E bun și Berrettini la ceva. Știe să apară într-o poză de colecție, are șarm dacă i se face semn să-și arate colții la bliț, dar fanii lui Wawrinka sigur nu vor să-l vadă o perioadă. Nici să-i urmărească vreo cronică, poate și din acest motiv am început aceste rânduri cu o referire la elvețian. Hai, poate și c-un laudatio. Acum două zile, italianul i-a tăiat definitiv pofta de Wimbledon lui Stan, or asta se face numai cu aprobări, certificate prinse în dosare cu șină, nebunii și alte avize.
Cine te crezi, Matteo, să-i închei matusalemicul mandat al lui Stanley în cel mai vechi și mai iubit turneu de tenis de când Arca lui Noe a revenit în rada portului?
Shi Tang/Getty Images
La 41 de ani, semn că n-ar trebui să ne mirăm de prezența prin bâlci a lui Nole, fostul locotenent al gloriilor care treptat ne-au lăsat pe mâna lui Sinner și Alcaraz a pierdut în patru seturi, toate decise în tie-break. Primul i-a aparținut, apoi a tras la unghie, cu șase mingi de 2-0 și cu baraj încheiat cu 16-18, fiind invitat la final să-și ia rămas bun de la publicul britanic. A plâns ca la prohod, a fost contagios. S-a luat repede și în tribune.
Matteo a manifestat empatie, l-a încurajat, poate că ar fi trebuit să-i mai cedeze o manșă. Să se mai bucure lumea preț de o oră de reverul tăios cu o singură mână al bărbatului care accesa circuitul în 2002, la 17 ani. În 2002, Burebista-Câmpeanu mai avea încă trei sezoane de apărat poarta Gloriei Bistrița, vă dați seama?
Jan Kruger/Getty Images
Ideea e că timpul nu-l iartă nici pe atletul peninsular. A făcut 30 de ani, e finalist doar la Șlemul londonez în 2021 și mai are câte o semifinală la Flushing Meadows și Melbourne. Și toate astea, în ciuda faptului că e en-grosist de însușiri esențiale marii performanțe în tenis. Că e risipitor, noi, latinii, ne-am arăta ca fraierii cu degetul. Măcar e bucuros când coboară în arenă ca un labrador la revederea stăpânului întors după luni bune de croazieră. Mai fericit și decât copilul marinarului, se subînțelege. Nimic exagerat. Originarul din Roma ar veni să joace și fără bani, numai pe caiet, inclusiv la vârsta senectuții. Atât de mult iubește poezia care șchioapătă câte puțin peste fileu. Până atunci, de ce n-ar prinde și finalul săptămânii viitoare la All England Lawn Tennis and Croquet Club?
Ben Whitley/PA Images via Getty Images
Oponentul de azi, un francez creator de tendințe, doar nu întâmplător poartă jumătate din numele lui Monfils, crește frumos. A dat tare în ele cu Matei din vechea cetate, a demonstrat tărie de caracter și forță în biceps pentru a reveni măcar simbolic la 0-2 la seturi. Și nu doar atât. Și-a lăsat coafura slobodă, genul Buxus sempervirens, e și băiat de comitet, stând galanton la taclale cu Berrettini atât înainte de start, dar mai ales după. E trend-setter, are acel ceva care să-l aducă în top 10, dar încă nu și-a dat antrenorul pe brazdă.
Goran Ivanisevic, ca în perioada în care lucra cu Djokovic, e posac, morocănos, îmbrăcat ca de la magazinele în care poți avea șanse să găsești și haine noi. Nebărbierit, cu perciunii zbughind-o în toate părțile. E logodit cu atitudinea cunoștinței de la țară pe care ai invitat-o la operă. Nu te refuză, că e om cumsecade, din popor, însă abia așteaptă să ajungă acasă ca să rupă cu Las Fierbinți.
Matthew Stockman/Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
