat până la 70 de ani de „kind reminder” și „deadline”. Vreo 23 de milioane de dolari a băgat în traistă Coco numai din tenis, îndeajuns cât să trăiască fără griji ea și trei generații după dânsa. Un „Nu mai am chef, gata” la timpul lui face cât zece turnee de Grand Slam.

În antiteză cu Gauff, Jasmine Paolini își trăiește povestea cu energie și entuziasm. Italianca a pornit greoi în meci, a fost condusă cu 2-4, dar și-a regăsit spiritele bune care au dus-o atât de departe în ultimul an. Tenace și gata să încerce toate cheile până ajunge la aia potrivită, Jasmine și-a tot umblat la setări până a găsit uneltele potrivite ca să-i pună capac americancei. Sub presiune, Coco a cedat primul act și totodată inițiativa.

Paolini a dat tonul în al doilea set, în timp ce Gauff a gâfâit și s-a chinuit mereu să vină din urmă. A reușit parțial, cu un break recuperat, dar n-ai cum să-i ții piept lui Jasmine când mintea ta nu face armonie cu corpul și deja e la barul ăla unde tenisul e interzis. 6-4, 6-3 și italianca va juca în semifinale cu Sabalenka. Cât despre Coco, discuția rămâne deschisă. O așteptăm pe la cabinetul nostru pentru o evaluare ulterioară.

---