Rasatkina

---

Abandonată de celelalte românce în chiar turul doi al acestui GS, Irina ar fi trebuit să ne rezolve toate problemele pe care, din comoditate, le și lăsaserăm mototolite printre bagaje. Până și piticul de pe creier – ăla cu îndeletniciri de care nici el n-ar fi uneori mândru – i-a suflat româncei că o adversară de tip Kasatkina nu doar se întâlnește, ci se și execută în două seturi. Duhurile care se hrănesc cu materie cenușie nu pricep statistică – Daria a fost numărul 8 mondial, s-a învârtit de un sfert la cel mai vechi turneu de tenis din istorie și se bucură de unele skill-uri nu tocmai comode când competiția e pe puncte și bani.

Australianca născută în Rusia este mereu eligibilă pentru postul de ministru al Apărării: dă de pe linia de fund cu iuțeală și precizie și, în ciuda unei mișcări perpetue din toți mușchii corpului, e un monument al calmității. Îi țâșnesc ochii din orbite ca la melc, în timp ce picioarele și brațele îi pleacă în sârbe și hore numai de ea reperate, dar Kasa, de fapt, e liniștită. Așa își joacă ea cartea, te-ar strânge și de gât și ar zbiera că doar în acest mod se trăiește relaxarea pe undele sale excesiv de lungi. Dacă pulsul nu-i sare de 80-90, o crezi și îți vezi de următoarele necunoscute ale vieții.

Ah, în plus, Daria visează tactică. Știe ce zonă să acopere în teren, de aceea a-i lua break jucătoarei de la Antipozi nu e neapărat o mare izbândă. Așteaptă să-ți confirmi game-ul luat contra serviciului, că te izbești de un retur gospodăresc, altoit și bine lucrat. Right-hand made.

Begu s-a lăsat dusă de val, era de datoria ei, cumva. În rundele 1 și 3 nu mai avea cum și când, adversara demontând cu nervi de chinez la senectute manevrele româncei. Cu toate acestea, bucureșteanca ne-a ținut treji. Ne-a chemat la pompă ca să ne alimenteze cu speranțe, a fost un pic de adrenalină. A ținut din scurt setul al doilea, tăindu-i respirația australiencei când aceasta egala trufaș la 2 și la 4. Irina conștientizase că prestează în prime-time la ea acasă, fir-ar el să fie de “la noblesse oblige”…

Am ajuns, iată, să ne legăm cu toate lanțurile speranței de un amărât de tur 2 și să nu mai rămânem cu nimic. Aici, la Wimbledon, acum șase ani, înainte de pandemie și războaie, Simona ne invita la terase să-i sorbim finala cu Serena. Ah, și ce-o mai înjuram că-i livra doar un dublu 6-2 americancei…

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de Porsche

---

Dacă ești consumator de tenis de duminică și de an bisect, îți pare cunoscut numele argentiniencei. Aș, nici n-ai habar. Doar pentru că o cheamă Solana, te gândești repede la a noastră trimisă pachet la domiciliu de Hailey Baptiste sau la fostul secretar general NATO. Așadar, am stabilit, n-o cunoști pe ființa care vine din calificări precum franțuzoaica Lois Boisson, care la Roland Garros mai avea două forehand-uri și un slice și dărâma și Tour Eiffel. Doar ca să dea la caras și la știucă în Sena. Da, fix cu undița aia uriașă din vârful căreia vezi întreg Parisul.

Apropo, Boisson a plecat tot de la periferie – calificări, pentru neinițiați – și la Wimbledon 2025. Și s-a julit de la prima încercare, din cauza altei necunoscute. Stele căzătoare, prieteni, așa cum nu e obligatoriu să fie Sierra. Fata de 21 de ani din emisfera sudică e venită de ceva vreme la aclimatizare în capitala Regatului Unit, a trecut prin trei etape de totul sau nimic și a pășit pe tablou ca lucky loser. Curat murdar, coane Fănică! Apoi a umflat-o de-o aripă pe australianca Gadecki în două seturi. A dat, în consecință, de britanica Boulter.

Katie, fost număr 27 mondial, are măcar selfie-uri făcute cu alea mari din circuit, e de prin fenomen, se mândrește cu bronzul de tractoriști de pe la marile turnee. Nu visa că poate părăsi turneul de acasă tocmai din cauza Solanei care se prăbușise de două ori în primul set. Prăbușire, nu ce vedeți pe la National Geographic în deja telenovela “Dezastre în aer”. De la 5-2, i s-au curbat toate reperele – puține, câte erau – și a ajuns în tie-break. Acolo, a revenit de la 1-4 și 4-6, a egalat și a avut șansa de a ajunge prima la 7, dar nu i-a mai intrat niciun lung de linie și s-a lăsat păgubașă: 9-7. Se putea pleca la domiciliu, adică la vreo 12.000 de kilometri.

Apropo, la ea acasă, în Mar del Plata, erau minus 2 grade, deci rudele care nu i s-au deplasat în Europa cu acest prilej băgau de zor pe foc. Îi luase frigul și mai tare după o manșă întâi în care outsidera își dărâma singură castelul construit de ea însăși pe cea mai verde iarbă din tenis. A urmat, însă, una dintre cele mai uimitoare răsturnări de situație. Demagnetizată complet, britanica a fost doar martoră la un solo de rachetă din partea numitei Sierra: 6-2 și 6-1 și povestea de la All England Lawn Tennis and Croquet Club se rostogolește mai departe. Alte nopți de cazare, poate și alte all inclusive-uri, așa cum a fost meciul cu Katie.

❖❖❖

Cum ar fi fost această ediție fără ingredientul care și pișcă la limbă de câțiva ani, dar care ne aghesmuiește papilele de pe vremea în care Lehman Brothers se jucau de-a Caritas la cel mai înalt nivel? Nu-i vorbă, ușor începe să ne treacă, ne obișnuim fără Federer și Nadal și se cicatrizează și alte răni. De bube nu vom duce niciodată lipsă. De pildă, Serena și Sarapova, la cum aleargă timpul, par din alt tablou, nicidecum din sportul care la Londra se înveșmântează în alb. Deja ne-am atașat orbește de Coco și Iga, verificăm orarul ca să nu ratăm reprezentația lui Alcaraz și, deloc întâmplător, dăm și peste Sinner. Ne-a luat de prizonieri. Nu doar el, ci întregul Next Gen.

Echipa sudată a cronicarilor încearcă să-l mai ocolească, să-i minimizeze eforturile din victoriile de duzină ca aceea din primul tur, cu Muller. Se simte, însă e atitudinea firească, mecanic ajungi să nu-l mai suporți. Și o scrie subsemnatul care, de la intrarea în aglomerația martorilor lui Meșter, a clamat că e fan Djoker. Ce să mai glosezi despre limita de sus, cum ai putea redesena traiectoria norișorilor din a căror plapumă uneori se zărește acea barbă? Barbă cu majusculă, evident.

Astăzi, cu Evans, am tot foit imaginile de pe un teren pe altul, am vânat alt meci care să țină în rezervă energiile nealteratului din Balcani. Nicio șansă. Cât e încă în viața de campion, e imposibil să nu mai scobești în puțul imaginației după măcar o metaforă. E o dubioasă formă de alien, chiar și în coaja asta de pensionar.

M-am trezit la un moment dat în setul al treilea al partidei cu britanicul de 35 de ani. Și se aude comentatorul, pe la 3-0 pentru belgrădean: “E prima greșeală din meci a lui Novak când încearcă o lovitură de finețe.” Cronica s-a închis atunci. Cu toate că sorții îi scuturaseră în față un adversar pe care l-ar fi bătut și sub influența unui șpriț balcanic, așa cum ne place nouă, să dai în ele ca în vremurile bune și să-ți iasă majoritatea execuțiilor, ține de dicționarele de epitete pe care încă nu le-a editat nimeni. Pentru că, în ton cu vremurile, ne place să vorbim tot mai simplu, să topim frazele, cuvintele, s-o dăm pe acronime, pe interjecții. I s-a zis GOAT. Așa să-i rămână, și nu doar după o victorie în minimum de seturi, cu covrigel în coadă. This is Nole, ăla care ne îndeasă zilnic pe gât contemporaneitatea.

❖❖❖

Zilele dezinsecției generale prin Top 10 păreau să continue naiv-vijelios la Grand Slam-ul din Marea Britanie. Iar Iga Swiatek corespundea portretului-robot al victimei cu box office. Iarba verde nu-i place deloc, de aceea îi rânjește din CV doar un sfert de finală la Wimbledon acum doi ani. E tot mai instabilă la acoperiș după ce a coborât de pe frontispiciul WTA și nici nu s-au estompat cum trebuie urmele acelui 0-6 de la Paris administrat de Sabalenka. Parcă imună într-o anumită perioadă, deși atunci era și mai tânără, poloneza încalță tot mai des cizmele muritorilor de rând. Și se stropește. Nu toți stropii sunt apă de ploaie. Pe planetă există și zootehnie.

3-0 și 4-1 cu o americancă McNally pe care o știa foarte bine. La dublu junioare, câștigau French Open în 2018, apoi drumurile li se despărțeau ca la ieșirea de pe autostradă. Una a continuat cu viteză de croazieră spre destinațiile visate la intrarea în sportul de performanță, cealaltă a rămas la Drajna. Numărul 208 planetar. Catherine merge pe 24 de ani, e de-o seamă cu Swiatek, deci încă poate spera la o altă infrastructură a tenisului său.

Așadar, la 4-1 în setul de încălzire, pe șapca de Varșovia a început să bată briza unei relaxări care ne vorbește diverse lucruri despre fostul number one. S-a bucurat prea devreme de succes, cu toate că aici și în Australia încă n-a pupat finala? Transformarea unui copil-minune se manifestă cu atâta zgomot și atâția paraziți, ce e cu reacțiile astea adverse? McNally a întors pentru un zgomotos 7-5 și nu știu cine mai paria pe favorita meciului? Eu, nu.

S-o fi speriat ceva apoi pe eleva lui Wim Fissette? Creșterea TVA-ului la 21 de procente și a impozitelor pe dividende la 16 la sută? Dac-ar fi fost româncă, poate, numai că, de la nivelul său, politicile economice o lasă rece. Ca printr-un duș înghețat, astfel trecea Iga de manșa în care a expediat ingenuu neforțate în fileu sau la o idee de tușă. Contabilizase cam tot atâtea lovituri câștigătoare, așadar nu putea emite pretenții. Apoi, de ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a jucat ca în vremurile alea bune, fără excepție. Spirt, chirurgical, la milimetru.

Dar vă reamintesc că e pe iarbă. Nu-i priește deloc. Să fi crescut doar la oraș? Capitala Poloniei nu are suburbii în care să găsești o oază de “aici sunt la mine, la țară”?

---