După o săptămână grea pentru fanii Ferrari, care în repetate rânduri s-au simțit obligați să își asigure (nesolicitat) prietenii că dominația roșie va avea și pauze în următorii 10 ani, am ajuns în Austria. Sau „prescurtarea de la Australia”, așa cum știu americanii care au descoperit pe Netflix F1 și încă îl caută pe Hulkenberg pe IMDb.
Cu așa o căldură, empatizăm cu băieții ăștia de pe circuit și pricepem perfect cum le e viața, mai puțin partea în care ai de gestionat relația cu ANAF-ul din Monaco și autoritatea portuară din Miami. Acolo ni se despart drumurile, dar compensăm când vine vorba de dibăcie în materie de depășiri cu călcatul linie sau al liniilor, dacă e vorba de Valea Oltului. Evident, pricepem perfect și bucuria finalului de cursă. Eu mă bucur zilnic că nu m-au izbit trei utilaje de pe șantier în cele 2 ore pe care le-am făcut din Cluj până acasă, iar George Russell s-a bucurat de premiera de a fi câștigat de două ori în același loc, pentru prima dată în carieră.
Foto: IMAGO
Totuși, dacă austriecii ar fi folosit tot betonul ăla risipit pe lângă circuit ca să ne facă nouă autostrăzi, piloții Mercedes ar fi rămas cu monoposturile la nivelul de mașini de tuns iarba și cursa asta se termina cu un cu totul alt podium. Cinste lor că le place cu infrastructura și să fie consemnată bafta lui George și Kimi că și-au găsit să se reconecteze cu elementele naturii fix pe circuitul pe care e asfalt până-n primul rând de scaune.
Austria a adus și pentru Max Verstappen o foarte meritată pauză de la multele motive de frecventat cu regularitate fiecare rage room care-i ieșea în cale.
Foto: IMAGO
Competiția a fost egalizată destul de mult de faptul că niciuna dintre echipe nu a trecut de nivelul 1+1=2 în materie de strategii pentru opriri, Aston Martin și Cadillac și-au făcut norma de abandonuri fără să deranjeze alaiul, așa că a rămas doar să stăm cu ochii pe circuit și să înțelegem de ce Charles Leclerc a fost parcă depășit de toată lumea de două ori, dar chiar și-așa a terminat pe locul 8.
Încă de la începutul cursei, Leclerc a căzut două poziții, Max a ajuns până pe 3, în timp ce Lawson și Perez s-au plâns că le arde mașina. RedBull a făcut niște upgrade-uri pentru acest weekend, Max a scăpat la limită de eliminare în Q2 și prin urmare nu a mai avut scuze în ziua cursei: în turul 11 a început să sape la temelia lui Hamilton, care toată săptămâna – dimpreună cu fanii Scuderiei – s-a purtat de parcă mai trebuie să strângă 3 puncte într-o cursă de karting și iese campion mondial pentru a 5-a oară în acest sezon.
Foto: IMAGO
Contrele între Max și Hamilton de la început de cursă au fost exact ce spera George, care și-a lăsat colegii să afaneze pietrișul de pe margine și s-a dus la 5 secunde în fața britanicului de la Ferrari, chemat de urgență la boxă pentru a începe să bifeze lunga listă de strategii a zilei. Abandonul lui Sainz din turul 24 nu a produs nimic pentru nimeni, ba Mercedes chiar a reușit să îl cheme pe Antonelli la schimbul de pneuri înaintea VSC-ului și să îl elibereze în lume fix când acesta a fost anunțat. Hamilton a încercat să profite și a trecut rapid de pe pneuri hard pe pneuri soft, dar iarăși a fost o strategie incapabilă să producă altceva decât regrete și sentimentul că „dacă am fi…”, „poate reușeam să…”.
La mijlocul cursei, aproape în același timp, dar în zone diferite ale circuitului, Hamilton a câștigat un loc depășindu-l pe Hadjar, în timp ce Leclerc a mai căzut încă o dată de pe locul 3, unde a ajuns Antonelli, aflat într-o etapă de descoperire a efectelor pe care le au frânele încălzite neuniform pe o mașină cu care trebuie să despici hidrogenul din aer la peste 300 de km/h. Hamilton se lupta cu supra-încălzirea mașinii, mecanicii îi explicau pe radio ce e aia (dar o făceau în italiană), iar turul 38 ne-a adus momentul în care Hamilton și Leclerc au decis să se mai bată încă o dată de la mâncare, după ce Leclerc a lăsat nasul mașinii în calea lui Piastri, iar acesta i l-a scurtat, trimițându-l direct la boxe după ce Lewis l-a mai depășit încă o dată.
Russell a mai intrat încă o dată la boxe în turul 44, iar Max a încercat să profite și pentru tot restul cursei a galopat în spatele Mercedesului condus de George. Ferrari a rulat strategiile de parcă a fost o cursă în care să-și testeze mecanicii de la boxe, piloții McLaren au fost rapizi doar când împărțeau cadrul cu Charles Leclerc, iar Kimi – după ce s-a calmat și a început să piloteze și PE circuit – a tras tare să ajungă liderul cursei și urmăritorul lui.
Foto: IMAGO
Deloc imprevizibil, ne-am ales cu o cursă adevărată în ultimele 3 tururi, după ce George a mai mușcat o dată din asfaltul adiacent circuitului, Max s-a apropiat, iar Kimi s-a teleportat în spatele pilotului RedBull. Niște tensiune, acolo, pe final, dar nu suficientă cât să sperăm realist la o schimbare de câștigător. Rămânem însă cu niște viraje în care Max și Lewis au rezolvat-o ca într-un sens giratoriu în care știi sigur că ai dreptate și îți repară prostu` ălălalt mașina, ideea că micul Kimi Antonelli ori iese campion mondial, ori epuizează parcul auto Mercedes, în funcție de cum și dacă reușește să își coboare pulsul înainte de primul viraj din cursă.
Ah, și bonus de la Aston Martin, cu specialitatea casei: Fernando Alonso a terminat ultimul, pe 18, aproape de a fi depășit cu un tur chiar și de Alexander Albon, care a terminat pe 17.
Foto: IMAGO
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.