Nu știu de când mi-a înmugurit pe cortex o fobie la tot ce înseamnă Pliskova. Cu mama n-a jucat, soră nu am, așadar trebuie să fi fost ceva pe bază de Halep. Pe Simona a bătut-o de câteva ori, foarte probabil înainte ca a noastră să devină number one. Eh, această statistică frustă își crease precum rândunicile cuib de paie pe subconștientul cronicarului. N-am avut niciodată curaj să dărâm culcușul de ocazie, nu m-a lăsat inima. Nu mă pârâți celor de la Protecția Animalelor, e posibil să nu negocieze cu figurile de stil.
Ben Whitley/PA Images via Getty Images
Așadar, când o zăream pe cehoaica ajunsă în vârful ierarhiei acum nouă ani, simțeam frisoane. Era ca și cum îmi ia la scuturat toți apropiații pe linie feminină de la cea mai îndepărtată mătușă încoace. Și nu mă panichez gratuit, îi cunoșteam paleta de calități. Karo, în primul rând datorită inteligenței, n-a trebuit niciodată să alerge cu inima în premolari. În perioada sa de glorie, se ducea unde trebuie, returna cât trebuie și-l obliga pe arbitrul de scaun să anunțe modificarea tabelei. Atât de simplu era sportul pentru Pliskova. Evident, mă enerva naturalețea cu care câștiga meciuri foarte grele, nu întâmplător a jucat finala de la US Open acum zece ani și pe aceea de la Wimbledon în 2021.
Jan Kruger/Getty Images
Așadar, o jucătoare uriașă ca această Karolina, născută în fosta Cehoslovacie, nu are acasă trofeu de Mare Șlem. Ca să mă asigur, am mai tras o dată cu ochiul în arhive. Nimic-nada-konec. Peste ani, când va fi bunică, își va putea păcăli ușor nepoții. Sau nu, va depinde doar de talentul naratorului:
– Știți, dragii lu’ mamaia, când jucam eu, stăteau dinozaurii în tribune și mâncau popcorn de pe greabănul unicornilor. Ehei, erau vremuri grele, maică… Ca să-ți dea un vas d-ăla de argint, trebuia să muncești și să te și lupți cu balaurii. Jucam cu baticul pe cap, asta era moda pe timpul meu.
Poate că ne-ar mai fi ținut de urât și în tururile următoare din ediția curentă a chermezei londoneze. A tras, însă, bățul scurt, în cale i-a picat deținătoarea trofeului, un balaur pe stil nou, Iga Swiatek. Poloneza, dacă la meciul trecut avea batista greoaie, în care i-ar fi trăit câteva ore peștișorii de acvariu, și-a etalat acum zâmbetul. Larg, generos. E prea tânără ca să-i fie frică de Pliskova și a reglat chestiunea mai ușor decât aș fi anticipat. E drept, nici starul ajuns aproape de pensie nu mai are frânele de altădată. Iar când vorbim în prezent de frâne, e despre Iga. Ar trebui să intre pe fir și Autocritica lui Meșter.
Ben Whitley/PA Images via Getty Images
Campioană de șase ori în marile întreceri planetare, Swiatek merită o rubrică în publicațiile automobilistice și ITP din partea casei – e o benzinară autentică, o mașină cu șapcă pe care nu și-o permite oricine.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
