Tenisul pe zgură rămâne un mister profesional pe care americanii nu reușesc să-l înțeleagă, oricâte miliarde ar pompa Federația de acolo în academiile pe bitum din Florida. Iar Ben Shelton, locul 5 mondial, semifinalist Australian Open 2024, sfertfinalist la US Open de două ori la rând, stângaci, cel mai puternic serviciu din circuit, nu mai continui aici, doar scriem despre el de niște ani și-l știm, s-a cam lămurit și el în turul al doilea de la Paris de treaba asta în cel mai crud mod posibil, într-un meci în care a fost eviscerat de un jucător pe care nici măcar nu-l recunoștea în vestiar înainte de meciul de azi. Raphaël Collignon, belgian de 24 de ani, locul 62 mondial, l-a învăța pe Ben cum e cu frâna pe zgură după un 6-4, 7-5, 6-4 în care Shelton n-a avut nici măcar o singură minge de break în două ore și două minute, cât a durat distracția.
Când trece de la hard pe lut, Benoit se simte de parcă i-a schimbat cineva peste noapte pianul cu un acordeon înainte de vreun mare concert la Ateneu. Se uită la el însuși în oglindă și vede că are aceleași degete, că recunoaște clapele, doar că muzica nu-i tot aia. Uite, Coco Gauff a înțeles asta încă de la 13 ani și s-a mutat cu sacul de dormit pe moșia imensului, excepționalului, inegalabilului Patrick „Limetă” Mouratoglou de la Biot, unde se antrenează intensiv pe zgură europeană fix ca să nu se trezească la Paris picată în clătite cu rom. Shelton a ales calea opusă: joacă tenis american peste tot și speră că zgura se va adapta la un moment dat și se va schimba pentru a se potrivi cu jocul lui Ben.
Foto: IMAGO
Așa, mă scuzați pentru această introducere grandioasă despre cum urlă americanii de durere când văd șosete murdare de praf portocaliu. Despre personajul principal al meciului trebuie să vorbim mai pe larg, pentru că mi-e că nu-l cunoașteți. Raphaël Collignon e un caz aparte, pentru că e născut, paradoxal, în Minnesota, fiindcă tatăl lui era pe-atunci chirurg neurochirurg la Mayo Clinic (poate ai auzit, acolo se duc miliardarii lumii când au probleme cu creierul, adică non stop), familia s-a întors în Belgia când Raphaël avea un an, iar băiatul a crescut la Liège, oraș care în istoria sportivă belgiană produce mai degrabă cicliști decât tenismeni. A început cu tenisul la patru ani, la perete, cum se face, în clubul în care tatăl său juca recreativ. Apropo, viața e complexă și are multe aspecte, dar puține te pun în fața momentelor în care reușești să reglezi la nanometru mațele în craniile oamenilor toată ziua, dar să tremuri la o minge de break într-un meci de duminică cu prietenii. În fine, genetica e o știință complicată. Din 2020, Raphaël (căruia-i vom spune Rapha începând de acum, din motive identitare evidente) e antrenat de Steve Darcis, fost număr 38 mondial. Dacă ești din generația care mai știe de ce se ținea cheia la gât, Darcis e tipul care l-a bătut pe Nadal la Wimbledon în primul tur al ediției 2013, cea mai mare surpriză a anului acelei ediții.
Foto: IMAGO
Collignon a făcut joi seară un meci de manual: 31 de lovituri direct câștigătoare și doar 13 erori neforțate, statistică pe care alți jucători nu reușesc să o reproducă nici în antrenamente. Plus consistența unui om care și-a tăbăcit creierii vreme de 94 de meciuri în 2024 în circuitul Challenger și a învățat pe propria piele că fericirea se rezumă uneori la a ține mingea în teren cu o lovitură mai mult decât adversarul. Nu e însă la prima haiducie în circuit. Anul trecut, la US Open, l-a virat înspre hău pe Casper Ruud, fost finalist de Slam, locul 12 mondial atunci, deci n-a apărut la Roland-Garros ca afta pe cerul gurii. Doar că Ben Shelton, ocupat cu altele, n-a urmărit Challengerele și probabil a aflat că Collignon există fix când l-a văzut la fileu, înainte de meci.
Pentru Ben, e cea mai proastă performanță de Slam din 2023 încoace, deși la Roland-Garros n-a depășit oricum niciodată turul al treilea. De aici se duce direct la Openul pe iarbă de la Stuttgart, un ATP 250 de încălzire pentru Wimbledon la care-l așteaptă și Fritz pentru un turneu cu rol de recuperare mentală. E un tipar pe care îl reciclează americanii de zece ani încoace: băieții bifează act de prezență la Roland-Garros ca să nu piardă puncte și să nu se supere sponsorii, închid ușa cât mai repede și se mută pe iarbă unde regulile devin iar familiare.
Collignon e la prima victorie de Top 5 a carierei și probabil se premiază cu intrarea în Top 50 după Roland-Garros. În turul al treilea îl așteaptă italianul Matteo Arnaldi, care l-a scos azi pe Tsitsipas în patru seturi. Apropo de nimic, Tsitsipas nu-i american, dar de ceva vreme are alergie la toate suprafețele de joc pe care se joacă tenis și așteaptă un Slam în apă în Halkidiki pentru a mai prinde a doua săptămână. Păcat de sângele vărsat.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Porsche Macan îți oferă cronicile de la Roland-Garros.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
Discover more from Cronici. Satire. Șarje.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
