Poveste de la Spitalul de Urgență Joi spre vineri noaptea am fost nevoit să dau piept cu sistemul sanitar românesc printr-unul dintre vârfurile sale de lance. Spitalul de Urgență Floreasca. Vă spun din start (mulți dintre cei care
Câteva lucruri neștiute despre Angry Birds Nebunia a început în decembrie 2009. Adică acum un an. Finlandezii de la Rovio au dat lovitura cu jocul ăsta, descărcările de pe toate platformele depășind 50 de milioane până la această
Trist… Imaginează-ţi un lac imens, căruia nu-i vezi capătul şi fundul. Unul mare, pe marginea căruia să ţi se pară că eşti la mare. Sau la ocean. Lângă care stai, din care iei şi te speli pe faţă,
Susţin necondiţionat şi sincer “Ne corectăm #cudrag” Amicul Alex Tunaru îmi transmite astăzi un imbold pe care-l preiau mai mult decât fericit că pot să împărtăşesc asta cu oameni din zona în care activez şi eu. Pe scurt (să nu vă ţin mult),
Who the fuck is Vlad? O nouă întrebare foarte bună pentru cei de la OTV, Antene şi, de ce nu, pentru toate televiziunile din România. Un subiect care nu poate fi ratat. Cine Vlad? Şi, mai ales, cine e fratele lui Vlad?
Mesaj pentru femei (via bărbaţi) Una dintre tipologiile ştirilor care apar des prin online şi nu numai se referă la modul în care anumite vedete - în cele mai multe cazuri femei - arată atunci când merg pe stradă, în timpul lor
De unde ştie Vadim să înjure? Hai, bre nea Vadime, crezi că noi nu ne uităm la filme? Ce dreacu'? Filmul e AICI.
Noul logo Starbucks: fără nume, cafea şi cheesecake Băutorul de cafea din mine, delectat cu cei zero mililitri luaţi la bord în întreaga viaţă, stă şi se miră de faptul că Starbucks tocmai şi-a schimbat logo-ul cu unul în care nu mai apare nici
Crucea Secolului stă în calea evoluţiei poporului român Dacă aveţi multă treabă prin zona Pieţei Charles de Gaulle, aţi face bine să vă daţi demisia, să rezolvaţi problemele şi să mergeţi să vedeţi în Herăstrăul până în luna martie. Pentru
Poveşti cu Passat, H&M şi un politician care semnează lucruri 1. Volkswagen îşi promovează modelul Passat în Bistriţa. Problema numărul 1: Volkswagen a lansat de ceva vreme noua generaţie a lui Passat pe piaţa din România, deci un ditai billboard-ul trecut