La vita e Belinda

La cum a început meciul ăsta, Sorana a părut că n-a intrat în teren doar să-și căsăpească propriii demoni, ci să răzbune toate diferențele istorice pline de contrast dintre Elveția și România.

Nu trecuseră încă 20 de minute din partidă și Sori punctase deja pentru noi în toate partidele oficiale și neoficiale cu elvețienii. Și-a luat revanșa pentru noi în lupta cu creditele în franci, a egalat de una singură din foarfecă în meciul pe care Generația de Aur l-a pierdut cu 4-1 la Mondialul din State, a pus-o de-un calcul intravilan și a tranformat Zermatt-ul în cartier rezidențial al Predealului.

În subsidiar, însă, răfuiala Soranei a fost mai degrabă cu ea însăși și cu barajele mentale care i-au tăiat mai mereu aripile atunci când părea că-i gata să plece de pe portavion. Am mai vorbit despre cum Sori, o jucătoare căreia-i poți contesta multe, dar nu și potențialul gigantic al talentului, nu a reușit să se cocoațe decât până pe locul 21 mondial într-o epocă în care nume pe care le-am uitat deja au câștigat Slam-uri și apoi au uitat brusc cum se ține racheta.

De data asta, însă, Sori a mai avut un resort comprimat într-o pungă de energie potențială: meciul de anul trecut cu Belinda Bencic. Tot la US Open. Dar în turul al doilea. O partidă în care a noastră a avut 6-3 și 5-3 înainte ca elvețianca să-și aducă aminte ce-o mână-n luptă și să răstoarne masa.

Chiar dacă Belinda a primit puls spre finalul setului și-a încercat din nou o remontada, Sorana și-a tăiat singură cordonul ombilical care-o ținea legată de ușă. Odată așezată la manșă, a noastră a luat primul break în setul secund, apoi pe-al doilea, apoi pe-al treilea, apoi pe-al patrulea, iar senzația a fost că Sorana putea s-o țină așa și dacă se jucau 3 seturi din 5, ca la băieți.

Spre deosebire de anul trecut, la 6-3 și 5-3 Sori a închis meciul și-a înghițit cheia, calificându-se în sferturile de finală de la US Open pentru prima dată în carieră. O așteaptă acolo Karolina Muchova. Un zid ceva mai trainic decât cel al Belindei. Dar peste zid începe să se vadă soarele, semn că răsăriturile sunt frumoase și inspiraționale chiar dacă până la o vârstă ți s-a părut o naivitate să le privești ochi în ochi.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE NOUL PORSCHE CAYENNE

---

Jelena Ostapenko – Iga Swiatek: 3-6, 6-3, 6-1

Habar n-am cum se spune „Nănașă” în limba poloneză, dar de azi e cert că și polacii au un termen distinct pentru a explica ce reprezintă Jelena Ostapenko în viețile lor de oameni care-și pierd nopțile urmărind pufoasa verde. Adică mingea. Mingea.

Cu victoria asta, în care a răzbunat tot ce nu-i iese prin turul 1 de la celelalte turnee la care ia bătaie de pe la jucătoare naufragiate, Leana devine singura jucătoare din lume care a reușit s-o bată de patru ori pe Iga Swiatek. Dacă aveați impresia că viața nu-i cocoșată de ironie, analizați situația asta: 4-0 la meciuri directe între Ostapenko și Iga.

Pentru a bifa a fixa cu mortar a patra cărămidă în zid, Ostapenko a fost nevoit să să moară puțin ca să învie și să-și urle prezența. După un prim set în care părea că există în sfârșit logică în pozițiile WTA, Nănașa a preluat lumânarea și i-a descusut șuruburile Igăi până când din poloneză n-a rămas decât o grămadă de fiare.

În cele două seturi câștigate, Aliona a reușit performanțe pe care alții doar le visează. Cum ar fi faptul că i-a luat 7 break-uri din 13 game-uri pe serviciu Igăi. Sau că a agățat 7 game-uri consecutive de la 4-3 pentru ea în setul al doilea. Sau că a tocat-o mărunt pe Iga cu sunetul enervant al pantofilor atunci când stătea la primire. Sau că Lenuța s-a asigurat că la finalul US Open prima poziție în clasamentul WTA îi va aparține, în premieră mondială, Arynei Sabalenka.

Sau că a scos-o pe Iga Swiatek de pe o jumătate de tablou pe care mai sunt Coco Gauff (următoarea adversară, în sferturi), Karo Muchova și Sorana Cîrstea. Și zău dacă nu o transformăm oficial pe Nănașa în Doamnă a sufletelor noastre dacă-i deszăpezește Soranei drumul cu freza.

Karolina Muchova – Xinyu Wang: 6-3, 5-7, 6-1

Cu stilul ei de joc care combină mișcări și lovituri old school cu o abordare mentală digitală, binară a jocului, Karolina Muchova e o tipă care nu prea are cum să-ți pice greu la stomac. E pur și simplu o prezență plăcută cu un joc echilibrat și care primește note olimpice la nivel estetic. Deși a explodat cu artificii la Roland-Garros-ul din vara acestui an, unde a săpat până-n finala pierdută cu Iga, Muchova e printre noi de ceva vreme, dar a plutit deasupra beligeranțelor fără să se implice în poveste, de te și miri că s-a născut la Olomouc și nu printr-un sat de lângă Zurich, cum se face.

Dar cel mai important lucru legat de Muchova este că e o jucătoare care personal îmi amintește de Simona pe alocuri. A noastră are în plus picioare mai iuți, a lor are în plus simțul fileului, dar per total cele două sunt sculptate în aceeași trunchi. S-au și întâlnit la Wimbledon, anul trecut, unde a câștigat Simona, iar în cel mai recent interviu oferit în detenția metaforică pe care o trăiește în perioada asta, pentru Eurosport, Simona zice de bine de Karolina. Deci avem brusc și legături sentimentale cu fata asta, al cărei singur păcat e că are 27 de ani într-o lume în care tinerețea ni se cam duce cu anii, vorba cântecului.

Azi, Muchova s-a calificat în sferturile de la US Open în premieră pentru ea. A mai fost în optimi în 2020, când a scos-o Vika, dar de data asta a intrat pe teren cu elanul jucătoarei care și-a găsit albia. Plus că Wang are o rezonanță pozitivă pentru Muchova, pentru că a bătut o reprezentantă a dinastiei Wang la Seul în 2019, când a câștigat singurul ei turneu mare în WTA. Era altă Wang, dar mai ales era altă Muchova. Karolina de azi poate mult mai multe și probabil că ne va și arăta asta în anii care urmează.

Coco Gauff – Caroline Wozniacki: 6-3, 3-6, 6-1

Pe vremea în care Wozniacki le făcea pe adversare să descopere primele fire albe de frustrare, Coco Gauff de-abia învăța cum să țină creionul la bastonașe.

Deci partida dintre cele două a avut două valențe. În primul rând, Coco urma să se măsoare împotriva unui zid care în teorie se suprapune perfect ca antidot peste jocul ei agresiv. În al doilea rând, Wozniacki urma să facă o primă revizie reală în 160 de puncte care să-i indice cum îi mai arată tenisul afectat de pauza de trei ani.

Și-a fost foarte interesant. A zis și Coco la finalul partidei: după primul set, părea că meciul e simplu și că Wozniacki se va retrage la depou fără să claxoneze. Doar că, în vâltoarea partidei, Gauff a uitat că-n fața ei stă o tipă cu unghii lungi care se agață de tine ca rădăcina de buruiană invazivă de tot ce prinde la orizont. Și o dată ce și-a relaxat trapezul și romboidul, daneza a scăpat ca peștele din palmă: un break pe fondul somnolenței a fost destul pentru ca scorul să fie egal după ce se jucase o oră și jumătate de tenis.

Nu mai zic că a intrat tenisul american în sperieți când Woz a început setul decisiv cu break. N-a fost atât de liniște pe Ashe de când au revopsit ăștia pereții înainte de turneu. Doar că lucrurile s-au calmat după ce Coco a pus căpăstrul pe lipițan și l-a calmat cu șase lovituri țintite la stomac.

E tinerețe în tenisul mare, iar trecutul e frumos mai ales pentru a ne aduce aminte de unde venim. Dar are din ce în ce mai puține fise.

Ben Shelton – Tommy Paul: 6-4, 6-3, 4-6, 6-4

Așa cum îi știți, americanii se aprind foarte repede, de obicei pe subiecte superficiale. De exemplu, chiar dacă la Slam-ul de casă au avut atât de mulți reprezentanți locali, încât la un moment dat părea că la fiecare meci joacă cel puțin unul, știrile care vin dinspre New York se leagă mai ales de detalii care n-au legătură cu jocul în sine.

Ben Shelton, probabil cel care va completa noua treime din tenisul masculin după ce Djokovic va decide că i-a zăpăcit destul pe juni, s-a calificat în sferturile de la US Open după un meci cu (bineînțeles) americanul Tommy Paul.

Publicațiile americane s-au excitat însă mai ales pentru că Shelton a trosnit două serve cu 240 de kilometri pe oră (adică 149 de mile pe oră după standarde locale), periculos de aproape de recordul absolut de la New York, bifat de (bineînțeles) americanul Andy Roddick.

Și e foarte amuzant faptul că la ditamai turneul lucrăm după standarde de bâlci, unde scena principală e la standul care măsoară forța loviturii cu ciocanul. Dar nu putem să le luăm bucuria de a-și măsura fericirea în mile pe oră: sunt regulile casei, musafirii să se abțină.

La capitolul tenis, Shelton și-a luat revanșa în fața colegului Tommy, care l-a evacuat în meci direct la Australian Open. Ar fi trebuit să fie ceva mai ușor, în 3 seturi, dar pe Ben l-a luat flama la 4-1 în setul al treilea și a dormit în post în timp ce probabil încerca să pocnească servicii cu care să-și depășească propriul record.

Shelton va juca în sferturi cu (bineînțeles) americanul Frances Tiafoe. Deci americanii vor avea cel puțin un copil în semifinale. Acolo dau de Nole și-i limpezește pe toți, dar visul american merge mai departe, cine știe cu ce viteză o să-i dea vreunul vreun as sârbului?