Anul ăsta, Sascha Zverev pare-ntr-o luptă personală cu toate fantomele trecutului. După ce-a băgat la teșcherea primul său Slam la Roland-Garros și a depășit pe exterior celelalte șuruburi personale, pe care le-a lăsat undeva în spatele anteriorului viraj, pare că omul nostru reușește să negocieze cu viața o eliberare de ostatici.
Sandu a pășit miercuri pe peluza londoneză cărând pe creieri două fantome deodată. Una veche de-o carieră, cealaltă veche de doi ani. Prima-i iarba, a doua-i Taylor Fritz. Și, cum se întâmplă rar în sport, le-a îngropat pe amândouă în aceeași după-amiază, în mai puțin de două ore, profitând de faptul că de la înălțimea lui e ușor să bagi hârlețul până la vârful cozii în cernoziomul britanic.
Gazonul i-a fost lui Zverev, ani la rând, amintirea neagră în care psihologii sportivi nemți au încercat să-l convingă să intre ca să-și plătească datoriile. Sascha are 25 de titluri în carieră, adunate pe zgură, pe beton, pe podele vopsite prin săli cu ștaif prin toate colțurile lumii, dar absolut niciunul pe gazon. Din zece ediții de Wimbledon la care a semnat condica, cea mai frumoasă amintire pe care a reușit s-o adune aici era o optime. De exemplu, anul trecut a pierdut chiar din primul tur, cum fac băieții cu wildcard care-și bazează bugetul din restul sezonului pe un meci luat pe sub mână la Slamul de acasă. Un jucător care a făcut cel puțin finală la toate celelalte trei turnee de Grand Slam trata gazonul londonez ca pe o alergie sezonieră: venea vara, strănuta câteva meciuri și apoi pleca acasă.
Daniel Kopatsch/Getty Images
A doua stafie care-i bântuia mintea lui Sascha era mai proaspătă, dar la fel de apăsătoare. Pe Taylor Fritz, Zverev nu l-a mai bătut de doi ani: șapte meciuri la rând, toate pierdute, ultimul chiar acum două săptămâni, în semifinala de la Halle, tot pe iarbă. Pentru el, Fritz a fost mereu genul de adversar care-l făcea să i se strângă stomacul atunci când îl vedea pe tablou.
Proaspăt campion la Roland-Garros, deci dotat suplimentar cu încrederea celui care a scăpat de ditai bolardul pe care-l căra pe umeri, Zverev a prins azi curaj să-și invite fantomele la dans și să le calce cu forță pe bombeu. Chiar dacă a început prost, cum începe de obicei cu Fritz, și a salvat două mingi de break pe propriul serviciu, Sandu n-a mai clipit: i-a luat serviciul americanului la prima ocazie și l-a lăsat pe tot parcursul meciului să fie un punct alb în retrovizoare.
Cameron Spencer/Getty Images
Fiindcă pe iarbă e vital serviciul, armă pe care Zverev a avut-o dintotdeauna, dar pe care n-a ascuțit-o niciodată atunci când cobora din tren la Wimbledon. Când a servit pentru primul set, la 5-4 și 15-40, cu toți demonii lui de artilerist care-l fac să iasă din balamale fix în momentele importante, Sascha a inventat patru mingi de serviciu ucigașe, doi ași și două bastârci imposibil de agățat, și a închis setul cu un răget care s-a auzit până-n catacombele din Leipzig.
Asterisc obligatoriu: astăzi, Fritz n-a fost Fritz. Americanul a cerut un timeout medical la 2-1 în setul al doilea pentru un genunchi drept care-l chinuie de la începutul sezonului și a fost vizibil ologit tot restul partidei. Ar fi cumva legitim să ne întrebăm, deci, cât din victorie a fost meritul lui Zverev și cât tendinita adversarului. Cred că cinstit e să recunoaștem c-au fost ambele deodată: Sascha conducea deja cu un set și un break când genunchiul lui Fritz s-a auzit scârțâind, dar la fel de adevărat e că un Fritz în deplinătatea facultăților fizice nu pierdea ultimul set cu 6-2, ci l-ar fi pus pe neamț să-și miște lanțurile mai cu talent pentru a ajunge în semifinală.
Matthew Stockman/Getty Images
Pe Zverev nu pare să-l intereseze major însă aspectul tehnic al situației avantajoase în care se află. Oricum am suci argumentarea, ambii săi demoni contextuali au rămas azi îngropați în loc cu verdeață. Germanul s-a calificat în prima lui semifinală la Wimbledon la a zecea încercare și a devenit al cincilea jucător activ care bifează semifinale la toate cele patru turnee de Grand Slam. Toate celelalte detalii sunt coji de cartofi pentru Sascha la ora la care, cel mai probabil, omul bea o bere cinstită într-o cadă plină cu gheață, pentru că mâine are zi de pauză.
Dar viața e hâtră și i-a pregătit o stafie de rit nou cum Zverev n-a mai întâlnit de ceva vreme: de data asta nu-i un uriaș de gaica căruia s-a mai agățat în trecut, ci un wildcard britanic de pe locul 114 mondial. Arthur Fery, localnic care va pune la treabă râul și ramul ca să-l devieze pe Zverev de pe traiectoria uniform accelerată pe care s-a angajat încă de pe vremea în care șosetele albe terminau ziua în zoaie portocalie.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
