Alcarâzi și câștigi

Scriem, fără excepție, despre toate turneele de Grand Slam, ca niște deținători de condeie productivi și puțin plini de sine. Dar US Open reprezintă piatra de încercare în viața asta de cronicar meșterit, momentul în care te iei la trântă cu tine însuți ca să înțelegi dacă-ți mai funcționează corpul ca la 20-25 de ani ori ba.

În perioada asta a anului, ne testăm, prin rotație, să vedem cum se mai simte să pierzi o noapte întreagă, ca-n vremurile în care umblam, vorba lui socru-meu, „de-a-mbăuturelea”. Cum și dacă reușești, pe la 5-6 AM, când o parte din clasa plătitoare de taxe se trezește deja întru prestația capitalistă zilnică, să găsești o observație fină. Să scornești o glumiță mai puțin intuitivă. Să nu comunici doar scorul, două-trei statistici și apoi să urezi „noapte bună” abonaților, ca la agențiile de știri.

În apărarea mea, eu am militat încă de anul trecut ca US Open să treacă pe oră europeană. Până la urmă, ora exactă se dă aici, în Europa, nu peste ocean. Acum vreo 20 de ani, da, credeam încă în visul american și am fi lăsat, cuminți, capul în jos: „Jucați, brothers, la cât vreți, apropo, nu dați o viză?”. Între timp, ne-am dat seama că nu ne coafează nici munca până la epuizare, nici să admirăm colecția de pistoale a localnicilor și nici să ne urcăm în mașină și să conducem jumătate de oră pentru o banană și o legătură de ceapă.

Dar acceptăm situația cu stoicism. Până la noi ordine, primim US Openul așa cum e și continuăm să proiectăm opinii înțepate, în timp ce pretindem că suntem experți în tenis.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE NOUL PORSCHE CAYENNE

---

Carlos Alcaraz – Dan Evans: 6-2, 6-3, 4-6, 6-3

Carlitos s-a impus destul de clar în fața lui Dan Evans, dar scorul nu dezvăluie deloc toată istoria veselă a partidei. Britanicul de 33 de ani e unul dintre ultimii soldați din „garda veche”, dotat cu o tehnică sclipitoare, apetit pentru spectacol și multă, multă fericire. Evans, despre care unii ar putea pretinde că a fost un mediocru toată cariera (și n-ar greși neapărat), a contribuit din plin la o partidă pe care o va tot povesti, sper că la fel de bine dispus ca azi, peste ani.

Englezul născut la Birmingham și stabilit la Dubai chiar e una dintre tot mai rarele specii de tenismeni care lovesc mingea cu zâmbetul pe buze. Un „nebun” care se bucură sincer de joc, indiferent că uneori iese treaba bine, alteori nu. Pe deasupra, să-i iei un set magului Alcaraz, după o manșă în care ai avut o singură greșeală neforțată, e o performanță în orice context. Mai ales că murcianul a făcut, și nu o dată, vrăjitorii de genul ăsta:

https://twitter.com/usopen/status/1698050896557453723

Acum, ca să-i dăm lui Alcaraz ce-i al lui, să ne amintim că spaniolul are numai 20 de ani și vreo patru luni. Omul nostru nu doar că are potențial enorm și crește sportiv de la un turneu la altul, dar se mai dezvoltă și fizic. Mușchii tot mai proeminenți, postura tot mai grandioasă, de salvamar la care n-ar trăncăni nimeni în Costinești, ba parcă a ciupit și un pic în înălțime de la Wimbledon încoace.

Viitorii adversari ai lui Făt-Frumos Alcaraz au ce să extragă din jocul ăsta. Jumătatea plină a paharului e că spaniolul mai și pierde seturi, chit că se întâmplă când oponentul joacă aproape perfect și nici lui Carlitos nu-i intră toate. Jumătatea goală e că, omenește vorbind, e aproape imposibil să menții agresivitatea și ritmul impuse de Evans în setul al treilea. De altfel, actul al patrulea a fost adjudecat relativ lejer de spaniol, la rândul său relaxat și pus pe șotii. A rupt echilibrul la 4-2 și apoi și-a menținut avantajul fără mari bătăi de cap.

Altfel, de reținut că micuțul Carlitos e iubit nu doar pentru că-i tânăr, râde seducător și cară cu eleganță legenda celor trei grei mai departe. Spaniolul, mereu intens și în căutare de unghiuri noi și combinații proaspete, e capabil să rezolve și nevoia acută de reels pe Instagram a generațiilor Z și Alpha. Din meciurile murcianului se pot scoate zeci de minute de rezumat și sute de video-uri scurte. Ceea ce nu se poate spune despre majoritatea colegilor săi de generație, care merg mai degrabă pe ideea „tare și pe sus”, vorba regretatului Halagian.

Clara Burel – Aryna Sabalenka: 1-6, 1-6

Meciurile de tip blitzkrieg nu prea fac bine nimănui, ca să fim cinstiți. Învinsa alunecă periculos înspre întrebări existențiale, de tip „chiar așa de slab joc?”, în timp ce învingătoarea poate să-și ia lumea în cap. E drept, Sabalenka nu mai e acea Sabalenka de acum câțiva ani, când căuta pe Google termeni precum „consistență”, „constanță” ori „stăpânire de sine”, că nu se lipeau de ea și pace.

Aryna capătă tot mai multă încredere de la un turneu la altul, dovadă nu doar loviturile acelea înfipte și exacte, ci și echipamentul trandafiriu cu care s-a afișat pe arena „Louis Armstrong”. Una cam golașă, altfel, semn că americanii chiar lucrează la 11:30 în miezul zilei. Și de aia au, ar completa probabil alde Andrei Caramitru.

Diferența dintre bielorusă și Clara Burel a fost abuziv de mare, cam ca cea dintre pretenții și realitate în fotbalul românesc. Franțuzoaica minionă, cu o mutră timorată și o posibilă anemie de fier (nu dăm verdicte, că doar în medicină nu eram specialiști), a fost pe post de mobilă în acest meci de fix o oră, devenit până la urmă un monolog ofensiv al Arynei. Dar până la trofeu mai e destul: patru meciuri. Sau patru ore, cine știe, depinde cum se montează bielorusa.

Stan Wawrinka – Jannik Sinner: 3-6, 6-2, 4-6, 2-6

Când îl vedem pe admirabilul Stan cum se luptă cu puștii ăștia vitaminizați științific și cu program draconic de somn, ne simțim iar juni. Îl știm pe elvețian de atâta amar de vreme și omul încă mai poate să ne surprindă, în ciuda corpului care nu mai are rutina exercițiilor și, deci, l-ar determina pe Gică Hagi să-l transfere și să-l facă decar.

Wawrinka pare un fel de Zlatan al tenisului, cel puțin în privința longevității, dacă nu și a creativității și talentului. Suedezul a zis „stop” între timp, deși ne-am agățat tinerețea de foarfecele alea ale lui. Elvețianul continuă, la 38 de ani, și să sperăm că n-are de gând să se lase, că-i un ditamai patrimoniu al tenisului. Pe vremea când nu exista Tik Tok și românii aveau impresia că nu toți politicienii sunt la fel, Stan se lua regulamentar de gât cu trioul Roger – Rafa – Nole. Și îi mai și bătea, uneori chiar prin finale de Grand Slam.

Sinner, italianul despre care probabil sudiștii nici nu cred că-i italian, e cam tot ce nu e Wawrinka. Pragmatic, orientat spre rezultat mai degrabă decât spre ridicatul publicului în picioare, bașca lungan ușor costeliv, care nu mai pune gura pe mâncare după orele 18. Dacă ar fi fost de pe meleagurile noastre, l-ar fi întrebat bunica dacă umblă cu drogul marijuana și i-ar fi pus în fața 25 de sarmale, de început.

Tânărul Jannik a știut să-l țină în frâu pe Stan, răspunzând eficient în fiecare moment în care elvețianul căpăta aripi și încerca să-și dezvolte jocul său memorabil. Sigur, Wawrinka tot a desenat cu stil, parcă însuflețit și de gălăgiosul public newyorkez. Momentul psihologic a fost în setul al treilea, la 4-4, când elvețianul și-a pierdut serviciul după ce tocmai făcuse un break.

Manșa a patra a pornit cu un break alb al lui Sinner, iar de acolo deznodământul era firesc, doar o chestiune de timp. Wawrinka a mai răsturnat meciuri de-a lungul anilor, dar realitatea e că anii tot trec. Oricât te-ai strădui, n-ai cum să te pui cu energia unui băiat de 22 de ani care visează să rupă norii și are destule argumente s-o facă.

Elena Svitolina – Jessica Pegula: 4-6, 6-4, 2-6

Întâlnirea dintre Svitolina și Pegula a pus față în față două jucătoare serioase și mature, care ajung invariabil în fazele superioare la Grand Slamuri, dar (încă) nu atentează la finale și la trofee. Ca să punem și un pic de context, ucraineanca vine după un an de concediu de maternitate, în timp ce Jessica, fată de miliardar din Buffalo, continuă să joace tenis cu o ambiție greu de înțeles de către muritorii de rând, care n-au gologani pentru 15-20 de generații de acum încolo.

În aceste condiții, a ieșit un meci strâns, aprig și cu zvâc. Pegula a luat primul set, iar Svitolina și l-a adjudecat pe al doilea, în oglindă. O clipă de cumpănă pentru americancă, mai ales că pierduse doar opt game-uri în precedentele două tururi.

Jessica a găsit puterea să se adune și să domine autoritar manșa decisivă. A luat break în game-ul cinci, apoi încă unul, și a făcut pasul spre optimi. Și cu ajutorul publicului, ca să nu mai avem impresia că la tenis nu contează terenul propriu. Mai complicat pe partea de susținere locală va fi în turul următor, când va da peste compatrioata Madison Keys.

Ons Jabeur – Marie Bouzková: 5-7, 7-6, 6-3

Lui Ons nu îi plac treburile simple. Tunisianca e genul care setează automat jocurile video pe modul „expert”, chit că nu știe neapărat despre ce e vorba. Împotriva lui Marie, una dintre numeroasele cehoaice din circuit, Jabeur a pornit moale. A vrut să facă multe, a atacat în valuri, dar a strâns doar o colecție impresionantă de greșeli neforțate.

Deși a revenit la un moment dat, la 5-5, Ons și-a cedat iar serviciul, apoi și setul. În apărarea ei, sportiva din Tunisia evoluează gripată la US Open, așa că e de înțeles că nu e în formă maximă. Unde mai pui că Jabeur a avut meciuri lungi și solicitante la New York. Cum ziceam, nimic ușor pentru ea.

În manșa a doua, lucrurile s-au echilibrat. Mai întâi, din punct de vedere medical. Bouzková a avut probleme cu spatele la 5-4 și a revenit pe teren după un time-out prelungit. Deși afectată vizibil de durere, cehoaica a dus cumva manșa în tie-break, unde Jabeur s-a impus la 5. Tot cu luptă, cu transpirație, cu suferință.

Cehoiaca nu a mai rezistat în decisiv. Și-a pierdut imediat serviciul și Jabeur s-a desprins la 2-0. Ar fi fost însă prea banal pentru Ons să se impună fără încă un „twist”. Brava Marie a revenit pe tabelă, și-a recuperat break-ul și a făcut 2-2. Doar că accidentarea din setul al doilea i-a deteriorat mobilitatea și, odată cu trecerea timpului, Jabeur a preluat controlul. 6-3 pentru „războinica” din Africa de Nord, care pare să aibă resurse infinite.

Alexander Zverev – Grigor Dimitrov: 6-7, 7-6, 6-1, 6-1

Meciul dintre cei doi băieți care încearcă să-și regăsească cel mai bun tenis a fost împărțit practic în două jocuri. Primele două seturi, în care nivelul lui Zverev și Dimitrov a fost incredibil, o bătălie fizică și mentală care a durat aproape trei ore. Apoi, următoarele două, în care bulgarul a cedat complet, chinuit și de o accidentare, în timp ce neamțul și-a continuat seara de glorie.

Dacă te raportezi la ce s-a întâmplat în primele două manșe, cu puncte maraton și lovituri de maeștri, firesc e să te întrebi de ce niciunul dintre cei doi nu are un Grand Slam în CV. Explicația poate fi că tenisul, pe lângă indispensabilul talente, cere și anduranță, strâns din dinți și antrenamente chiar și atunci când nu ai chef. În fine, Zverev a încheiat disputa în patru seturi și acum așteaptă următorul test, cu destoinicul Jannik Sinner. Un adversar ideal pentru ca Sascha să vadă cu adevărat cum stă.