---

Tenisul feminin a primit azi două vești care, puse cap la cap, spun foarte multe despre cât de mult contează numele și aura în sportul ăsta. Prima: Serena Williams, ajunsă la 44 de ani, cu doi copii acasă și fără vreun meci oficial din 2022, și-a confirmat revenirea săptămâna viitoare la dublu, la Queen’s, alături de canadianca Victoria Mboko. Probabil urmează și Wimbledon, doar nu s-o întoarce Mama Lor pe iarbă la juma’ de secol de la naștere ca să se plimbe printre tufe în Herăstrău. A doua veste a venit seara, pe Court Philippe-Chatrier, și a fost mai mult simbolic legată de prima: Aryna Sabalenka a învins-o pe Naomi Osaka cu 7-5, 6-3 într-o optime de finală care a reprezentat un duel între două moștenitoare ale aceleiași tradiții de forță brută pe care ne-a lăsat-o Serena atunci când a anunțat că se retrage un pic la depou.

Osaka a cucerit primul ei Grand Slam fix în finala aia de tristă amintire cu Serena, la US Open 2018, cu a lui Williams atinsă de mania persecuției, cu tribunele-n delir mistic și cu proaspăta campioană care plângea în loc să sărbătorească. Grea cronică am scris în noaptea aia, e complicat să nu aluneci pe panta atât de generoasă a sudalmei. Sabalenka, în schimb, e continuatoarea directă a sfintei școli bastârcești, tenis în care mingea e lovită cu ură personală într-o linie directă care pleacă de la Serena și ajunge la toate fetele care sunt convinse că forța brută deschide orice lacăt. Două jucătoare cu câte patru Slam-uri fiecare – acum, că scriu asta, mi se pare aproape neverosimil, dar ăsta e adevărul – față în față în prima partidă feminină programată în sesiunea de seară la Roland-Garros din 2023 încoace. Liberté, egalité, dar totul până la bani de bileté.

Și a arătat ca un eveniment important, cel puțin la început, când cele două au transformat zgura în hard și s-au lovit cu pumnii goi, fără mănuși, serviciu peste serviciu. Doar că un meci nu se decide acolo unde două jucătoarele se bat de la egal la egal, ci în momentele în care una dintre ele clipește și cealaltă nu. La 5-5 în primul set, pe un al doilea serviciu timid al Osakăi, Aryna a atacat sălbatic, a smuls breakul și a închis apoi setul cu un as, fiindcă cel mai bun finisher din tenisul feminin nu stă la negocieri când îi așezi pe tavă astfel de momente. Osaka avea nevoie să creadă că poate, iar Sabalenka tocmai îi decupase credința din encefal.

Am mai spus-o: de vreun an și jumătate-doi încoace, Sabalenka nu mai joacă strict din topor pur. La forța de presă hidraulică a adăugat mâini de croitoreasă: asortează ba scurte, ba câte-un slice, ba un voleu fin cu care, de exemplu, a rupt decisiv setul al doilea. Practic, fix lucrurile care o separă acum de o Osaka rămasă blocată în aceeași paradigmă a jucătoarei de forță. Bineînțeles că Naomi poate încă să țină pasul cu vârfurile, dar între a ține pasul și a câștiga diferența se măsoară fix în sculele suplimentare pe care Aryna și le-a adăugat în trusă.

Odată cu eliminarea Osakăi, pierdem și spectacolul de modă pe care japoneza îl punea-n scenă la fiecare intrare pe teren. Nu ne pricepem noi la cusături și finețuri stilistice, dar simțim când prea multă distracție îi face rău în special ei, pentru că senzația e că Osaka se gândește mai mult la culoarea paietelor de la următorul meci decât la meci în sine. Spectacolul ăsta vestimentar a fost interesant prima dată, amuzant a doua oară, iar de acum a ajuns la fel de enervant ca hăulelile din tribunele de la Roland-Garros, care distrag atenția de la tenis și pe care le suportăm doar fiindcă n-avem încotro. Ne-am adunat aici pentru tenis. Dacă voiam paiete și tul, făceam turneu direct la Galeriile Lafayette, au ăia acolo și niște clătite excelente, la o adică.

---

Vrei cronici care-ți vin direct pe mail fix când publicăm? Bagă aici mailul:

---

Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.

---