Zgura — parcă mai mult ca orice suprafață — are darul de a produce poveștile pe care mai târziu te chinui să le spui de dragul deznodământului, deși nu îți mai amintești exact cine erau personajele, cum ajunseseră acolo sau care era gradul de coacere al merelor fermecate pentru care luptau. Toate contează însă mai puțin, pentru că ai șanse să primești completări din public, de la cei care și ei au auzit ceva, cândva, undeva, despre unii care se rostogoleau în praful portocaliu și la final cineva a câștigat-nu-știm-ce, dar într-un fel ce-a meritat reflecție.
Meciul lui Mensik cu Navone ar fi fost un meci întâmplător de tur doi dacă nu ar fi fost pus în cadrul de la Roland-Garros. Cineva oricum ar fi câștigat în decisiv, dar e nevoie de un loc care de jos în sus expiră praf de produs legende ca să ai finalul de meci cu care ne-am ales după patru ore din partida de dinainte de tiebreak.
Să zicem că până aici a fost totul normal. Mensik e băiatul care a câștigat la Miami în 2025 și apoi a cules un titlu și în Australia, în timp ce Mariano Navone s-a încălzit pentru sezonul de zgură căutând parcări unde să își lase mașina cu care a avut de transportat trofeul de la București.
Tot istoricul ăsta și nici măcar cel medical nu au mai contat în tiebreak, când Mensik începuse între puncte să înlocuiască prosopul pentru șters fruntea cu un sac de gheață pus pe mușchii picioarelor ce trosneau și dansau de la cât fuseseră storși în timpul meciului. S-a ajuns inclusiv la momentul ridicol în care miorlăiala lui Mensik a fost sancționată de către arbitru cu pierderea serviciului pe motiv că Jakub trăgea de timp. Se vede când arbitrii sunt puși în postura de a judeca ceva ce niciodată nu au jucat: nu găsești pe lumea asta doi oameni care la 35 de grade Celsius și după patru ore și jumătate de bătut țărâna cu ligamentele ar fi tentați ca de plăcere să mai stea în perimetru.
Mensik a câștigat punctul cu serviciul doi, după care a făcut și o dublă greșeală. După care a avut minge de meci, după care Navone a egalat, după care Navone a avut minge de meci și deja ne aflam în zona nebuniei, în care un homo sapiens șchiop poate avea aceleași șanse de a prinde prada cu un homo sapiens șchiop și el, dar suficient de încărcat cu adrenalină. Mensik a reușit să mai pună un rând de mingi în teren și să câștige, după care s-a prăbușit pe teren la fel de teatral ca un sac de cartofi scăpat de pe scările de la pod.
Dovada că între extaz și agonie e o linie foarte fină a fost demonstrată în minutele următoare, când Mensik flutura de mâini ca un omuleț Michelin de lângă o cazare vizitată de uragan. Navone a venit să dea mâna cu el, s-a dus la ale lui și fanii din tribune aplaudau în timp ce – aveam să ne dăm seama după două minute de tăvăleală – Mensik agoniza, chinuit de crampe. Pe scurt, pentru Mensik, fix genul de victorie care înseamnă totul, dar vezi tu a doua zi dacă îți și aduce ceva.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
