Deși nu-i tocmai un nume cunoscut în cercurile înalte ale tenisului televizat, Shintaro Mochizuki nu e nici vreun oarecare picat din calificări. Japonezul a fost campion la juniori la Wimbledon în 2019, deci nu-i pute iarba, ca multora, și este puștiul pe care Federer l-a ales personal ca partener de antrenament la Turneul Campionilor în același an. Altfel, la capitolul știri diverse, l-a bătut când era adolescent implicit pe un anume Carlos Alcaraz, pe vremea când niciunul dintre ei nu-și lega încă șireturile pe bani câștigați, ci pe bani cheltuiți.
De fapt, Mochizuki e un personaj cum vezi din ce în ce mai rar în tenisul de forță de azi. La 12 ani a fost trimis singur în Florida, la academia IMG, cu bursă și fără să știe să lege două cuvinte în engleză. La 9 ani era gata să lase tenisul pentru baseball, sportul lui de suflet, și a rămas până azi fan înrăit al celor de la New York Yankees. Cântă, urăște cititul cu o sinceritate dezarmantă (de unde și faptul că nu lega două cuvinte în engleză, probabil) și lovește mingea ca un vrăjitor de modă veche, cu mâini de scamator și un simț al fileului pe care mulți din generația lui l-au pierdut prin sălile de forță.
Azi, în meciul cu Roș Împărat, a scos toate cheile din trusa de scule, implicit cu o schemă pe care tenisul n-o mai prea vede live la simplu: a năvălit la fileu de patruzeci de ori și a finalizat cu voleuri pe care publicul le-a aplaudat ca la circ, când vezi acrobați care zboară la 15 metri de sol și nu-nțelegi de ce s-a suspenat gravitația pentru câteva secunde.
Pe la mijlocul meciului, arbitrii au decis să tragă acoperișul, operațiune care la Wimbledon ține cât o repriză de fotbal. Te și-ntrebi de ce s-au mai agitat să-l construiască. Lasă că trece ploaia, dar se schimbă și anotimpul până pun ăștia capacul pe oală. În fine: cu ritmul tăiat ca maioneza amestecată invers, băieții s-au întors pe iarbă, iar Mochizuki a salvat trei mingi de break ca să se agațe de setul al doilea și să-l împingă pe Sinner în tiebreak. Doar că, după ce a stat în tranșee o oră întreagă să ducă porcul la tăiere, japonezul și-a descoperit aplecările vegane și i-a dat drumul godacului în sălbăticie, primind un 7-0 sec. Un bagel în tiebreak, adică, tip de cruzime rece pe care Jannik o mai servește din când în când atunci când se hotărăște că s-a terminat timpul în care copiii au avut voie la ecrane.
Sinner a gestionat haosul de moment mai bine decât adversarul, rețetă pe care italianul o stăpânește mai bine decât pastele cu sos de roșii și busuioc. „Nu știam la ce să mă aștept, dar am încercat să rezolv anumite momente mai bine”, a încercat să rezume situația omul nostru, care putea să utilizeze această frază în absolut orice scenariu al vieții, de la prima vizită la stomatolog până la ghișeul la care mergi să-ți iei permisul de conducere. E a cincea lui prezență la rând în sferturi la Wimbledon, cifră care-l așază lângă Borg și Connors, și n-a mai cedat niciun set de la meciul de cinci seturi cu Kecmanović din primul tur. Detaliu delicios: Șefu’ a recunoscut că peste zi s-a uitat la cursa de Formula 1 de la Silverstone, probabil că fiindcă până și mașinile au nevoie de o zi liberă în care să se holbeze la alte mașini.
Sinner merge mai departe spre un sfert cu neamțul Struff și, cel mai probabil, spre încă un trofeu (scuze fanilor lui Djokovic, dar pare că Nole are nevoie de ceva incantații care să ducă temperatura la 40 de grade ca să aibă șanse cu Jannik anul ăsta). Cu toate astea, fenomenul serii n-a fost el: oamenii au rămas pe Centre Court până spre miezul nopții ca să mai prindă câteva voleuri ale unui japonez care tocmai pierdea, dar care ne amintea de Chang și de Nishikori și de toate titirezurile care au frezat terenurile de tenis de-a lungul timpului. Poate pentru că de mașinării ne minunăm, dar ne îndrăgostim doar de scamatori.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
