Se cuvine pomenit, în luna septembrie, sfântul Alexandru din Hamburg, aparent al treilea din Treimea tenisului masculin, născut din părinți ruși, cu nume rusesc și pașaport nemțesc, care vineri a stat față în față, în penultima încercare de la New York, cu un rus cu prenume american. Karen, nume pe care în altă dimensiune internetul îl știe din meme-urile cu doamne învolburate și misecuviniste care cer să vorbească cu managerul. Așadar, am avut neamț cu nume de rus contra rus cu nume de american, pe un teren din Queens, cu arbitru din altă parte, să trăiască globalizarea și cine încă are impresia că-i doar o teorie de seminar.
În luna ianuarie Anno Domini 2026, cărturarii tenisului, implicit cei de față, scriau pe pergament despre dominația celor doi sfinți, Jannik și Carlos, și despre cum restul lumii se va mulțumi mult timp de atunci înainte cu firimiturile de sub masă. Iată-ne însă acum, la ultimul Slam al sezonului, când vedem că un al treilea sfânt a jucat trei finale barosane din trei: a câștigat una la Paris și tocmai a pus mânuța pe a doua.
Garrett Ellwood/USTA via Getty Images
Acum, știm că orice viață de sfânt începe lent și se termină greu, iar viața în miros de burger a lui Sascha a fost cam pe dos. Primele două meciuri au fost cele mai grele, cinci seturi cu Sonego în cinci ore, apoi cinci seturi cu Halys în aproape patru și jumătate, cu tiebreakuri muncite și cu jumătate de noapte hălăduită pe terenuri în căutarea calificării. De acolo încolo, ca prin minune, cum se face când munca-i sfântă, drumul s-a netezit, ajutat și de adversari cu nume perfecte pentru un Challenger la Dej: Tabilo, Darderi și van de Zandschulp au însemnat nouă seturi câștigate de Zverev consecutiv înainte de semifinală, iar azi a urmat Karen, tot în trei. Sfântul a urcat dealul cu tot bagajul în cârcă în prima săptămână și l-a coborât cu liftul.
Cât despre minunea propriu-zisă, se consemnează pentru veacurile viitoare punctul care a închis setul al doilea. O colecție de bastârci una după alta, mingi scoase de unde fizica ne zice că nu se scot, un schimb care părea că n-are de gând să se încheie în viața asta. Va fi unul dintre punctele anului, cu o singură problemă la dosar: s-a terminat cu o eroare neforțată a lui Karen. Mă rog, neforțată zic statisticile. Eu, care am văzut ce l-a forțat, nu aș băga mâna-n foc.
Dar nici sfinții nu-s fără de păcat, iar al nostru își cară ispitele în fiecare zi pe teren. Bate mingea înainte de serviciu de un miliard de ori de parcă numără mătănii, până când arbitrul își pierde răbdarea. Azi și-a pierdut-o când Zverev avea minge de set în setul al doilea și a decretat time violation. Știți cum e, noi aplaudăm efortul și ne plac performerii, dar nu poți zice că lucrurile astea aterizează din senin, sunt involuntare, așa a vrut Domnul. Omul care bate mingea de o sută de ori înainte de serviciu știe că o bate de o sută de ori și că o face ca să-i dea celuilalt creierul prin mașina de tocat ușor, lent, un milimetru la fiecare servă. Plus că undeva în spatele creierului, cum le stă bine cronicarilor cu memorie lungă, am reținut și alte bube de prin trecutul lui, pe care nu le pomenim aici, că ne-au murit paparazzi, dar care ne dau imaginea completă a personajului. Ca să nu ne rămână doar bucata cu diabeticul campion, pe care o respectăm până la infinit și dincolo de el.
Ereticul, la rândul lui, ar fi putut de două ori să prelungească ceea ce oricum arăta a agonie. În tiebreakul setului al doilea a condus cu 5-3 și a pierdut cu 9-7. În tiebreakul setului al treilea a condus cu 5-2 și a pierdut șase din ultimele șapte puncte, 8-6. În tot meciul, sfântul Sascha a câștigat 107 puncte, Karen 104, deci concluzionăm cele trei puncte diferență sunt dovada faptul că finalele se acontează cu o riglă gradată mult sub milimetru.
Patrick Smith/Getty Images
În ciuda exaltării dintr-un sezon în care Zverev are toate șansele să se cațere pe locul 1 mondial, partea delicată a vieții, aia pe care sinaxarele o trec cu litere mici, este faptul că Sandu se cam suie pe pereți doar în momentele în care ceilalți doi sfinți lipsesc din calendar. La Paris, Jannik a plecat din turneu și Carlos n-a venit deloc, deci Sascha a profitat și a preluat cupuța pe piept. La Wimbledon, Jannik a fost acolo, deci Alexandru a fost maximum al doilea, cum a fost mereu al doilea sau al treilea când erau ăilalți prin zonă. La New York, Jannik e cu genunchiul în congelator, iar Carlos a plecat într-o noapte pe la patru dimineața, de-atunci nu mai știm nici pe ce fus orar suntem, nici pentru fus orar scriem. Cert e că sfântul e iar singur în biserică. Și când e singur, arată exact ca un sfânt.
Dar astea sunt statistici și detaliile oamenilor răi. În viața reală, Sascha joacă duminică finala cu un american, Shelton sau Tiafoe, dar de fapt va juca cu o țară întreagă care n-a mai câștigat un Slam masculin de pe vremea când Zverev avea șase ani. Dacă ia trofeul, va fi al doilea din carieră și al doilea din an, treabă îndeajuns de serioasă pentru omul care până în iunie era cel mai bun jucător fără Slam din istorie încât să sune a ditai canonizarea.
Al Bello/Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
