Băieții care au tras lacătul pe Philippe-Chatrier, la capătul unei zile de marți în care s-a jucat doar indoor, n-ar fi prins în mod normal cronică în această formulă. Nici după primele două seturi din joc nu-mi schimbasem impresia. Jakub versus Joao? Niciodată dacă s-ar fi întâlnit, ca niște navetiști ai tenisului ce sunt încă, în primele tururi ale GS-urilor. Când vor deveni și textele lui Meșter precum Mondialele de fotbal, adică un soi de Daciadă la care participă toată lumea și se scrie despre oricine, poate că-i vom prelua din calificări. Atunci nu vom mai face reach, însă vom fi susținuți de stat și ne vor citi și consumatorii de online cărora nu li s-a montat simțul umorului.
Clive Brunskill/Getty Images
Cinstit, e reconfortant să vezi doi underi cu potențial la Openul francez cum sapă unul la temelia celuilalt. Totuși, încă i-am mai prins în acest turneu pe Waw, pe Monfils și Cilic. Te mai uiți după Berrettini – cât de mult contează revenirea carismaticului italian! Simți în moalele capului lovitura de bâtă a prejudecății, te întrebi ce să faci acum cu Mensik. Îl lași în plata timpului și, doar dacă trece această probă, îl iei iarăși la mână. Dincolo, Fonseca, echipat într-un soi de tricou al lui FC Argeș, nu și-a antrenat încă și aparatul mimico-gestual. E oarecare zgomot pe chipul său, chiar dacă nu scoate sunete. Pe faleza maxilarului îi poți citi gânduri, emoții.
Time is money, dar brazii ăștia răsăriți ca peste noapte în apropierea covorului roșu sunt combustibil premium pentru un viitor în care alți doi tineri, Sinner și Alcaraz, au furat startul doar pentru a crea repere pe traseu.
Burak Akbulut/Anadolu via Getty Images
Revin la brazilianul cu șepcuță, susținut și în această seară ca pe Maracana. Ori e puțin arogant, ori își maschează cu un rictus constant fireștile emoții. Bietul copil, nu mi-am propus să-i scad nota la purtare. Pe el îl remarc, însă, în mod special la capătul unui joc în care a pierdut în trei seturi, fix cum n-a reușit Nole să-l dovedească. Cehul, oponentul său din acest sfert cu puține primăveri, pare să aibă antebrațul mai flexibil, impresia e că forează mai ușor după unghiurile dorite și parcă levitează uneori în alergarea după minge. Și ca forță aș zice că-i este superior, victoria nefiind deloc rodul hazardului.
Clive Brunskill/Getty Images
Dar ce a făcut sud-americanul la umbra Tour Eiffel, salvând șase mingi de meci în setul al treilea, cu altele create pentru a duce meciul în manșa a patra, e încă o promisiune că nu ne vom plictisi pe marginea terenului de tenis nici în anul 3807. Să fii sub amenințarea pierderii meciului și totuși să cauți asul cu serviciul al doilea, și nu o dată, ci de nenumărate ori, e mai mult decât un atlet care încă se caută. E un îndreptar de psihologie care a aterizat pe zgură. Un senzațional inconștient! Și tocmai ce-l acuzam de aroganță. Poate fi cum vrea el dacă, de fiecare dată când va coborî în fața oamenilor, va ataca mingea cu același tupeu. Cam asta e și definiția campionului.
Vrei cronici care-ți vin direct pe mail fix când publicăm? Bagă aici mailul:
Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
