Capăt de Karolinie

---

Inutil ne e teamă de ziua în care roboții ne vor conduce, ne vor pune să le facem dimineața omletă sau ne vor lăsa să le ținem locul la cozile nedigitalizate de la ANAF. Roboții nu au nicio șansă împotriva noastră măcar dintr-un motiv: printre noi, oamenii, se află câțiva dintre cei puțini ce au găsit deja calea de mijloc în care acționezi robotizat fiind om. Îi vedem în viața de zi cu zi: sunt mamele noastre, atunci când musafiri neanunțați sună să le reamintim la ce număr de interfon să sune, sunt semenii noștri complet atehnici, în zilele cu reduceri pe un site obscur de tigăi și mai e Elena Rybakina. 

Toți ăștia și mulți alții fac artă din aparenta lipsă a artei. Reușesc să pună cabluri între patina pensulei pe pânză și tranzistori în detaliile fine ale unui chip obținut dintr-un bloc de marmură. Trebuie să îi iubim și să îi respectăm, pentru că ei ne vor reprezenta la întâlnirile cu roboții. Trebuie să le dăm anual și câte un Porsche la Stuttgart? Ai fi zis că nu, dar alții au decis că e mai bine așa.

Simplul fapt că Rybakina tot revine după încă o mașină e semnul suprem că, în ciuda caietului tehnic pe care l-am citit înainte de meci, robot nu e. Inima ei legată wireless la creier îi spune constant că garajul suferă dacă nu primește încă o mașinărie colorată. Iar asta e foarte uman. O simțim cu toții de fiecare dată când ajunge metroul în stație.

De data asta, în calea trăznetului s-a pus Karolina Muchova. Karo a jucat săptămâna asta mai multe ore, deci probabil era deja restanțieră cu niște sesiuni de recuperare, odihnă și episoade din The Pitt. Ați putea fi tentați să spuneți că nu are de ce să conteze, că e finala, după care luni dimineața la ora 7 tot voi mormăiți că e compromisă săptămâna din cauza unui porumbel care a nechezat pe pervaz din secunda în care a răsărit soarele. 

Mai presus de toate însă, Karolina a avut de luat la trântă un mecanism de tenis care produce puncte indiferent de condiții meteo, semn zodiacal și cotații ale barilului de petrol. Iar asta nu e treabă simplă. Cu Rybakina, jocul perfect te aduce în poziția de a avea șansa porcului crescut pentru Crăciun. Jocul la siguranță e echivalent cu a-ți da cu apă pe la tâmple când ai fost aruncat în lavă. Jocul slab? Ăla ar fi cel mai bun, pentru că ăla te ține departe de grija finalei. 

Muchova nu a jucat slab la început de meci și tot era 3-0 pentru Rybakina. O minge mai moale e winner pentru Elena, o minge care nu se așază cum trebuie lângă tușă e greșeală neforțată. Între aceste două dimensiuni e echilibrul. Care echilibru a început să apară doar de la 5-2 pentru Rybakina. Muchova nu e făcută din paie refuzate de vacile de rasă, prin urmare posedă o amplă capacitate de a transforma problema în oportunitate și suferința în șoc pozitiv. E enervant de tehnică și într-o liniște permanentă care te poate convinge că lucrurile merg bine și că de fapt ce s-a dus în bălării e operarea tabelei de scor. 

S-a văzut treaba că Rybakinei poți să îi iei trei game-uri consecutive și nici nu e ceva pentru care ai nevoie de puteri supranaturale: trebuie doar să nu îi mai intre nimic pe forehand, serviciul să fie blocat în stație, iar tu, ca adversar, să obții o zeamă de aur folosind doar timing perfect, mingi pe și lângă linie, scurte planate sub fața adversă a fileului și să mai ai și noroc de niște puncte căzute din baftă. Adică chestii pe care cu toții le avem prin buzunare de fiecare dată când ieșim din casă.

Cât ține treaba asta? Ca să ne bucurăm, trebuie să se întâmple. Ca să conteze, ar fi nevoie cam de măcar o oră. Ce se întâmplă dacă o facem amiabilă și mergem pe calea de mijloc? Ne alegem cu niște tenis bun și senzația că nu am deschis degeaba punga de semințe. După ce a fost egalată, Rybakina a închis rapid robinetul cu un game de serviciu derulat ca o discuție cu părinții, când erai elev și se explicau opțiunile de carieră la stână, în cazul în care nu te pui pe învățat. 

A venit apoi serviciul Muchovei și, cu el, un braț de minute în care Karo a fost atât de aproape de a egala încât a reușit să piardă setul. Nu pentru că nu a avut un plan suficient de bun, ci pentru că planul, oricât de bun e el, nu poate duce la un produs finit dacă cineva pornește un potop înainte ca tu să tai panglica. A urmat apoi un set în care Rybakina nu a mai clipit, ci a lovit constant. N-a fost cu supărare palpabilă pentru Karolina. Că sezonul e lung și vreme de condus Porsche mai este. Că e câștigat, primit, cumpărat, împrumutat sau doar visat – nici nu mai contează.  

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Macan Turbo îți oferă cronicile de la Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart.

---