Să ne faceți statuie! Pentru a putea să plângem atunci când ne aducem aminte de noi, de voi, de tot. De succese, de eșecuri. De goluri frumoase, de ratări care au făcut oamenii să plângă. De trofee câștigate, de trofee pierdute. Să ne faceți statuie! Pentru a fi cei care vor privi în ochi, dintr-o bucată de bronz, toate generațiile de oameni care vor respira pentru culori. Pentru a simți că fotbalul e mai mult decât fotbal. Să ne faceți statuie! Pentru că, uneori, la câțiva ani după, atunci când în locul nostru vor purta alții aceleași tricouri cu aceleași numere, veți regreta că nu ne-ați făcut. Pentru că atunci când ne-ați scandat numele, iar iarba se ridica de emoție respectând ghetele jucătorilor care o călcau, am încercat să dăm tot pentru noi, pentru culori și pentru voi. Pentru că niciodată nu-l veți mai vedea pe acel om întinzându-și brațele după o reușită, alergând spre marginea terenului cu mâinile larg deschise, gata să primească întreg stadionul într-o îmbrățișare. Să ne faceți statuie! Pentru că ați fost cei puțini care au reușit să ne vadă când, după un dribling, am împuns vinclul, iar portarul advers a rămas în genunchi. Iar atunci când vom pleca de tot dintre voi, vă veți putea aminti că pe terenul ăsta, timp de câțiva ani, un om v-a ajutat să deveniți fanii care ați fost și părinții fanilor care vor fi.
Să ne faceți statuie!
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
