Soare printre Norris

După ce acum o săptămână s-a săvârșit momentul de vârf al sezonului și-am împărțit în mod oficial titlul piloților, aveam un plan un pic diferit pentru duminică. Antonelli era deja campion de 7 zile și n-a mai avut când să doboare vreun alt record de precocitate, iar presiunea a coborât de pe grilă ca apa de pe parbriz, deci ne așteptam la cea mai relaxată cursă a sezonului: douăjdoi de băieți fără nimic de pierdut care se joacă cu mașini scumpe în ploaie la Interlagos, cu campionul mondial plecând de pe doi, cu Max, Lewis și Leclerc undeva la coadă, așezați la start în fundul grădinii pentru că și-au permis în sfârșit să nu le pese și să monteze fel de fel de bucăți noi pe mașini. Credeam că o să fie o cursă ca la grădiniță, cu toți copiii ieșiți în curte la soare să se distreze pentru că educatorii au adormit sau sunt prea ocupați să rupă Tiktok-ul. Am avut dreptate parțial, în special cu partea cu grădinița.

Ne așteptam, de pildă, la un Antonelli eliberat de tonele de presiune pe care le simte un puști atunci când devine campion mondial la vârsta la care alții abia învață să țină mâinile corect pe volan (asta în țările în care învață, deci nu la noi, evident). Omul a plecat de pe 2, l-a depășit pe Lando Norris pe interior în primul viraj, iar în turul 14 avea deja 8 secunde avans și se pregătea de o nouă zi normală la birou.

Apoi, când toată lumea a trecut de pe pneuri intermediare pe slick-uri soft pentru că pista de la Interlagos a început să se usuce, Anton a început să le zică-n la radio alor lui că mașina-i posedată și să ceară insistent exorcizare. E „ceva e ciudat cu suspensiile“, „trage într-o parte când accelerez“, în timp ce din partea cealaltă a transmisiunii i s-a răspuns evaziv și mustăcios, cam cum îi răspunzi copilului care zice că-l doare burta în dimineața cu testul la matematică.

În turul 20, campionul mondial a fost aproape s-o trosnească în primul viraj, Norris și Hadjar au profitat și și-au văzut de drum, iar Kimi s-a lămurit că n-are preoți la boxe și a mers pe poante tot restul cursei. A fost cam ca atunci când duci mașina la service pentru că bat planetarele de trezesc cartierul în fiecare dimineață, iar ăia-ți zic că ți se pare (în cel mai bun caz) sau că e boala lor (în cel mai comun caz): nu mai ai încredere nici în mașină, nici în ingineri. Toni a terminat la final al cincilea, după ce echipa l-a sfătuit amical pe radio să-l lase pe colegul Russell să treacă, că are niște treabă pe circuit. Pe scurt, nu prea a fost eliberare, a părut mai degrabă un soi de pedeapsă cosmică pentru un copil care a câștigat titlul prea devreme, oricât de meritat ar fi fost. Practic, să mai apuce să vadă și el cum e în Formula 1 pe bune.

Apropo de Russell: ne așteptam ca Georgică să vină la Interlagos un pic mai liniștit, mai împăcat cu gândul că sezonul ăsta a fost un soi de Zona Crepusculară pentru el, Poate chiar un pic mai odihnit – de ce nu? – doar zace de ceva vreme pe fusurile orare din Americi. Russell pare însă însă omul din bancul ăla: dacă e să ai ghinion, găsești sârmă ghimpată și-n omleta de albușuri. În calificările amânate cu o oră și jumătate din cauza potopului brazilian de sâmbătă, Jorj avertizase lumea că dacă organizează ăștia cursa în condițiile din Q1, „șansele unui incident oribil sunt foarte, foarte mari“. Cursa a avut loc în condiții mult mai bune, dar al nostru a avut grijă să producă de unul singur accidentul oribil în turul 16, la ieșirea din boxe, când a schimbat intermediarele cu soft-uri și s-a răsucit pe asfaltul ud pe breteaua de acces înainte să ajungă măcar pe pistă. A terminat în final al patrulea, în fața colegului, pentru prima dată de nu mai știm când, și – go figure, cum ar zice britanicul din el – a trebuit să-i mulțumească echipei pentru asta. Echipă pe care sunt absolut convins c-o bănuiește de uneltiri murdare, indiferent de cât de albi i-s dinții când zâmbește fals la camere.

Ne așteptam, cumva, ca Mercedes să câștige titlul la constructori cu o paradă lejeră, eventual cu podium dublu, cu Toto urlând dramatic în ploaie cu brațele desfăcute, ca ăia de prin Titanic. L-a câștigat, dar abia cu locurile 4 și 5 într-o cursă în care niciunul din piloți n-a pupat podiumul. Și l-a câștigat pentru că băieții de la Ferrari au fost Brazilia fix ca doi cai radioactivi rămași într-un fost manej după apocalipsă: Leclerc a terminat al șaptelea, după ce s-a pupat umăr la umăr cu Lawson în penultimul tur, riscând să fie evacuat din puncte. Hamilton a fost al nouălea, la un tur distanță de primii. La începutul cursei a dat tonul schimbării și a trecut primul pe slick-uri, a tras toată grila după el (alegere bună, bravo, Ferrari) apoi și-a forțat inspirația și a încercat să rămână pe slick-uri și când a venit ploaia din nou spre final de cursă și s-a răsucit pe pistă (bravo, Ferrari).

Dar nu vreau să fiu absurd: dacă Verstappen nu termina pe locul al doilea plecând de pe 21, dovedind că se poate mai bine, rezultatele celor de la Ferrari ar fi fost chiar decente azi.

În fine, nu mai contează. Este al nouălea titlu Mercedes și primul din 2021 pentru echipa germană. Oamenii l-au sărbătorit la final pe podium, unde a urcat toată echipa, deși undeva în spatele minților le stă deja sezonul următor, în care ăștia de la Red Bull par c-au înțeles iar cum să deschidă doza care, vorba aia, le dă aripi.

Nu știam dacă să ne așteptam la un Max Emilian Verstappen plictisit pentru că sezonul nu mai are miză pentru el sau pompat pentru că pleacă de pe 21 după schimbarea de motor. Aș fi fost tentat să merg pe prima variantă, mai ales după ce a stat în Q2 pe scaun și s-a uitat la Forest-City în Premier League, decretând apoi despre ziua calificărilor că a „pierdut 12 ore din viață pe care nu le mai recuperează“. A terminat al doilea, bifând al doilea an la rând în care pleacă din fundul grilei la Interlagos și termină la un pas de victorie. Emil a avut, la fel ca anul trecut, două sezoane diferite într-unul singur. Dacă prin martie-aprilie amenința că-și bagă pedala-n el de sport și se apucă de croșetat în loc să-și piardă timpul târându-se la consum în Formula 1, azi seamănă din nou cu tipul ăla pe care-l iubesc toți olandezii și pe care-l visează-n coșmaruri redundante toți colegii de competiție. Nu știm dacă Antonelli a apucat să aibă vreun coșmar până la vârsta asta, că nu cred c-a trăit sau va trăi vreodată momentul de perplexitate pe care ți-l dă o factură de gaz, dar Max în forma de acum e material bun de thrillere mentale pentru proaspătul campion mondial.

Ne așteptam, dacă e să fim sinceri, la orice altceva decât la Lando Norris câștigând la pas azi. Și nu-i deloc vina lui, altfel unul dintre cel mai simpatici oameni de pe grilă. Dar Lando a câțtigat cu 14 secunde avans, pe ploaie, la Interlagos, după al treilea pole la rând în Brazilia. Campionul de anul trecut, pe care l-am tratat tot sezonul ca pe o poză cu zimți, a condus curat și, cu excepția primelor tururi, fără prea multe emoții într-o zi în care aproape toți ceilalți au făcut fie cel puțin câte o piruetă, fie au plecat în cursă din parcarea hotelului și au fost nevoiți să tricoteze traficul de duminică seară din Sao Paolo.

Altfel, ne așteptam ca clienții noștri clasici să se remarce din nou. Și așteptările noastre au fost încă o dată confirmate de o realitate crudă. Cadillac-ul lui Bottas n-a pornit în cursă pentru că nu i-au strâns băieții un prezon, ca la vulcanizarea lui nea Vasi din Chiajna, iar Lance Stroll a făcut doar 30 de tururi din 71 – pare că ăsta mic joacă la zero, ca la whist, dar nimeni n-are tupeul să-l deranjeze pe fi’-su lu’ ta’-su. Noroc cu Fernando Alonso, care la un moment dat azi l-a depășit spectaculos pe Hamilton, chiar dacă la final a terminat tot în afara punctelor. O fi luat din showroom un Aston Martin de stradă, înțeleg că alea merg mult mai bine și nici nu se strică așa repede.

Până la urmă, cursa de relaxare a fost cea mai agitată cursă a toamnei și, tocmai pentru că nimeni n-avea nimic de pierdut, mai toți au pierdut câte ceva. Mai puțin Lando, care n-avea de câștigat nimic, deci a câștigat tot.

Cronicile de Formula 1 îți sunt oferite de Server Config.

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---