Nu insistați, jucaseră o singură dată, mai exact în șaisprezecimile US Open de anul trecut, cu acel decisiv-monstru în care munca de miner făcea casă mai eficientă termic cu glossy-ul Badosei decât cu transpirația generoasă, dar cinstită a româncei. În statistici apare un head-to-head și la Dubai, în februarie 2022, cu Ruse învingătoare, dar ce se întâmplă pe lângă Burj al-Arab rămâne, de obicei, acolo. Apropiaților le poți povesti, mai ales dacă nu-și permit o asemenea extravaganță, că ai comis acte repetate de shopping-viteză, iar ștampila de pe pașaport rămâne pe viață, însă în adâncul sufletului vrei mai mult decât Dubai. Până la urmă, și acea ciocolată cu umplutură pe bază de compost se găsește inclusiv la Tecuci, adică aproape de domiciliul subsemnatului.
Pe Gabi o cunoaștem, chiar poate, a demonstrat-o de câteva ori. E și la nivelul la care, între o vacanță în Bucovina și un desant în Emirate, alege și cu ochii închiși prima variantă. Nu-i așa, Găbița? Clipește de două ori, nu-mi strica rândurile cu pretenții de cronică! Cu tot respectul pentru performanța de a-i trage preșul de sub picioare Badosei, meciul pe coasta sud-estică a Golfului Persic îl consider doar un excelent studiu de fezabilitate dinaintea acelei victorii care va conta cu adevărat.
Antonio Borga/Eurasia Sport Images/Getty Images
Și care se arăta încă din startul jocului de la Paris. De la un 0-2 care parcă îl mira doar pe Tsitsipas, atârnat de un scaun în tribune după ce și-a încheiat conturile cu RG-ul pe 2025, cealaltă proiecție a speranțelor noastre în capitala Franței (Jaq o are grea mâine cu Iga) a părut să înțeleagă la rândul său că victoria de la Dubai încape doar într-o poșetă. Că e cazul să tulbure Sena și să rescrie câteva pasaje din prima cronică a turneului actual. Meșter ne reamintea în prima zi de zgură pariziană pe 2025 că rătăcim bulversați după atâtea plecări, că suntem deja orfani de Simona și că slalomăm pe întuneric după repere…
Născută cu numai 9 zile înaintea spanioloaicei, deși această informație nu văd s-o fi ajutat într-un fel, Ruse a întors la 5-2, înfăptuind agricultură cu forcepsul. Ce mingi i-a sădit Paulei la rădăcină, ce retururi bio, adică sănătoase, câte scurte înfipte adânc în cenușa roșiatică din câmpul ibericei! Badosa părea figura de ceară în mărime naturală a tenismenei pe care o știm cu toții, deja o întrebam pe Madam Tussaud dacă e bine mămăița sau se ține de glume. Oponenta româncei părea că nu se simte bine, încerca ba inghinalii, se întreba dacă nu o fi ceva la colon, iar la interviul de după avea să dea vina și pe o stare febrilă. Nici Gabi nu și-a lăsat echipa medicală să ațipească în tribune, solicitând un bandaj pe coapsa dreaptă, iar prin setul secund a părut jenată de o insectă sau de zgura care-i încețoșase parbrizul în momentul în care putea închide un game important.
Adam Pretty/Getty Images
N-o mai ajută nici pe bucureșteancă regretele după unul dintre meciurile bune ale carierei. Și dacă Paula chiar ar fi spart termometrul, ar fi fost o victorie memorabilă, un medicament care ne-ar mai fi pansat din angoase. Ce n-am da pentru o altă finală pierdută lângă Tour Eiffel, ca aceea de acum opt ani subtilizată agresiv de Ostapenko, decât să ne bucurăm la un tur 3? Beligerantă cu intermitențe avea să devină și Paula din manșa a doua până la final. Cu lovituri sălbatice, dar precise, numai cât să ne aducem aminte că numărul 10 WTA interpretase o semifinală la Australian Open cu câteva luni în urmă.
Cât de mult bine ne-ar fi făcut să-l fi umflat de-o aripă pe Fănuțu și să fi luat avionul de Europa la business class! Paula, ești o dezamăgire pentru noi.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Macan. Full-electric.
Când îți apare la orizont un găligan decuplat total de la chef, cu mișcări largi, lente și dezlânate, ignorând cumva unele legi ale fizicii, plus uitătura aceea care reclamă ochelari de sudură, să nu te gândești niciodată la personaje de carnaval pe picioroange. Chiar dacă ne apropiem de Ziua Copilului. E Sașa Zverev, își face încălzirea pe durata primului set. Mai ales dacă adversar îi pică un june aspirant la meseria de milionar al sportului alb. Astăzi a fost cazul unui olandez (sau neerlandez, ca să citez din domnul Mironică) de 24 de ani și de numai 1.80 metri. Să fim cinstiți, cu această talie riști să ți se retragă cetățenia la Haga. Sau la Amsterdam, nu e posibil să te recomanzi drept nordic și să nu tragi de limba metrului medical de la 1.87 încolo. Doar de gustibus?
Fan Federer de mic, De Jong trăiește al doilea an de când simte în plămâni aer de Grand Slam și chiar a crezut că poate să trimită acasă matahala care anul trecut juca finala de la Paris. Și în Australia, acum câteva luni, a fost prezent Alexander în meciul la finalul căruia se vorbește cel mai mult, se întind preșurile de soi și se scoate de după șifonier masa rabatabilă pentru mai mult de opt persoane. Jesper a fluierat până la 3-0, i-a venit pe rever și o minge de 4-0. A ratat-o, i-am sesizat destule naivități, dar manșa de adaptare nu-i mai putea scăpa. Zverev încă avea destule pachete de mușchi de scos de la rece și de băgat în cuptor. Făcea unboxing cu public.
6-3, cum spuneam, iar apropo de copilăriile atletului din Haarlem, a abuzat de scurte și abia dacă i-au ieșit jumătate. Plus un capac de lângă fileu sub care a aterizat ca Dorel de la societatea de intervenții prin canalele municipale. Nu făcuse ce trebuie, însă și scorul îl ajuta să forțeze anumite bariere, să ardă etape la foc de tabără. Numai că germanul aștepta și el să primească în gazdă o scânteie. În privire, mai exact. Știa că apoi poate să sudeze și în argon, dar și în argou, căci nu întâmplător vorbim despre un bad boy în curs de redomesticire.
Forehandul, ca lovitură de bici, urcările tot mai dese spre fileu și parcă și o înmugurire atipică, Sașa terminând meciul pe la 2 metri și ceva, au coborât în derizoriu sentimentul că suntem martorii unei surprize. Că numărul 3 mondial își va trece parfumurile și alte tuburi de cosmetice în bagajul de cală, ca să nu i le respingă la controlul corporal.
Nț, nu mai mirosea a aeroport dinspre favorit. Dimpotrivă, se căsca un hău evident între partenerii de combinație: 6-1, 6-2 și, ca la piesele teatrale de brigadă, 6-3. Ca să nu se supere profesoara de muzică. Lovea Zverev atât de sănătos de se scutura colesterolul de pe pereții vaselor tuturor suporterilor săi. Se simțea o eliberare ca atunci când schimbi cauciucurile de iarnă cu o pereche nou-nouță de vară. Și nu orice marcă, ci aia bună-bună și scumpă. Pe banii socrilor. Dincolo de pârleaz, doar paliație, însă în vară vor urma și alte GS-uri pentru De Jong.
A mai făcut unul pasul în lateral, a mai descălecat un mohican, ni s-a servit live, la o oră respectabilă din finalul acestei săptămâni, încă un reper limpede. Ne holbăm prin cristal: cu toții îmbătrânim, chiar dacă în advertising – dintr-o ipocrizie aproape ticăloasă – se galvanizează la infinit noțiunea, se îmbracă în diverse forme și ni se vinde ca pe gerovitalul cules din spuma mării. Vai, seniorii în stânga, seniorii la sud și la nord, să avem grijă de seniori! Nu, e vorba chiar de bătrâni, altfel riscăm să-i considerăm pe toți, la pachet, reprezentanți ai claselor avute, nobili legați de condominiu și de fondul de rulment. Or nu toți sunt pregătiți de o asemenea stare de agregare. E posibil să nu le fi sosit încă pensia pe bucata de plastic. De ce să le punem trăirile pe drumuri?
Gasquet – și până când se va simți cu adevărat în etate, așa cum se spune la mine, în zona Moldovei – va rămâne un senior al disciplinei înșurubate pe rachetă. Aproape 39 de ani, peste două decenii de nivel înalt, cu debut la Roland Garros în 2002, când actualului lider mondial abia îi mijeau dinții și cozorocul, cu 16 titluri, toate în turneele ATP 250, și cu numai trei semifinale de Mare Șlem, Wimbledon în 2007 şi 2015, US Open în 2013. Numai, așa ar zice milenialii.
– Tinerețe, dar ce adversari aveam pe vremea aceea?!
– Lasă, tataie, că pe atunci vă alintați cu basca pe cap în timp ce vâsleați pe zgură.
Inerentele șicane între generații. În realitate, la prima sa semifinală de GS din carieră, la All England Lawn Tennis and Croquet Club, afișul rupea mai tare decât se macină în gol fanii lui Smiley care vor să prindă la anul Metallica pe Arena Națională: Richard îl întâlnea pe Federer, iar în celălalt balansoar se legănau Nole și Rafa. Nu ajungi întâmplător în acel careu, nu-ți pică din cer bucata de puzzle care să completeze tabloul. Le vei povesti și nepoților că în 1990, la 4 ani, părinții tăi, profesori de biologie, conduceau un club de tenis în Sérignan, o comună din departamentul Hérault, în sudul Franței. Astfel lua naștere pasiunea. Peste ani ajungeai să înoți vertical prin plasma celor trei tenori ai tenisului.
Tnani Badreddine/DeFodi Images/DeFodi via Getty Images
Astăzi, la ieșire, poate că merita și Richard un set. Sorții i-au adus în față trestia cu cârlionți care poate mult, nu întâmplător și-a campat suspendarea de trei luni între Melbourne și Paris. Pe bune, Sinner pare mai puternic și își depozitează emoțiile în cloud-ul AI. Nu i-a păsat că reprezentantului gazdelor i se pregătise placheta de rămas bun, că semiotica a gâfâit pentru a așeza în matcă o lecție de marketing. Roland Garros rămânea fără un RG, iar RG încasa un bagel în setul doi. Au urmat mesajele de adio de pe ecranele arenei Philippe-Chatrier, cu Djokovic, Monfils și alții. Ah, și cu Tsonga cu o bască de legendă pe cap. Retras și el de trei ani, a prins forme. L-am confundat cu Cabral după o masă copioasă. Iată, așadar, se poate exclama că există viață și după ce sportul își taie partea leului, mușcându-ți cel mai dureros break. În realitate, Gasquet a rămas fără serviciu.
Măcar franceza o mânuiește cu un accent înmuiat suficient în parlez-vous-ul cotidian. Nu graseiază, doar umblă cu dalta pe lângă acest moft, fără să știe unde e cazul să lovească. Pe finalul interviului condus de Alizé Cornet a ridicat brațele scuzându-se că alte cuvinte franțuzești nu deține în bagaj. Dar se exprimase coerent minute întregi. Nu a fost întrerupt, nu a bâjbâit vreun termen. Parol! Un încăpățânat indiferent de domeniul în care îl paște vreo provocare și indiferent de ziua în care își ridică frizura din așternuturi. Jucase și ceva tenis cu favoritul tribunelor, un Corentin Moutet care concasase din maxilar la fel de mult. Numai că acesta din urmă o făcuse pe timpul meciului, adesea răstit la adresa unor personaje reale și imaginare.
A mai trecut un tur de Slam uriaș și mai notăm un pas în față al bunicului de la Belgrad. Încerc să intuiesc impresiile dospite în laboratoarele de pe umerii lui Sinner și Alcaraz:
– Bă, mai poate ghiujul sau îi dăm prea mare importanță?!
Hm. Nu-ți permiți să-l iei la preț de en-gros pe Djokovic. La cât de orgolios este, și din toiul Revelionului Pensionarilor tot fulgeră un forehand în diagonală. Zbiară și un “Idemo!” și-l tragi deoparte pentru selfie și autograf. Și dacă nu-ți place individul, în prezența lui faci trafic de energie. Te poate și vampiriza, astfel l-a și parcat în numai trei seturi pe Corentin. L-a lăsat să creadă că la un moment dat se va întâmpla ceva.
Și cât a alergat franțuzul, cu ce viteză, și ce public l-a asistat în tentativa de îmbălsămare a ultimului elefant rămas în cursa felinelor care își împart de zor teritoriul! Carlitos și Jannik sigur ar fi tras concluzii suplimentare dacă Moutet i-ar fi răpit un set, așa cum se tot întrezărea după două ore și multă sudoare pe Suzanne-Lenglen. Totuși, la 26 de ani ai săi, temerarul din Hexagon nu mai are voie să facă nuntă după un două game-uri consecutive sau prin ștanțarea unui as în tarlaua sârbului. Sau e liber să facă ce vrea, dar îl pupă aspru și apăsat efectul de bumerang. Nole încă își permite să le ia personal și carcasa îl ajută să se distreze cu plutoane întregi de băieți gâdilați de gândul că ar putea răpune fiara. Încă.
Protejatul tribunelor a avut minge de 1-2 la general. Se stârnise furtuna în castron, micuțul căuta validare printre loje, însă examenul era în toi acolo, jos. Și profesorul avea altă opinie. Mingea de set a fost salvată elegant de GOAT, s-a intrat în tie-break, iar după această frontieră s-au risipit norii. Nole a făcut 4-0, apoi 6-1 și n-a lăsat nici măcar o lovitură de meci în voia sorții. A țopăit lângă fileu pentru un capac de efect, fără prea mare zgomot. Francezul s-a îngrămădit în marea de zgură ca să-i agațe amprenta, a și forat cu racheta, moment în care arbitrul de scaun a sancționat dubla și a strigat Bingo. Djokerul e în turul 3. Joie de vivre.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
