În funcție de locul în care te naști pe lumea asta, la 40 de ani poți să fii un bugetar care se gândește la pensie specială, poți fi un cetățean onest care muncește cu gândul naiv că asta îi va aduce un Porsche Cayenne electric sau poți fi Gael Monfils, sărbătorind pe Louis Armstrong Stadium o victorie la numărul 60 ATP, în anul de dinainte de pensionarea fără statut special.
Pentru că își respectă bătrânii, americanii l-au cazat pe Monfils într-una dintre arenele ferite de ploaia ce a produs întârzieri de vreo patru ore în programul din a treia zi de turneu. Era pregătit tortul, Elina, în tribună, avea vocea dreasă, gata să dea tonul pentru „La mulți ani!”, după care a început bairamul cu sărite și bătute pe-un picior, ca în vremurile bune ale lui Monfils. Adică astea pe care încă le trăim.
Foto: Mike Stobe/Getty Images
S-ar putea construi un argument cât se poate de valid apropo de faptul că Vallejo e un produs al inflației din tenis. Omul e pe locul 60 în clasamentul ATP doar din turnee organizate pe la capăt de sat în America de Sud. Pe de altă parte, când nu ești cap de serie și ajungi la un turneu de Grand Slam, asta nu prea mai contează.
Toată lumea intră la grămadă și cei ce nu și-au făcut loc în atmosfera rarefiată a ierarhiilor speră să pescuiască vreun dinozaur care deja are contracte de fosilizare cu mai multe muzee și deja și-a lăsat câteva cutii de oseminte pe la arenele în care a pășit pentru ultima dată.
Dar o fi la fel de adevărat că Monfils nu e la curent cu trendurile și nu știe ce au de făcut bătrânii azilului atunci când sunt chemați la nuntă. În sens pur figurativ, Monfils a decis că e momentul să fure mireasa și a năvălit peste adversar imediat după primul set, care fusese încheiat dubios, cu 5 game-uri consecutive câștigate de Vallejo.
Foto: Mike Stobe/Getty Images
Omul părea lansat pe orbită nu ca să se izbească de meteoriți ce-l așteptau la colț de stratosferă, ci ca să pună în CV o victorie pe care lesne o vinzi nepoților ca fiind o performanță masivă, întâmplată la un moment de maximă capacitate sportivă pentru ambii jucători, dar planurile lui Monfils aveau ele însele alte planuri pentru ziua asta.
N-a fost nimic de genul ăsta, pentru că Monfils a început să joace. Cu serviciul, cu forehandul și cu fiecare fibră din musculatura care ani de zile a funcționat pentru el ca un sistem de arcuri și pentru noi ca o tehnologie ce ne-a dus mai aproape de un divertisment care nu mai e deloc accesibil într-o lume de supărați încadrabili chiar și medical în categoria denumită generic „Zverev”.
Au urmat trei seturi călcate în picioare de Monfils și, la final, un scor care reușește să fie o premieră pentru tenisul din Era Open.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
