Lecție de marketing sportiv – fenomenul Red Bull Red Bull a fost la început un produs. Unul. Din care s-a născut un imperiu. Pentru că ulterior a venit marketingul. Și promovarea agresivă nonconformistă. Toată lumea știe deja ce e Red Bull Flugtag.
Eminescu, Scrisoarea I, Cosmogonia și Imnurile Vedice Ziua lui Mihai Eminescu este ziua "poetului nepereche", a "celui mai mare poet național". De fapt, e ziua unor clișee de acest tip, pentru că omul Eminescu a fost unul extrem de simplu, chit că manualele
Top Sport – Clasamentul respectului pentru cititor Dacă la fotbal ajungem să jucăm cu cei mai buni jucători din lume doar în amicale o dată la 50 de ani, când construim câte un stadion (și ăla mai degrabă de rușinea UEFA, că și-o fi pus Mircea
Dacă am fi trăit în Germania… Dacă am fi trăit în Germania, Delta Dunării ar fi fost un punct turistic în care s-ar fi înghesuit întreaga lume, iar singura problemă nu era "de unde să luăm bani pentru a menţine curăţenia?",
Cu mine despre mine la B-Cafe Robert Antonescu, omul care a inventat B-Cafe, m-a provocat acum vreo două luni la o discuție între patru ochi, dar cu o cameră - a lui - interpusă. Am acceptat, evident. Și sunt mândru că mă
Când presa de sport nu are reprezentanţi Ai noştri şi-au făcut 50 de posturi TV unde comentează ce-a făcut familia Becali şi ambalează totul sub formă de "Ştiri sportive", că nici măcar "Ştiri din sport" nu-s în stare să zică,
Reclamă la Dacia Duster? Biroul olandez al celor de la Dacia nu are vreo legătură cu spotul ăsta, dar sunt sigur că acesta va deveni un film pe care-l vor vedea mulţi. Foarte mulţi. Apropo, ar trebui dat ca test la examene
Joy to my eyes În cazul în care mă daţi dispărut astăzi, sunt - virtual, evident - cu nasul în Salonul Auto de la Detroit, care a început astăzi peste Ocean. iar mai jos aveţi câteva dintre modelele care au
Planurile pentru cronici.ro în 2011 To'ar'șu Make îmi ridică mingea la fileu (ca-ntre voleibaliștii de un metru și zero și 100 de kile ce suntem) și mă invită, printr-o leapșă, să-mi expun planurile pentru blogul de față în
Copiii de azi versus lucrurile de ieri Sunt curios cum vor reacționa copiii din 2025 când vor vedea un iPad, un iPhone, un CD, un mouse sau o tastatură... http://www.youtube.com/watch?v=gdSHeKfZG7c