---

Acum, că fetele-s la vestiare și-a curs deja destulă apă peste rămășițele efortului din meciul ăsta, putem să zicem cu toată gura că spre finalul celui de-al doilea set i-au tremurat gladiolele Igăi de-au generat curent electric pentru jumătate de Wroclaw. E adevărat că, dacă nu poate s-o facă sub cozoroc, Iga nu prea știe să ascundă nimic din ce face, ce trăiește sau cum execută lucrări. Când e concentrată pe meci și așezată pe subiect, repetă aceleași mișcări cu marjă de eroare de un milimetru între lovituri, de încă o cred mulți urmașa lui R2-D2 pe Pământ. Însă dacă intră-n panică, i se-mbujorează obrajii până la culoarea martorilor de bord și asta transpiră nu doar pe teren, nu doar în stadionul în care se joacă partida, ci și la mine-acasă, unde mai că-mi vine să intru prin ecran să-i dau o mână de ajutor, o pungă cu gheață, o compresă ținută la congelator, ceva care să nu genereze supraîncălzire în circuite.

Iar meciul cu Townsend a fost, pe la mijlocul lui, degrabă generator de hiperventilație prin bujorii din obrăjorii Igăi.

Bine, nimic și niciodată nu-i ușor cu Taylor Townsend. Noi, ăștia care călărim cronici încă de când Alcaraz nu știa să-și lege șireturile singur, o ținem minte de la un US Open în care i-a ras hreanul Simonei într-un meci în care a venit cu sens și cu folos la fileu la fiecare schimb de mingi și-a trimis-o pe-a noastră urgent la psiholog înainte să treacă pe la dușuri. Șefă pe tarla în jocul de dublu, Taylor este una dintre puținele jucătoare din circuit care știu să schimbe cu adevărat tactica în mijlocul unei partide pe care au început-o în marșarier. Și e vizibil, nu-i chestiune de milimetri, de statistici măsurate doar de radarele WTA-ului. Când Taylor schimbă tactica, poți să fii sigur că ceea ce vine după modificare e o jucătoare complet diferită care lovește complet diferit, se mișcă complet diferit și, de cele mai multe ori, reușește să mute scorul astfel încât și rezultatul final este complet diferit. De exemplu, dacă le compari pe Taylor Townsend din setul 1 cu Swiatek și pe Taylor Townsend din setul al doilea, ai băga mâna-n foc că domnul și doamna Townsend au gemene care joacă tenis, doar că una cu pianul, cealaltă cu bâta.

Primul set a fost al gemenei cu bâta. Iga a demontat-o pe Townsend în 31 de minute, 6-1, cu precizie de mecanism bine uns care trimite mingea de cincizeci de ori la rând în aceeași palmă de teren, eficientă ca Lewandowski când îi pică mingea pe cap în careu. Numai că setul scurt și autoritar are în ultima perioadă la Iga un defect din fabrică: o adoarme la volan. Și fix când moțăia mulțumită de ea, a intrat pe teren geamăna Townsend care știe cu pianul, cu capul, jucătoarea care improvizează la fileu ca un solist de jazz care nu cântă niciodată aceeași piesă de două ori la fel. Au apărut slice-urile joase, scurtele cu adevărat răutăcioase și năvălirile spre fileu din toate unghiurile și în toate contextele posibile. Mecanismul polonez a început să scoată fum pe la încheieturi: forehandul, lovitura ei cea mai sigură, a dezertat brusc, au curs două duble greșeli legate una de alta, obrajii i s-au aprins ca două leduri de avarie, iar setul s-a dus la 2-6, cu Townsend semnând finalul cu un voleu și un as în exterior, cum se face când știi să pictezi.

Ne reamintim că toată treaba asta se întâmplă cu Iga campioană en titre la Wimbledon. De altfel, poloneza e ditamai paradoxul pe două picioare: o știam cu toții înfiptă în zgură, dar a cucerit anul trecut iarba, suprafața pe care ani de zile o călca precaut, ca pe gheață subțire. Și a făcut-o pulverizând-o pe Anisimova în finală cu un dublu 6-0 nemaivăzut într-o finală de Slam din 1988 încoace. A aterizat însă anul ăsta la Londra cu rezervorul aproape gol: două înfrângeri consecutive, prima la Roland-Garros, a doua chiar pe iarbă, la Bad Homburg, contra lui Navarro. Plus o povară statistică care atârnă de gâtul oricărui campion întors aici: nicio jucătoare n-a mai reușit să-și apere titlul la Wimbledon de pe vremea Serenei, în 2016. Iga apără, va să zică, un trofeu pe care istoria recentă se încăpățânează să nu-l lase apărat.

Decisivul a început exact cum se termină coșmarurile: cu un game de serviciu al Igăi lung cât o telenovelă turcească, salvat la mustață, iar efectul a fost imediat: a părut că Igăi i-a pus cineva la loc siguranța sărită, iar mecanismul a repornit. Și-a urcat intensitatea fix la momentul potrivit, a rupt serviciul advers pentru 4-2 într-un game de retur în care Townsend n-a mai apucat să improvizeze nimic și a închis meciul la zero pe propria servă, ștampilând totul cu un as.

În turul al doilea, Iga dă peste Karolína Pliskova, ex-număr 1 mondial scoasă din albumul cu poze îngălbenite. Dar asta-i poveste pentru o altă zi. Deocamdată, campioana merge mai departe tremurând, cu becurile pâlpâind și cu un miros de liță încinsă care încă plutește peste Centre Court.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la Wimbledon.

---