---

A fost peste puterea mea de înțelegere motivul pentru care, toată săptămâna, la interviurile de după meciuri, Mirra a fost atât de evazivă când era întrebată de mașină și dacă are permis. E ok, suntem în Europa, tu ești estică, deci știm că există varianta ca permisul de conducere să fie ridicat de la un curier după ce anterior ai contactat doi prieteni care au alți cinci prieteni. 

Partea bună e că, pentru Mirra, problema asta a dispărut de la avizierul mental așa cum dispare bugetul de investiții dintr-o instituție a statului atunci când suntem cu o lună înainte de alegeri. Rybakina, îmbrăcată cu costumașul ăla gri care i-ar garanta rol de dublură pentru șoarecele Remy din Ratatouille, face meciuri în care intră pe teren, trece pe lângă adversar și apoi te trezești cu ea în finală.

Pentru o adolescentă așa cum e Andreeva, genul ăsta de experiență trebuie explicată de un adult cu pregătire psihologică și de un analist video foarte bun, care știe să mute cursorul cu precizie pe un timeline foarte scurt. Senzația falsă ar putea fi aceea că în primul sfert s-a jucat de la egal la egal. Egal a fost scorul în multe momente, dar mult nu s-a prea jucat. Schimburi scurte cu puncte rapide și un set de 12 game-uri terminat în 45 de minute. 

Când poate juca așa, Rybakina nu stă pe teren nici la propriu, nici la figurat. Țopăie stânga dreapta, iar partida ar putea dura jumătate de oră cu tot cu interviuri dacă s-ar contabiliza doar punctele și nu s-ar opri mingea. Ce m-a descumpănit e – din nou – felul în care fata asta are aceeași privire, același mers și sunt sigur că același ritm cardiac indiferent de momentul în care se află partida. 

Dacă îți pierzi memoria în timpul meciului și te trezești din când în când cu ochii în monitor și fără scor, ai impresia că ai clipit. Rybakina nu transpiră, nu spune, nu crede, nu nimic. Joacă de parcă e așezată pe șine și trimisă spre destinație cu cruise control-ul activat. Nu știu ce a făcut asta pentru starea în care s-a aflat Andreeva, care părea că nu a fost cuplată la priză, ci doar lăsată în arenă, cu speranța că se încarcă de la căldura din sală. 

Setul al doilea a avut o singură mare calitate: măcar nu ne-a mai mințit la cifre. Mirra făcea doi pași și Rybakina câștiga trei puncte cu o cursivitate complet năucitoare. Genul ăla de film horror în care nu ai niciun dubiu că personajul principal nevinovat va ajunge împachetat în sac și livrat înapoi în hotel cu mult înainte să îți termini jumătate din cutia de popcorn. Cum de altfel, în mod foarte previzibil, s-a și întâmplat. 

---

Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură

---

Porsche Macan Turbo îți oferă cronicile de la Porsche Tennis Grand Prix Stuttgart.

---