Haideți că am glumit! Contează enorm și actorii distribuiți în pelicula vândută la suprapreț: sfertul Michelsen – Foe, cu tot cu balta de lacrimi de după, are cu certitudine o bună cotă de piață. E un thriller autentic, care adâncește și mai tare taina din repertoriul domnului Bittman, “și băieții plâng câteodată”, însă bucuria de a urmări un Shelton – Alcaraz cu o briză de finală ca în vremurile bune e aur curat. Își va menține valoarea și în perioadele de criză emoțională.
Or meșteșugul e ținut în parametrii unei tensiuni arteriale normale de o complexă sumă de detalii. Dacă strângea și greierele câte un bob pe zi, în buza iernii s-ar fi înfățișat la Dragonul Roșu în țoale de angrosist.
Matthew Stockman/Getty Images
Shelton, de exemplu, nu trebuie să se teamă de reconversia profesională, inevitabila etapă cu care inteligența artificială ne amenință pe la colțul blocului. Lucrurile comise cu propria mână sunt cheia rămânerii în picioare, ne tot încurajează artificial optimiștii de serviciu, or acest american nu gătește pentru drumeți, nu pune gresie și faianță în cartiere rezidențiale, dar își poate deschide SRL de demolări civile și industriale. Nu-i trebuie utilaje, poate s-a mai glosat pe marginea acestui aspect – când ai serviciul lui Ben, care poate fi trecut cu entuziasm pe lista uraganelor, dărâmi și Burj al-Arab. Și altele.
Fără kerosen, fără baterii, o jonglezi doar din biceps și antebraț. Ai nevoie de personal calificat ca să-ți găsească mușterii. “Firmă handmade de demolări. Rugăm seriozitate.”
Cu 235 de kilometri pe oră servea în maxi-tiebreak, atunci când orice eroare cântărește dublu. Decât moale și prost, mai bine tare și bine – iată un motto pe care mi l-aș înrăma în biroul directorial atunci când voi deveni și eu antreprenor de succes.
Patrick Smith/Getty Images
În proverbiala-mi naivitate, credeam că-l va cruța pe Alcaraz la finalul perioadei în care europeanul văzuse mai multe halate albe decât prosoape în lateralul terenului. Cu toate acestea, Benjamin, după numele său din buletin, știe că zicala “timpul trece, leafa merge” nu promovează neapărat sustenabilitatea. Și, ca să rămân de nevoie în paradigma limbajului claustrofob de corporație, i se șubrezește și reziliența. Dacă nu plânge maică-sa, e bine ca proprii tăi părinți să-și procure un bax de batiste.
Setul de încălzire l-a ratat ca un începător. Îi luase pulsul ibericului, simțea că se poate, numai că sub scalp îi trăncănea o frână oxidată. Nefuncțională. Voința americanului se lovea de acea ușă ruginită și, pentru că nu ne place să suferim oricum, își refuza sacrificiul. În loc să treacă temerar prin obstacolul corodat, Benny lăsase un ochi spre cutia poștală. Poate-poate o veni factorul în uniformă cu o telegramă de la Carlitos: “Prietene, vezi că am renunțat din motive de neadaptare la marea performanță. Știi, am revenit după aproape cinci luni în circuit. Baftă în semifinale!” Mda, sunau doar alarmele, nimic din partea factorului poștal.
Julian Finney/Getty Images
Băieții avansau cu treaba, iar manșele 2 și 3 aveau să treacă prea repede. Alcaraz resimțea nivelul la care valsa forța brută de pe continentul nord-american. Nu mai rezolva cazul doar din background sau din noul look de Robinson Crusoe modern. Și totuși. Crețuliul care poate numai din serviciu să și extragă apă direct îmbuteliată de sub pânza freatică încă era vizitat de jena că l-ar putea scoate în decor pe ditamai campionul en-titre. De aici și acel 1-6 care a dus la un set decisiv. Întreaga Peninsulă Iberică l-a prins la cafeluță și croissant. Café con leche sau cortado, ca să pozez și în cosmopolit.
În runda finală s-a intrat abia după ce Big Ben a intrat în șoșoni nou-nouți. A mers la vestiare și a revenit încălțat altfel, iar de acum încolo se va putea folosi de această superstiție. E nouă, e ditamai ancora. Cu Alca i-a ieșit – în noii papuci n-a fost condus nici măcar o secundă, cu excepția rundei de departajare jucate până la 10. Acolo, spaniolul a avut și două în față, cu salturi înainte și înapoi susținute de lovituri aclamate la scenă deschisă, dar și Shelton se lepădase de inhibiții. Loburile în diagonală expediate la câțiva milimetri de rama adversarului și principala sa armă, lansatorul de rachete cu umăr, cot și falange, îi pâlpâiau mult în verde.
Julian Finney/Getty Images
Se instala încrederea că măcar acum poate dansa lângă un star care se reaclimatiza în tabăra de bază. Zâmbeau și șerpașii, îl vedeau pe al lor sleit cumva de un efort pe care nu-l mai depusese de jumătate de an. 8-7 pentru Benone din Atlanta care urma la serviciu. Îl dureau tendoanele țesutului conjunctiv, el nu știa ce-l apasă, și a trimis slab cu al doilea. Carlos a returnat și mai modest, în aut. Mingi de meci. Două! Apoi noul erou al Americii își încordează mușchiul fusiform și plantează asul suprem. Și zâmbește ca pe catwalk. Actoricește.
De-abia acum are ceva de pierdut – ori ia trofeul, ori își va lua gândul. Pe veci.
Darren Carroll/USTA via Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
