Sunt în față pe Navarro

---

Bună seara și bine ați venit la un nou episod în care râdem cu și de Leana Ostapenko, chit că gluma e pe noi. Avem uneori impresia că noi o luăm pe letonă peste picior, dar probabil că e fix invers. De fiecare dată când pomenim despre delicatețea ei de faianțar și postura de precupeață, ne bubuie amintirea acelui iunie 2017. Roland Garros, Simona Halep cu un set în față, după care selecționerul nea Mircea s-a trezit că trebuie să rescrie o cronică meșterită din greu în cinstea succesului constănțencei noastre.

Noi continuăm să ne hlizim de loviturile alea din fundul grădinii și de grimasele ei de comerciantă de bomboane agricole în Mehedinți, apoi ni se arată un norișor cu multe zerouri la final. 17 milioane de dolari a adunat Ostapenko din tenis, până acum, o sumă pe care noi abia o strângem în trei săptămâni de cronici, poate chiar patru. Repet concluzia, gluma e pe noi.

În fine, anii se scurg și a noastră din Riga a ajuns la 27 de primăveri. Risc și zic că anii au venit la pachet și cu oleacă de maturitate sportivă pentru Leana. Scuzați alăturarea substantivului „maturitate” cu Ostapenko și cer iertare anticipat dacă letona m-a jucat pe degete de data asta. E tot rebelă, nu neg, tot expresivă precum o carte deschisă și încă balotează burgeri cu cico. Dar parcă se zărește o îmbunătățire la mansardă. Gestionează mai lucid momentele complicate, nu se mai dezintegrează fizic și psihic când dă de greu.

Leana cea clasică s-ar fi făcut bucăți la finalul setului al doilea și ar fi încheiat meciul cu mâinile în șolduri, căutând pe telefon companii de pizza care livrează direct pe zgura din Stuttgart. Leana cea cu soft optimizat a avut puterea să nu renunțe, să o ia frumușel de la capăt și să își țină în frâu nervișorii. Mărturie a metamorfozei stă statistica break-urilor. Letona a luat șase din nouă șanse și a salvat 14 mingi de break ale lui Navarro. Dacă ăsta nu-i sânge rece și dovadă de vânt al schimbării, atunci oi fi trăit eu degeaba până acum.

Decisivul, un 6-2 în care americanca n-a crâcnit, a fost o demonstrație de forță. Ce să mai, joc de câștigătoare de Grand Slam (v-am zis că gluma e pe noi), la care nici vedetele din WTA nu prea au antidot. Apropo de staruri, în sferturi avem Leana versus Iga, a șasea întâlnire directă între cele două. Se pleacă de la 5-0 pentru Ostapenko, așa că pe Swiatek o așteaptă vreo două nopți cu coșmaruri. Ce-o fi după, om vedea.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la turneul WTA Stuttgart îți sunt oferite de Porsche.

---

​​Am primit cu entuziasm și sete de performanță convocarea lui nea Mircea pentru cronicile de la Stuttgart. Între muncile noastre de zi cu zi, din Cluj până la Galați și Málaga, cronicile astea se simt precum aerul pur din Alpi după ce ai respirat o viață întreagă în Dhaka. E un soi de terapie, plus că producem și cronici nepublicate și totodată de nepublicat, totul pe grupul de WhatsApp al multinaționalei SC SA Meșter SRL.

Altfel, primul meci al zilei la Porsche Grand Prix a fost precum shaorma cu fructe de mare în Londra, comercializată sub egida unui român care-și zice Pescobar. În sensul că duelul Andreeva – Alexandrova a combinat tot felul de elemente bizare. Pe zgura specială din Stuttgart au zburdat două rusoaice moderne, făr’ de granițe, una cu facturi de plătit pe Coasta de Azur și alta cu taxe de achitat în Praga.

Doar în primul set, Mirra și Ekaterina au zămislit cinci break-uri, din 11 șanse, vreo patru duble greșeli și o droaie de răsturnări de situație. O desfășurare care a venit la țanc, cât să ne reacomodăm cu universul altfel al tenisului feminin.

Mirra e mai fâșneață, cochetează mai mult cu talentul și cu ieșitul din convențional, în timp ce Alexandrova prestează un tenis pragmatic, orientat spre rezultate aplicate, cum s-ar zice la corporație. Probabil că, dacă s-ar fi lepădat de-a lungul carierei de greșelile de gâgă, doamna Ekaterina ar fi ajuns ceva mai departe.

Chiar și așa, cu câte o blănoasă înfiptă de nicăieri în fileu ori cu câte un aut la care nici un șmenar ca Ionică Serea, pe vremuri, n-ar fi putut să închidă ochii, Alexandrova a biruit în fața adolescentei Andreeva. Cu ceva fluturi în stomac în primul set și apoi lejer, ca pe o autostradă fără limită de viteză, în al doilea act.

Una peste alta, o bună propagandă pentru tenis și, în același timp, pentru ideile revoluționare ale lui Dan Petrescu, antrenor care de mai bine de zece ani insistă că experiența bate tinerețea. Uite, Dane, că Ekaterina te-a validat. Ține-o tot așa, bagă pe teren jucători de 56 de ani, dar căliți, și încuie-i în vestiar pe puștanii ăia necopți de 18-19 primăveri.

Acum ceva ani, prin cercuri unde se vorbește limba germană fără risc de febră musculară la limbă, adică în Germania, se zvonea că Jule Niemeier e o viitoare stea. Că va ajunge, că va drege, că păzea. Trecut-au anii și n-a prea fost să fie. În afară de un sfert de finală la Wimbledon, domnișoara din Dortmund n-a penetrat elita tenisului feminin, iar acum se zbate pe la locul 100 WTA, unde vii la turnee cu pachețele de acasă și fier de călcat.

Meciul lui Jule cu Paolini ne-a explicat pe îndelete situația și diferența dintre așteptări și realitate. Am înțeles și de ce germanii au crezut în ea, dar și de ce Niemeier nu a prins loc la masa cu scoici Saint-Jacques din WTA. Talent are, viziune așijderea, lovituri bune reușește, puternică e, ba nici serva nu-i iese rău. Toate astea le-a demonstrat cu prisosință în setul doi, când i-a deranjat apele lui Jasmine, obligată să transpire mai mult decât își imagina ca să încheie lupta.

În același timp, primul set ne-a arătat că nemțoaica e la cuțite cu constanța. Tenisul e, până la urmă, ce se întâmplă în timp ce cauți loviturile cele mai bune. Iar când nu le găsește, Jule se transformă într-un San Marino al tenisului. Sigur, e o impresie apărută și datorită adversarei, ditamai Paolini, care de vreun an se scaldă în crema cremelor din WTA.

Italianca din Castelnuovo di Garfagnana și-a făcut treaba cu calm și cu convingerea că totul va fi bine. Chiar și când Jule lega punctele și se cocoța pe un munte de entuziasm, Paolini a controlat meciul. Unul binevenit pentru Jasmine, ca un antrenament în care nimeni nu te menajează, cât să o pregătească pentru zilele următoare.

O să fiu sincer, nu-i ușor de disecat un asemenea meci fără să rănești sentimente. Am văzut seri de bowling între cupluri cu mai mult suspans și dueluri mai echilibrate între pisica mea și obiectele sensibile din casă. Apropo de sfintele necuvântătoare, rezumatul cel mai la îndemână al meciului e că sărmana Magdalena Frech a avut în fața Jessicăi Pegula șansa mielului de Paște.

S-a mers până într-acolo încât publicul crud din Stuttgart a sărbătorit fiecare punct câștigat de poloneză ca și cum Germania ar fi luat Cupa Mondială cu un gol în minutul 90. Eu m-am tot holbat analitic la fata din Lodz, am investigat jurnalistic chiar și cu Google Images ca să fiu sigur că ea e pe teren, nu vreo clonă. Ea a fost, nu i-a uzurpat nimeni identitatea, doar că părea o duduie capricioasă care calcă a treia oară în viață pe zgură, prima oară cu o rachetă între degete.

Meciul n-a avut istoric, nici vreun moment de care să te legi și să pretinzi că acolo s-a rupt totul pentru Magda. Echilibrul a existat doar la încălzire. Odată ce s-a dat drumul la jocul pe puncte, Pegula s-a dus rapid la 3-0. Nu ne-am dezmeticit bine și setul era gata. Pe hârtie n-a ieșit covrig, pentru că poloneza a izbândit în game-ul al cincilea, dar am trăit seturi încheiate cu 6-0 care n-au arătat atât de rău pentru învinsă.

Al doilea set a fost similar, cu un mic progres pentru Frech: a dobândit o minge de break, evident că neconcretizată. N-am numărat, că suntem aici să avem păreri ascuțite, nu să facem muncă de statisticieni, dar nu cred că Frech a adunat mai mult de șapte-opt puncte pe serviciul americancei.

În fine, ne-am luat cu necazul polonezei, care până la Stuttgart nu mai depășise primul tur la un turneu de vreo trei luni, și era să uităm de laudele cuvenite pentru Jessica. Fata din Buffalo are meritul că păstrează standardele sus pe termen lung, fără fluctuațiile de rigoare din WTA. Pegula e în stare să prindă finala în trei turnee consecutive, ba poate și să mențină nivelul de joc pe parcursul unui meci întreg. În contextul tenisului feminin din zilele noastre, e mare lucru.

---