Iarba a fost dintotdeauna dușmanul intim al lui Coco Gauff. Locul unde mingea alunecă în loc să sară, punctele se termină repede, iar talentul ei de alergătoare de cursă lungă antrenată mult timp în Europa, tărâmul magic al suprafețelor lente, nu prea are când să se exprime. Cocuța recunoștea, înainte de turneu, cu zâmbetul pe o buză și cu ailaltă buză mușcată cu dinții, că ea și gazonul nu au cea mai bună relație și că iarba nu-i o suprafață naturală pentru ea, „dar o s-o îmblânzesc eu”. Evident, atunci suna a promisiune de doi lei, un soi de rezoluție de anul nou care te obligă să-ți faci iar abonament la sală. Degeaba, evident.
Numai că, zece zile mai târziu, Coco a îmblânzit-o. Sau cel puțin a domesticit-o, stă cu ea în casă, n-o mai mușcă. Gauff a ajuns după meciul de azi pentru prima dată în semifinale la Wimbledon, singura piesă care-i lipsea din colecție, și a completat astfel un set rar: semifinale la toate cele patru turnee de Grand Slam. La 22 de ani, e cea mai tânără jucătoare care reușește această săritură cvadruplă de la Sharapova încoace, din 2007. Recordurile de precocitate se sparg rar, dar când se sparg poartă nume pe care istoria le cam ține minte.
Foto: IMAGO
Firește, meciul a început fix după tipicul vechii relații a domnișoarei Gauff cu podeaua din plante. Pegula, mai autoritară, a luat break încă din primul game, ajutată de două duble greșeli ale lui Coco, apoi a pus mâna pe primul set. Doar că, de acolo, Gauff a răsucit totul: dublu 6-3, 6-3, cu o cruzime chirurgical-sadică la momentele mari, transformând toate cele cinci mingi de break pe care și le-a creat. Între timp, pe planeta paralelă, Pegula rata patru din șapte. În setul decisiv, transformat de caniculă în cursă de anduranță, picioarele mai tinere ale lui Coco și-au înfipt câlcâiul în prag și au câștigat trei sferturi dintre schimburile lungi.
Evident, Coco a câștigat meciul în stilul ei, să-i zicem de azi gauffian. Cu șapte duble greșeli, mai puțin de jumătate din punctele cu a doua minge câștigate și un serviciu care a picurat toată ziua în țărâna englezească ca un robinet prost închis. Numai că asta e frumusețea lui Coco: nu câștigă fiindcă i se așază serviciul, ci pentru că aleargă cât Halep, se apără cât trei Halep și îți plantează mingile de break fix unde te doare. Serviciul o trădează de ani buni, restul o salvează de fiecare dată. Și tenisul e oricum, numai monovalent nu.
Pentru Pegula, Wimbledonul ăsta este încă o poveste care se termină la un pas de ciolan. A condus cu un set la zero și a adulmecat pentru o clipă mirosul (uscat, că astea-s condițiile) ierbii din semifinala de la Wimbledon. Doar că apoi s-a stins, la fel de discret cum apăruse, la prima ei apariție din carieră pe Centre Court. Jessica rămâne însă americanca care le bate pe toate celelalte americance, doborâtă azi de una dintre foarte puținele care reușesc totuși s-o bată pe ea.
Foto: IMAGO
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
