Filmul lui Fery merită văzut de la coadă la cap, ca-n Benjamin Button.
Ultimul imagine e cea a unui copil de 23 de ani și 1,75 m, întins pe spate pe iarba de pe Centre Court, cu brațele desfăcute, în timp ce tabela arată un 6-0 care nu-i lasă finalistului de la Roland-Garros nici măcar consolarea unui game în ultimul set. Arthur Fery, locul 114 mondial, înfipt pe tablou cu wildcard, tocmai a devenit primul jucător băgat pe sub mână în turneu care ajunge într-o semifinală de Grand Slam masculin de la Goran Ivanisevic încoace. Se întâmpla acum un sfert de secol, în 2001, iar croatul a și câștigat atunci trofeul.
Derulăm puțin înapoi. Înainte de covrigul care l-a lăsat pe Cobolli cu ochii în gazon, a existat un tiebreak în setul al doilea în care italianul și-a jucat, practic, turneul: în loc să facă 1-1 la seturi, Flavio l-a pierdut cu 7-4 și, odată cu el, a trimis orice iluzie în canalizare prin excelentul sistem de drenaj de la All England Club. Iar înainte de tiebreak, a fost un prim set în care puștiul britanic i-a luat serviciul finalistului de la Paris cu încrederea unui jucător care nu crede în horoscopul de dimineață și în clasamentele de luni. Cobolli venea după cea mai bună lună din viața lui și s-a trezit în fața unuia dintre cele mai dureroase meciuri din viața lui.
Clive Brunskill/Getty Images
Derulăm mai mult. Cu două zile înainte, Arthur Fery îl degaja pe Grigor Dimitrov în cinci seturi, pe un Centre Court în delir, cu Federer în loja regală, revenind de două ori din hăul break-ului în setul al patrulea. Înainte de asta, îl bătuse pe Zizou Bergs, tot în cinci. Înainte, pe Otto Virtanen, adică pe finlandezul care-l expediase în Maldive pe Shelton. Iar la început de tot, în prima zi, pe Dzumhur, într-un meci la care nu s-a uitat nimeni, fiindcă nimeni nu dă doi bani pe wildcard-uri. 18 britanici au intrat pe tablou la simplu, iar 17 au leșinat până la finalul celei de-a doua zile. A rămas Fery, pe care federația britanică l-a chemat la petrecere mai degrabă din complezență decât din convingere.
Matthias Hangst/Getty Images
Băgăm creionul în casetă și derulăm de tot, până la prima scenă. Un copil născut la Sèvres, lângă Paris, din tată francez multimilionar, șef de fond de investiții și președinte al clubului de fotbal Lorient, și mamă fostă jucătoare de tenis. Arthur ajunge pentru prima dată la Wimbledon (nu la turneu, în cartier) când împlinește o lună. Crește în zgomot de dopuri de șampanie, la cinci minute de All England Club. Unde maică-sa, membră de onoare, îl duce să bată mingea de mic. Trece prin școala de elită din colț, apoi prin Stanford, cu diploma la teșcherea, deci în familia asta nimeni nu joacă tenis de foame.
Iar în seara asta, ca în fiecare seară din ultimele două săptămâni, Fery bagă clonțu-n pernă acasă la ai lui, ca după fiecare meci din turneul ăsta, în camera lui din colțul casei. Cameră care probabil că la un moment dat a mustit de postere cu Andy Murray. La o aruncătură de băț de locul în care vineri va juca o semifinală de Wimbledon contra lui Zverev.
Povestea unui drum de cinci minute pe care Arthur Fery l-a parcurs în 23 de ani. Vineri aflăm dacă mai are combustibil pentru încă un kilometru.
AAdam Davy/PA Images via Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
