La finalul celor cinci ore și jumătate fără nicio secundă moartă, tenisul a făcut plecăciuni în fața lui Alcaraz și Sinner. Nimeni, niciodată, nu l-a onorat într-o asemenea manieră.
Carlos și Jannik se vor război crâncen în (măcar) următorul deceniu, dar izbânda de azi a spaniolului va marca pentru totdeauna rivalitatea dintre cei doi. Carlos, fost Carlitos, va avea mereu un ascendent în fața italianului; mereu va fi „ACEA finală” din iunie 2025, de pe zgura pariziană.
Mult timp, meciul de pe Chatrier a avut accente de Black Mirror. Ca și cum oamenii și mașinăriile au decis să-și decidă supremația prin tenis și să-și trimită la luptă cei mai de vază reprezentanți. Alcaraz pentru noi, pământenii, și dincolo Sinner. Nu (cred că) exagerez când afirm că, odată ce Carlos a salvat trei mingi de meci, la 3-5 în setul al patrulea, omenirea întreagă, de la filosofi până la salahori și chiar IT-iști, a ținut cu geniul din Murcia.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Macan. Full-electric.
Până în acel moment, Alcaraz jucase genial, dar pe bucăți, mai cu seamă în start de meci și în final de set doi. În rest, jucase doar extraordinar, ceea ce nu putea să fie îndeajuns în fața unui Sinner perfect, fără cuvântul greșeală în repertoriu. Italianul a avut totul calculat. A știut cum să controleze furia și viteza din loviturile spaniolului, a dominat jocul și și-a stăpânit trăirile cu sistemul nervos de campion din dotare. Cumva, Sinner a fost perfect.
Julian Finney/Getty Images
Ei bine, cu trei mingi de meci împotrivă în față, Alcaraz s-a lepădat de toată presiunea. Am văzut pe viu cum un geniu își îmbunătățește geniul, cât să poată doborî un rival perfect. Carlos are talentul ăsta, să vină tot timpul cu ceva nou, deși nu mai e de ieri, de azi prin circuit. Inventează la fiecare apariție câte ceva și ce ieri ni se părea imposibil în tenis, spaniolul ne pune pe tavă astăzi, cu lejeritatea și zâmbetul inocent al băiatului care habar n-are cât de mare e.
De la 4-6, 6-7, 6-4 și 3-5, senzația a fost că pe Alcaraz nu-l mai interesează scorul. Îl știa, desigur, dar trecea pe planul doi. Menirea lui era să se arate, să mai inventeze ceva și, în final, într-o seară banală de iunie, să revoluționeze tot ceea ce știam până acum despre tenis. Și evident că a reușit, nu era chip să nu o facă.
Clive Brunskill/Getty Images
Perfecțiunea lui Sinner nu a mai fost de ajuns, semn că omul rămâne cea mai complexă specie din univers. Italianul care nu-și mișcă niciodată mușchii feței și care te ucide prin constanță a fost copleșit și învins de „mâna lui Dumnezeu”, care îi returna surâzând de peste fileu.
Pe tabelă, victoria lui Alcaraz pare că a depins de un fir de ață. Dar senzația a fost că, odată evaporate acele trei mingi de meci, soarta nici nu avea cum să fie altfel, chit că Sinner a împins meciul într-un super tiebreak în care s-a comprimat. Carlos a câștigat, pentru că pur și simplu așa trebuia să fie.
Odată cu el, am câștigat și noi: am trăit o bucată cheie din istorie. De acum, în tenis va exista un „înainte și după” finala pariziană, iar noi suntem contemporani cu eroii. Nici nu mai ai de ce să-i acuzi pe ăștia mici că nu-i interesează trecutul, când prezentul și viitorul generației lor arată fantastic.
Clive Brunskill/Getty Images
Mustafa Yalcin/Anadolu via Getty Images
Andy Cheung/Getty Images
Julian Finney/Getty Images
Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.
